debinederaun-ammaiscrisdemultavremeaicisi-mierador. amvisattotfeluldenebuniiinultimavreme. azinoaptedeexempluamvisatcasuntpevaleadelangabloculmeudiniasi, asacumerainaintesaaprobeprimariamizeriaaiadepalas.
e prea obositor sa scriu asa!
Ei, nu se intampla nimic mare lucru, ningea putinel si valea era acoperita de un strat subtire de zapada iar eu am intrat intr-o librarie cu rechizite. the end.
Ce vroiam de fapt sa povestesc interesant e ca am vazut “LOVE”, o poveste de dragoste reusita intre Cirque du Soleil si piesele Beatles. Scopul era sa faca un documentar cu making of-ul spectacolului – efortul din spate, stress, deadline-uri, presiuni samd. Si stiti ce-a iesit? Apai iesii un film despre cum in jurul Beatlesilor si ideii de Beatles exista un anturaj intreg de oameni care au senzatia ca ce au inspirat cei patru, au expirat ei. Mai iesii un film despre excesul de zel al unora care apara niste lucruri care nu le apartin cu adevarat (folosesc ocazia ca sa remarc ca Yoko Ono s-a transformat din prea multe puncte de vedere intr-o insecta. Da, insecta am zis.), despre Paul McCartney care e taaaaare incantat cand se trezeste dimineata ca dintre toti oamenii de pe planeta, numai el si Ringo Starr pot sa zica ca au facut parte din Beatles, despre baiatul lui George Martin care s-a lasat cucerit de un job pe care pare sa-l fi preluat din plictiseala dar de care s-a indragostit (taica-su l-a trainuit pentru ca a avut incredere in el si pentru ca simtea ca el isi pierde auzul). Deci sa n-aveti impresii false, “LOVE” e despre industria creata in jurul legendei, despre mici povesti ale artistilor din spectacol, alese cu grija pe baza unui grafic media aprobat de generatii intregi de telespectatori, despre cum unii muncesc un an intreg repetand la un spectacol ca in ziua premierei sa vina McCartney si Starr si sa fure aplauzele (si-i iubesc pe oamenii astia, dar mi-a fost ciuda ca au fost acolo, pentru ca isi luasera partea de ovatii si era cazul sa give the struggling people a break. Deci mai dati-l incolo de endorsement al produselor media, fie el facut de Beatles sau de Jesus, c’mon!) Nu pot fi insa decat fericita ca au ales sa ignore tot acest aer cald care clocoteste sub capac (sau poate asta era si scopul filmului si nu m-am prins eu, sa ne arate toata viermuiala asta de suflete – clipa in care filmul devine desigur genial!, eu o vaca, regizorul un sfant cu simt acid si toti oamenii in regula). Aberez, is obosita. Vreau sa mai zic un lucru la final insa, pentru ca l-am realizat la finalul filmului si merita scos din capul meu. Cred ca lui Yoko Ono si Oliviei le e tare, tare greu singure si ca sufera mult. Cred ca nu e simplu sa fi vaduvele unor oameni atat de cunoscuti cum au fost ei si ca lumea nu te lasa o clipa sa uiti – an de an trebuie sa mergi la sute de comemorari, concerte aniversare si lansari de albume remasterizate si nimeni nu le da pace. Mai cred ca excesul asta de zel de care dau dovada in a apara muzica lui John si George deriva foarte mult din faptul ca ei bine i-au iubit foarte mult si le e pur si simplu dor de ei.
Poate-s naiva si stupida nu stiu.
De Ringo Starr mi-a placut cel mai mult. Si Giles Martin, si el e in regula.
marta cu th, sophia cu f 