Archive for December, 2010


a new voice in the family

Instinctul meu imi zice ca trebuie sa fac ce simt in clipa de fata.
Instinctul imi spune ca puteam sa ma impotrivesc mai mult la plecarea asta in Cipru.
Dar tot el mai zice ca poate fi transformata acum intr-un lucru bun.
Instinctul imi spune ca pot intoarce situatia in favoarea mea, daca il mai ascult si pe el for a change.
Instinctul imi spune ca discutia de luni a fost o mare dovada de iubire. Un instinct bun m-a determinat sa nu inchid si sa ascult.
Instinctul imi spune ca in Nicosia nu voi gasi nimic care sa merite a fi cautat.
Instinctul imi spune ca am cu ce lucra.
Instinctul imi spune ca nu ma crezi in nici un fel si ca totul e in capul meu.

Instinctul imi spune ca trebuie sa fac ce simt in clipa de fata – go!

Advertisements

Kakopetria <3

Cu o luna inainte sa plec din Cipru (probabil candva vara asta, poate chiar inainte) am de gand sa imi inchiriez o casuta in Kakopetria. O sa imi dau demisia de la job, o sa iau ultimul salariu si putinii bani stransi (ha, ce gluma!) si o sa investesc tot in chiria pe o luna la o casuta de vis. Ceva cat mai modest, cu pat si fereastra. Cu usa joasa, ca sa trebuiasca sa ma aplec de fiecare data cand intru si cand ies, ca sa nu uit sa multumesc astfel casutei ca ma primeste. Nu vreau sa lucrez luna aia. Vreau asa: dorm pana la 9-9 jumate (nu ma lacomesc, e pacat sa dormi pana tarziu in asa un paradis), iau un mic dejun usor, apoi ma plimb prin orasel, sau citesc o carte sub un lamai, sau scriu un text la umbra. Vreau sa vad mate ciprioate batandu-se lenes si obez pentru cate un oscior de peste. Vreau sa aud cascada de langa Mill Hotel si sa mananc in fiecare zi souflaki. Si sa nu vad pe nimeni decat pe oamenii din sat si pe turisti. Seara, sa imi beau retrasa ceaiul la cafeneaua aia mica, inghiesuita intre 3 pereti de piatra si un al patrulea de cer. Sa ma integrez timp de o luna in cel mai marunt si fericit trai imaginabil, dupa care sa stiu ca macar o data in viata am trait ceva imaculat. Daca nu fac asta, degeaba am venit aici si degeaba imi tot flutur sensibilitatea ranita.

LOVE and LIGHT – Sending…

Nici nu-mi vine sa cred ce vis incredibil de frumos am avut azi-noapte. A fost impecabil, ca niciodata, fara absolut nici o frica si nici un sentiment negativ. De parca totul se topise din mine, si ramasese doar calm. De parca ajunsesem la ceva, dupa ce inotasem intr-o mare de panica.

Eram intr-o casa mare, cu multe plante. Foarte calduros totul. Semana cu ceva, cu un loc in care mai fusesem, dar nu stiam limpede care. Ma plimbam prin casa aia si simteam ca e a mea, ca sunt in siguranta si ca cunosc fiecare obiect de acolo.

Apoi eram undeva afara, si ma plimbam printre niste tonete cu suveniruri. Era ca un targ rustic, insa unul f misto si elegant, cu turta dulce si jucarii, si tonete de lemn decorate cu flori rosii. Inspre mine vine un labrador f mare, insa atat de prietenos si de vesel. Se ridica pe labele din spate si incepe sa miroasa curios o acadica din aia rosie cu alb. E asa de frumos si fericit, si incep sa-l mangai pe cap. Se bucura si mai tare, iar mie nu mi-este frica absolut deloc de el, din contra ma simt minunat cu el alaturi si ma bucur la randul meu.

Apoi eram intr-o sufragerie, cu fetele din Iasi de la dezbateri. Radeam, vorbeam, iar ele faceau poze. Si desi am simtit ca n-a trecut decat o clipa, eram deja adormiti cu totii pe canapele, fiecare cum a nimerit, ca dupa un chef. M-am foit sa imi gasesc o pozitie mai buna. Mi-am simtit sanii atingand canapeaua, si mi-am dat seama ca nu am nimic pe mine si ca sunt goala la brau. Apoi mi-am miscat soldurile, si mi-am dat seama ca sub patura sunt iar goala, nu am pe mine decat o pereche de chilotei rosii. O secunda a durat sentimentul de confuzie si rusine, dupa care te-am simtit langa mine si m-am linistit imediat. Adormisei in fund, sprijinit cu capul de spatarul canapelei. Eu stateam pe burta, cu picioarele in poala ta. Am atipit amandoi asa. In somn, iti simteam degetele cum imi mangaie usor spatele, in dreptul taliei. Era o miscare semi constienta din partea ta, ca si cum m-ai mangaia prin propriul tau vis, usor de tot doar cu buricele degetelor. Apoi am visat ca ma trezesc, dupa inca o secunda, si erai treaz si tu. Te uitai la mine si-mi zambeai. Purtai o pereche de blugi albastri f misto, cu care nu te-am mai vazut. Si ti-am sarit asa goala in brate, si m-am lipit de tine, iar tu ai inceput sa ma legeni ca sa ma linistesti. Si mergea, ma simteam aproape stupid leganata ca un copil mic in bratele mamei, insa uite ca functiona, m-am trezit curajoasa in dimineata asta.

Cand iti este cineva prieten?
Cand are puterea sa te ierte daca gresesti.

In situatia data, nu imi ramane decat sa vorbesc despre cum e viata in Cipru.

Nu prea vad rostul sa zic ca e neiertator de cald uneori, ca autobuzele au cel mai prost program pe care l-am intalnit vreodata, ca strazile sunt pustii in afara de cativa negri rataciti (cu niste mutre amarate de mai-mai), ca mancarea e super gustoasa iar portiile gigantice.

Noh, prefer sa ma gandesc la un camp arid, uscat, populat de cate un maslin rezistent. Bolovani, praf, scaieti si mult, mult, muuult soare, de zici ca n-a trecut nimeni pe-acolo vreodata. Asa arata aici, autostrada trece direct prin cate un pustiu. Marea e limpede, curata, fara nici o umbra de peste, iar pe plaja nisipul e intarit si presarat cu pietricele negre vulcanice. Din 10 in 10 metri vezi cate un pescar care isi pazeste rabdator undita si care boscorodeste in gand turistii care zvarla cu pietre in apa (adica eu!).

Mie nu-mi prea plac generalizarile, adica ma feresc sa zic oamenii sunt asa, femeile sunt asa, iesenii sunt asa. Dom’le, suntem toti cum suntem, asta e, fiecare intra la mai multe categorii si n-are rost sa faci pe desteptul, ca de esentializat sau epuizat subiectul n-ai cum. Si aici oamenii sunt cum sunt, proportiile difera fata de alte tari in care am fost.

Prefer asadar sa vorbesc despre atomosfera din pauza, decat despre tipologii. In fata Mall-ului sunt doua bancute. Pe fiecare dintre ele incap fie 3 persoane care stau comod, fie 5 care stau asa si asa. De obicei gasesti cate o fata care fumeaza deja pe bancuta cand iesi, desi mi s-a intamplat sa stau si o ora si sa nu ma fi sincronizat cu nimeni. Ei si incepe bascalia, trancaneala, barfeala, chicoteala, imparteala de biscuiti, suspinurile dupa casa, boscoroditul clientilor si tot ceea ce ne face pe noi sa fim fiinte sociale. Din 15 in 15 minute, apare cate un baiat indian, absolut amarat si trist, care matura intr-un faras cu coada lunga scrumul si filtrele fetelor. Mie mi-e tare mila de ei, pt ca stiu ca sunt cei mai prost platiti oameni din Cipru, asa ca imi arunc mucul de tigara la gunoi de fiecare data, chit ca de scrumat, tot pe jos trebuie sa scrumez.

La 8 dimineata parcarea la Mall e goala, la 8 jumate contine poate 20 de masini, la 9 este plina ochi. Ma mai amuz nitel privindu-i cum se cearta pt locurile de parcare din fata intrarii, sau cum isi tureaza motoarele la plecare, as if… In timpul asta imi mananc sandvisul si incerc sa nu ma compar vizual cu afisul la filmul Eat, Pray, Love, cu care stiu foarte bine ca seman perfect. Nunu, voi incerca sa-mi scot tripul asta din cap. Am ascultat deja toate piesele din player, asa ca ii mai dau shuffle inca o data si o iau de la capat.

Incerc sa ma transpun in trecut, imi amintesc de casuta mea din Polona si ce frumos trecea lumina prin perdeaua mea turcoaz in diminetile lenevicioase de weekend, cum m-am batut cu apa in sauna din Turcia, cat de albastra era apa Gibraltarului, cum pisica mea da cu labuta in cada sa miste apa, cum am descoperit cate o casa extraordinara in Bucuresti, ce frumos e sa te plimbi pe bicicleta. Ma gandesc la oamenii la care tin si le transmit numai iubire si lumina si sper sa ne revedem intr-o zi la o cana de cacao.

Urmeaza sa revin asupra subiectului.

 

 

am decis sa ma dedic mie insami

am nevoie sa ma simt iubita
asa cum sunt
iar daca incearca cineva sa schimbe ceva la mine, s-o faca doar pentru ca vrea sa ma ajute sa devin mai buna
altfel, liniste si pace

vreau sa fiu dorita
sa mi se ofere sansa de a da ce am mai bun in mine
pot fi foarte puternica, daca sunt motivata corect
altfel, degeaba

doresc sa musc, gust, freamat, simt, ling, ating, mangai, privesc, oftez, atipesc, gem, ascult, visez
sa fie ziua de 48 de ore, si sa nu mi se mai faca niciodata somn. sa dorm asa, de dragul dormitului, ca un moft

tare bine si natural mai scriam inainte. acum am devenit timida si inchisa si nu mai am curaj sa exprim nimic. iar cand incerc sa zic ceva, ma emotionez si nu zic bine.

autobuzul spre munca e mereu plin de oameni amarati. zic si eu, fiecare isi doreste sa aiba masina lui, sa calce toate stopurile, sa nu mai dea 1 euro soferului la fiecare drum, sa-si ia gagica din fata casei pana la o pizza pe malul marii. in pauza stam toate in fata mall-ului si ne fumam tigarile, ele trancanind iar eu incercand sa nu ma gandesc la ce nabii caut eu aici, in tara asta populata de bancnote. mi-as dori sa am o masina de inregistat in cap, ca sa pot retine imediat tot ce-mi trece prin creier. starile mele sunt trecatoare, odata ajunsa acasa, cu burta plina in fata laptopului parca nu-mi prea mai pot aminti nimic din ziua ce-a trecut. dar totusi, o sa-mi iau bluzita rosie. imi sta bine, si la cat am muncit, pe bune ca o merit.

remember

“Daca este cineva pe lumea asta cu care sa vreau sa imi petrec timpul in clipa de fata, atunci cu siguranta tu esti acea persoana. Nici macar nu am ceva sa-ti zic in mod deosebit. Vreau doar sa stam si sa fim, unul langa altul, fiecare cu el insusi.”

“Nu avea deloc chef sa mearga la munca, de fapt ar fi stat toata ziua sa putrezeasca, poate pana la un 12, cand sentimentul ca-si pierde aiurea ziua s-ar fi acutizat. Nici in acel context nu ar fi fost fericit, caci calculatorul se stricase si daca ar fi stat acasa, ar fi stat sa vada un film, doua, trei, pana cand sentimentul ca-si iroseste ziua, viata, existenta de dupa viata cu precizie nemteasca l-ar fi lovit. Atunci si-ar fi asteptat prietena sa soseasca de la munca, ar fi incercat sa fie amabil, glumet si o bomboana de baeat, desi in sinea lui s-ar fi simtit inutil, imbecil si in general ca si cand nimic n-are sens si se duce dracului de rapa.”

“Asa. Iar azi, m-am dus in parcul Ioanid sa ma plimb nitel. Castile in urechi, infofolita bine, cu apica in geanta in caz de sete. Si m-am uitat la copii cum se joaca, la catei cum alearga, la frunze cu frunzesc. In timpul asta m-am gandit, spre suprinderea mea (am invatat sa nu ma mai impotrivesc acestor ganduri dispersate si aparent fara legatura intre ele) la Ostap Bender si Odessa. Si, tot pe fundal muzical, ca asa am eu revelatii, mi-am dat seama ca ar trebui sa pleci din Bucuresti, just like that. Sa strangi niste bani si intr-o zi cand te sun sa imi spui ca esti in drum spre localitatea X din tara Y si ca iti pare rau ca nu ti-ai luat ramas bun insa a trebuit sa pleci. Si ca o sa-ti fie dor de mine insa asta a trebuit sa faci. Si nici nu stii cat m-as bucura pentru tine ca in sfarsit cauti sa fii fericit.”

“Lasand intermitentele necesare, in genul masa de pranz, sau fumat o tigara in bucatarie, practic asa avea sa-si petreaca toata ziua, fara sa se gandeasca la ceva anume, dar gandindu-se la toate in acelasi timp, de la cate filme n-a vazut si ar vrea sa vada, la influenta drogurilor in societatea de azi ( analogia cu soma n-avea cum sa lipseasca, nici ipotezele vizavi de modificarea creierului, de unde ajungi la mckenna, de unde ajungi la flying lotus, de unde, brusc, te trezesti si-ti dai seama ca ce fain ar fi sa iei transsiberianul, desi stii ca e over-romantizata faza, in fine te gandesti ca tu esti de fapt un spirit sortit libertatii si ca de fapt toti suntem asa si atunci de ce dracu toata lumea sta pe loc, te trezesti din nou, iti dai seama ca de fapt suntem diferiti si ca fiecare are filmul lui, real si ca de fapt totul e minunat atata timp cat iti dai seama ca nimeni, nici macar tu, nu e buricul pamantului ) la Basescu si ca de ce naibii exista structuri in corporatii. Sentimentul care avea sa-l treaca pe celalalt e ca de fapt o supa gigantica cu mii de definitii si sentimente i-ar fi cazut in cap. Dupa care ar fi urmat plimbarea pana acasa, oarecum, linistitoare.”

Train Song

Feist & Ben Gibbard

Travelling north, travelling north to find you
Train wheels beating, the wind in my eyes
Don’t even know what I’ll find when I get to you
Call out your name love, don’t be surprised

It’s so many miles and so long since I’ve left you
Don’t even know what I’ll find when I get to you
But suddenly now, I know where I belong
It’s many hundred miles and it won’t be long

Nothing at all, in my head, to say to you
Only the beat of the train I’m on
Nothing I’ve learned all my life on the way to you
One day our love was over and gone

It’s so many miles and so long since I’ve met you
Don’t even know what I’ll say when I get to you
But suddenly now, I know where I belong
It’s many hundred miles and it won’t be long

What will I do if there’s someone there with you
Maybe someone you’ve always known
How do I know I can come and give to you
Love with no warning and find you alone

It’s so many miles and so long since I’ve met you
Don’t even know what I’ll find when I get to you
But suddenly now, I know where I belong
It’s many hundred miles and it won’t be long

It won’t be long
It won’t be long
It won’t be long