Category: playtime


In dimineata respectiva, a 9.892-a din viata ei (calculat cu tot cu anii bisecti din 1985 pana in prezent) Martha Bo se trezi in bataia razelor de soare perfect odihnita si perfect plictisita. ‘Ce zi frumoasa afara si eu n-am chef sa fac nimic si sa nu ma vad cu nimeni!’ gandi ea in timp ce scana podeaua ca sa-si gaseasca tigarile zvarlite cat colo in timpul noptii. ‘Zvarlite’ este un termen exagerat desigur, Martha Bo nu si-ar fi aruncat niciodata tigarile prea departe, nu numai pentru ca ii place mult sa fumeze dar si pentru ca dimineata este in mod deosebit de lenesa si nu-i place sa parcurga nici macar 5,6568542494238 m, distanta maxima permisa de camera ei cand traversata in diagonala. Din fericire tigarile erau aproape de pat asa ca Martha Bo nu trebui sa-si supuna corpul niciunei schimbari abrupte de temperatura (ce bine-ar fi daca principiul vaselor comunicante s-ar aplica si pe diferenta de caldura dintre “sub patura” si “in camera” – dar nu). Cei 1% de harnicie din Martha Bo apucara sa pronunte cuvintele ‘voi folosi ziua de astazi pentru a face prezentarea aia de cacat pe care trebuie s-o predau luni, plus tabelul ala de cacat cu contacte de cacat care imi trebuie tot luni’ dupa care tacura pentru tot restul zilei, sufocati de un rest de 87% lene si 12% obligatii zilnice din sfera spalat pe dinti, facut doar pipi (pentru ca fetele nu fac caca), mancat lapte cu biscuti etc.

Una peste alta, ziua incepea asadar bine. Martha Bo dadu drumul radioului online ca sa auda cu ce stiri ne mai binecuvanteaza redactiile in aceasta zi prea frumoasa pentru conflicte politice, armate sau ideologice, isi lua locul de onoare in dreptul geamului si incepu sa scrolluiasca in noianul de texte pe care le lasase decuseara grijuliu deschise in browser. Mai intai citi intreaga serie de texte din seria ‘N-a fost sa fie’ de pe site-ul DoR,  oarecum cea mai mica din sarcinile dimineatii si pe care-si propusese sa le parcurga pentru ca-i placuse textul lui Robin, dar restul se dovedira a fi dezamagitoare si oarecum fara savoare. Dupa care intra pe Facebook sa posteze o piesa care-o obsedeaza de vreo cativa ani de cand i-a intrat prima oara in casti, ca sa se cultive si parlitii astia de prieteni ai ei. In punctul asta Martha Bo trecu pe Youtube si concentrarea ei deja rarefiata mai pali nitel cat timp asculta vreo 10 piese care-i plac si care se asortau cu soarele de afara.

Ramanea acum un singur lucru de facut: sa intre pe blogul lui Dan-Alexandru Radu si sa-i citeasca mai departe postarile, dupa cum decisese inca de acum o saptamana. Planul este sa ii citeasca blogul cap-coada (data fiind natura cronologica a postarilor de blog, mai corect spus ar fi coada-cap), ca sa vada cum a evoluat bucatarulflegmatic in timp si de cand scrie. Citi postarea despre Oana Maria, citi postarea despre Karin Delia, citi postarea despre Adriana. Se duse pana la frigider ca sa-si aduca laptele mai aproape si-l plasa tandru pe calorifer, in speranta ca se va incalzi si nu va fi obligata sa bea lapte rece. Laptele rece o supara pe Martha Bo la fel cum minciuna il supara pe Adi de la Valcea. Concluziona ca lui Dan-Alexandru Radu ii plac fetele, ba mai mult ii plac fetele frumoase, ca sa vezi Dan-Alexandru Radu este si el om! La fiecare 8 randuri citite Martha Bo decise ca trebuie neaparat sa-l cunoasca pe baiatul asta, apoi isi imagina ce intalnire de cacat ar fi pentru ca el probabil ar tacea si n-ar sti ce-i cu nebuna asta iar ea ar tacea si ea de emotie, fiind in fata idolului ei bloggeristic pentru sezonul primavara – vara 2012. Intelept, Martha Bo decise ca destinul si scena sociala urbana vor decide soarta acestei prietenii bazata pe conexiune la Internet si continua sa citeasca, inecandu-se din cand in cand de la ras cu biscuiti si uitand sa se stearga de lapte la botul peste care-ar plezni-o Oana Maria daca-ar vedea-o. 4 texte mai tarziu decise ca nu se mai poate continua asa si ca trebuie sa scrie un text-omagiu, aproximativ a 12-a rezolutie a Marthei Bo pentru anul 2012 alaturi de intierea unui blog video pentru munca, excursia la Sziget singura de capul ei la concertul de reuniune Stone Roses si studierea limbii idiş.

Ca sa mai auda trupe si piese noi Martha Bo asculta ocazional RadioIO, unde auzi pentru a catralioana oara reclama la Progene Daily Complex. Dupa un catralion de ori Martha Bo invatase reclama aia pe de rost, insa ca de fiecare data din catralionul de ori gandi ca vocea lui Todd Karen suna ca vocea unui adolescent plin de cosuri si nicidecum ca a unui cercetator cu 3 doctorate terminate si decise sa-l googeluiasca. Evident, tipul nu exista insa exista American Academy of Anti-Aging Medicine, institutie cu statut de ONG insa neacreditata, informatie care ii confirma din nou Marthei Bo tristul gand ca nu tot ce zboara se si mananca.

In timp ce scria Martha Bo isi dadu seama ca nu e deloc greu sa scrii ca Dan-Alexandru Radu, ba chiar e foarte simplu, cu singura conditie sa fii inspirat in ziua aia si sa nu omiti nimic din tot ce-ti trece prin cap, chestie pe care Martha Bo poate s-o faca mult prea bine. Reciti insa textul si descoperi ca totusi postarile lui sunt chiar si asa mai bune decat ale ei, ceea ce o infurie pe Martha Bo si-o facu sa decida ca Dan-Alexandru Radu trebuie sa moara, daca se poate in chinuri si cu tastele latopului infipte in loc de dinti. Ajunsa in punctul asta intra pe Google si incepu sa caute firme de asasini profesionisti, dupa care isi dadu seama ca nu e bine sa se pripeasca si ca e mai ok sa isi planuiasca totul asa cum trebuie. Totusi, Dan-Alexandru Radu merita o moarte pe masura (pe masura a ce?) (pe masura lungimii textelor lui, sa zicem). Isi aminti ca are un amic din Constanta care e detectiv particular si-l suna imediat pentru a-l ruga o favoare mica-micuta, ca de exemplu sa se mute in Bucuresti urmatoarele cateva luni pentru a urmari pe cineva. Nefiind economicoasa din fire, Martha Bo nu avea niciun fel de bani pentru a-l plati pe amicul detectiv particular asa ca decise ca asta e, va trebui sa cedeze rezervele de laptele si biscuiti in speranta ca amicul detectiv particular nu va solicita nimic in plus, nimic din ce ar fi sfatuit-o mama ei la parasirea casei parintesti sa nu cedeze decat din iubire. Amicul detectiv particular facu o treaba pe cinste, petrecu noptile in ploaie, frig si zgomot de alarme de la masini nepazite in fata blocului unde salasuia garsoniera cu doua camere a lui Dan-Alexandru Radu si dupa 3 luni prezenta Marthei Bo un raport subtire cu datele esentiale ale vietii suspectului. Intial Martha Bo crezu ca dieta exclusiva din lapte si biscuiti ii damblagise amicul detectiv particular care poate mai uitase cuvinte din vocabularul sau initial, insa acesta ii explica ragusit si printre tusete ca nu-nu, asa mic cum e, asta e tot raportul. Ii mai comunica Marthei ca baiatul e destul de cuminte, se trezeste in fiecare dimineata ca sa sclavageasca in redactie (copii, acoperiti-va ochii si urechile!), bea din cand in cand o bere la bodeguta (pfuuuuuu!) iar in rest gateste retete cu apa de la chiuveta (Dumnezeule, ce barbar!) pe care le posteaza de pe un latop construit de el din bucatele de lemn si rasina intarita la soare, informatie care ii inmuie un pic inima Marthei Bo pana sa-si aminteasca ca un razboinic adevarat nu manifesta astfel de emotii. Ii mai dadu amicului detectiv particular un Paracetamol si un pachet de biscuiti din aia cu crema si-l expedie acasa la Constanta, cu sfatul sa isi manajeze plamanii ca e-inca-frig-afara-mama.

Cu informatiile adunate, Martha Bo decise sa duca lucrurile la nivelul urmator. O convoca pe Oana Maria de la Targu Jiu. Aceasta se dadu jos din pat si facu doar un pasoi mare pana in fata usii Marthei Bo. ‘Ce faci fa, mi-a fost dor de tine!’ zise Martha Bo vesela cand deschise usa, prin care Oana Maria pasi pusa pe treaba si zambind ca o zambilica. Martha Bo incepu sa isi expuna pasul catre ochii mari ai Oanei Maria care o asculta, o data-n viata, in tacere. Ajunsa in punctul cu laptopul din placute de lemn si rasina intarita la soare, Martha Bo simti cum se induioseaza din nou, insa repeta in gand mantra razboinicului si emotia se mai potoli. Oana Maria insa incepu sa planga, vai bietul baiat ce trist, suntem niste zgripturoaice ca gandim asa, rusine sa ne fie! Oana Maria incepu sa planga atat de tare incat se zguduiau nu numai peretii camerei Marthei Bo, dar si zidul de ura pe care ea si-l construise in jurul talentului lui Dan-Alexandru Radu. ‘Futu-i pizda ma-sii de treaba’ gandi ea, ‘sa vezi ca Oana Maria o sa se transforme aici si acum in Sailor Moon si-o sa ma purifice naibii cu iubire si adio plan de masacru!’. Oana Maria incepea sa se blonzeasca iar rochita ei tindea incet inspre alb, asa ca Martha Bo decise ca e cazul sa actioneze repede. Ii aminti Oanei Maria de toti litrii aia nevinovati de apa de la chiuveta care au pierit prin fierbere in oala cu varza sau cartofi, plus de gandacul ala care venise in garsoniera cu doua camere a lui Dan-Alexandru Radu special ca sa ii dezvaluie solutia conflictului din Siria si el ca un bou l-a ucis cu papucul ca pe cel mai obisnuit gandac. Oana Maria se mai potoli nitel, parul ii redeveni roscat asa ca amandoua se pusera pe dat telefoane la Karin Delia, Oana Titica, Adriana, Daniela Tunareanu, Lexa, Georgiana Em si toate celelalte fete din blogroll-ul pacatosului. Isi dadura cu toatele intalnire in statia de autobuz din fata Casei Presei Libere, unde urmau sa incolteasca pe Dan-Alexandru Radu direct in redactie la el. Ajunse acolo, Marthei Bo si Oanei Maria le picara fetele cand vazura cate femei se stransesera, din 935 + 1.924 de prieteni de pe Facebook venisera toate fetele, plus inca cateva pe care ele nu le cunosteau, dar cum stiau ca la orice eveniment din Bucuresti e musai sa fie o gasca de oameni care vin doar ca sa se afle-n treaba nu se suparara. Le dadura si lor bate, torte si furci ca tuturor si pornira inspre intrarea in Casa Presei Libere, unde luara liftul in aproximativ 379 de ture pana sa urce toate, treaba care le consuma aproximativ 3 zile si 5 ore jumatate. Noroc ca Martha Bo mai avea un pic de lapte si cativa biscuiti la ea, pe care ii multiplica precum Mesia inmultise pestii si painea multimii infometate. Initial unele dintre ele baura doar lapte de frica siluetei, insa undeva dupa a 256-a tura de lift chiar nu mai rezistara de foame si mancara biscuiti cu toatele.

Martha Bo, Oana Maria si restul de fete dadura asadar buzna in redactie. Dan-Alexandru Radu tocmai scria un articol si nu era prea atent in jur, asa ca ramase suprins cand auzi ca are vizitatori. Spuse insa secretarei sa ii cheme la biroul lui, apoi inmarmuri cu degetele pe tastatura cand ridica ochii si vazu puzderia de gagicareala din fata lui. Restul colegilor se gandira ca poate cine stie oamenii astia vor sa aiba un pic de intimitate si iesira tiptil din redactie. Nimeni nu vorbea nimic, in primul rand pentru ca toata lumea le astepta pe Martha Bo si Oana Maria sa zica ceva, ori ele taceau. Amandoua ramasesera cu ochii intepeniti pe laptopul din placute de lemn si rasina intarita la soare a lui Dan-Alexandru Radu, pus grijuliu la fereala de bataia razelor de soare ca sa nu se inmoaie la loc. Cu fata impietrita de ura, Martha Bo isi dadu seama ca nu stie de ce, o frig obrajii si plange. Simtea pe Oana Maria tremurand alaturi de ea si cand reusi sa isi mute privirea de pe degetele insangerate ale lui Dan-Alexandru Radu si de pe tastele pline de aschii vazu ca Oana Maria nu mai e alaturi de ea ci s-a transformat in Sailor Moon. ‘Futu-…..’ apuca sa gandeasca Martha Bo inainte ca valul de iubire sa o purifice.

Martha Bo era acum o particula roz de nisip, obligata vesnic sa zambeasca si sa-i placa tot ce intalneste in cale. Fetele si Sailor Moon/ Oana Maria disparusera. Dan-Alexandru Radu ridica din umeri semn ca femeile-s nebune si se intoarse spre birou pana sa nu-si uite ideea, si era atat de concentrat la scris incat nici nu remarca ca latopul lui din placute de lemn si rasina intarita la soare devenise un Sony Vaio de ultima generatie, din pacate alb cu inimioare roz pentru ca era de la Sailor Moon/ Oana Maria.

Martha Bo stie ca Stefan Bo ii citeste blogul si ca o sa dea like la postarea asta. Stefan Bo ii este aproape cel mai fidel cititor, stie asta pentru ca in medie cam 4 oameni ii intra zilnic pe blog si dintre toti astia Stefan Bo e singurul care ma da ocazional cate un like, gest care o induioseaza pe Martha Bo desi Stefan Bo ca si fratele ei ar putea sa dea like din iubire dar Martha Bo stie ca nu-i asa si ca lui Stefan Bo chiar ii plac textele ei de cacat. Stefan Bo este dealtfel iubitul Oanei Maria si prieten cu Dan-Alexandru Radu, care trebuia sa vina la betia aia crunta din strada Lunii daca ar fi tinut cineva minte sa-l si sune sa-l anunte. Martha Bo insa nu e descurajata de bicisniciile vietii, saluta pe Octav baiatul care isi baga pula si se duce sa traiasca clipa la maxim fumand ultima tigara din pachet.

Advertisements

asamblez scaune, scaune, scaune

eu nu ma supar, eu ma sufar : ))

you cheated, you get the car!

iti tin pumnii, Teica!

De ce sunteti in cautarea unui nou loc de munca?
Pentru ca ma gandesc sa infiez un copil cambogian si am nevoie de bani ca sa-l intretin.

Ce stiti despre compania noastra?
Cam ce-am citit azi dimineata pe Google si-n presa.

Ce va atrage la compania noastra?
Sediul vostru e aproape de casa mea, si-mi dati si cu 10 mil. in plus fata de fostul meu job.

Ce puteti aduce nou in compania noastra?
Un sincer suflu de sinceritate.

Unde va vedeti in 5 ani, profesional vorbind?
Pai, ma vad stand in scaunul tau, concediindu-te.

Care sunt punctele dvs. forte si cele slabe?
Forte: sunt o mare chitarista. Si fac o cafea delicioasa.
Slabe: habar n-am sa cant la chitara. Si fac si cea mai proasta cafea din lume.

Dati-ne cateva motive pentru care ar trebui sa va angajam.
Ciuciu!

Simplu ca buna ziua!

Q: Tell us a bit about yourself.

A: I will start by saying that I don’t enjoy this type of question; it always makes me nervous regarding what to say. In groups where I have to introduce myself I always turn red and start to stutter when my turn comes, because I don’t enjoy talking about myself. Also I never really know what to say, what to select as relevant or revealing about me. But, for the sake of it, here goes!

I’m a young lady who six years ago left her family in Iasi to come study here in Bucuresti. Moving here didn’t exactly ‘change’ me, but rather helped me learn how to take care of myself and break the chain of friends I had back home. This was particularly difficult for me, as I can be of a very solitary nature and often find it hard to find the motivation to engage in conversations. After the ice is broken it gets easier for me, but in the beginning all I do is watch and be silent. If you ask my friends, maybe they might say I have a bubbly personality, but this is just something I do with people I trust and know. So there you go, I can be quite closed at first. When they first meet me, people usually say that I am full of myself, which in a way is true but in a whole different sense.

Q:  What are you doing right now?

A: In this very moment I am listening to the rain and the radio while I type. Also, I am smoking a cigarette and cursing the keyboard because it is old and very difficult to type at. Tomorrow I will be doing my job, which is related to administrative management, European funding, PR and thrills like that.

Q: Do you enjoy what you do?

A: I used to, now I’m not so sure anymore. I know I can be good in my field, but have recently lost my motivation and interest. More and more, I am starting to think of building a guesthouse by the sea, setting it up to be as comfortable as possible and receive guests. I want to cook, keep the rooms tidy, have music playing all the time, maybe even do a bit of gardening – why not? To build a place where people can come and fall inlove, or write, or heal or whatever they feel like doing. Not a hotel, more like a Purgatory close to Heaven.

Q: Do you have the money for it?

A: No, of course not. But I feel this will be worth saving for, rather than buying an apartment here in the city, doing the same kind of job every day while paying some enormous sum to some bank. I also plan to get a dog there, a bloodhound.

Q: What else do you enjoy except daydream about this?

A: I try to keep my days busy. I often have trouble falling asleep, so having a full schedule helps me. Listening to the radio also helps.

Q: Do you have any favorite bands or genres?

A: Yes, but I’d rather not mention anyone or label anything right now. I guess you can check out my YouTube or Last.fm profiles if you’re really interested, though I haven’t been scrobbling as much as I used to.

Q: What would be ideal for you, what do you need and expect from someone next to you?

A: Having patience with me. I trust I know which decisions to make and which direction to take, but dislike being told what to do and how to act/ think. I get the best results with people who demand of me, but leave me to my own rhythm of evolution. I find great satisfaction in people who manage to see into the little tricks I use in conversation and behavior, so I keep them close.

Sitting together and not feeling pressure to talk is good, I mean I value speaking my mind and hearing what the other has to say but I don’t like having to do this every single moment of my existence with somebody. There are times when you should just enjoy one another’s company without suffocating from it. Also, I tent to crack, so after maybe 10 or 15 minutes of silence I will usually say something anyway about what I was remembering or thinking about, but people have to offer me this pressure-free time and the decision of if/ when to speak.

Q: What do you value, what do you care about?

A: I care very deeply for my family. I relate to their spirit and sense of humor, which I want to keep with myself. Having a sense of humor really helps, especially if you’re shy and want to avoid exposing yourself too much. It’s a refuge for not having to engage in anything you don’t feel safe with. I guess I have been using this trick for quite some time. When I’m not making jokes I tend to become very melancholic, dreamy and closed.

I value open hearts. I don’t like duplicity, frustration or meanness in people. Ambition is not on my hot list either, at least not in the sense it has been given in our society (I relate more to ‘duty towards oneself’ rather than to ambition). I tend to look for people who I suspect of leading ‘double lives’, meaning on the outside they work hard, are passionate about things, love to learn and seem easy to talk to, but on the inside are consumed by personal dilemmas and questions, demons. I like to call them ‘seekers’. You talk to them and the planet seems so big and wonderful and diverse, five or ten minutes later it seems just so small and approachable. It’s really stupid for me to be saying this, these are just things I look for and shouldn’t have to spell them. I don’t like saying anything unless it cannot be expressed otherwise than in words.

Q: OK well it seems to me that you’re just avoiding conversation because you’re making yourself be scared of nothing.

A: Sounds like something I would do, yes. But I’m trying to answer your questions right now so I guess this is my first step. I’m actually taking advantage of this interview in a way, because it helps me see what I naturally select to say and in how many words. And how clearly.

Q: Are you satisfied with yourself?

A: ‘Satisfied’ is such a huuuge word, you know? I’m a work-in-progress project and I cannot dare say that I’ll ever get there. I cannot know if I will, there are no guarantees included. I can only try. and try. and try. If you are necessarily hungry for an answer, I’m not dissatisfied.

Q: I see you’re trying to back me off.

A: Yes, I am. Next question, please.

Q: What do you remember about yourself as a little girl?

A: I remember being very sissyish and getting upset when things didn’t turn out as I wanted them. I remember having a long line of playfriends and not being included very often in my two brother’s activities. They took care of me of course, but we rarely played together as there is a significant age difference between us. Also, maybe my fluffy girlish nature didn’t appeal to them back then. I don’t remember being very imaginative and didn’t particularly excel in anything at school. In high school I realized I was good at English so I pursued that, but I never dedicated myself to any systematic study of it. I knew it by ear, found it easy to speak and didn’t feel I had to work in any way to be good at it. Also, I enjoyed reading very much, because it helped me live and feel something else than the limited number of situations and emotions I was exposed to. I escaped from a lot of things by picking up a book. People also encouraged me to read, and let me be while I was reading, so it was perfect for being left alone. Now that I look back I realize it would have been good if I had some sort of guidance in my lectures, but recommendations were usually made in a very non-helpful manner. My family just placed a book in my room and said “read this, you will like it” and at school of course they recommended approved stuff from the curriculum. They used to give us this long list of books to read during the summer holiday, and it never occurred to me that that was just a list you had to select from, I truly believed that unless I read them all I couldn’t go back to school in September. So I read them all, excepting only the ones I couldn’t find at the library.

Q: So you wanted to go back in school, you didn’t like summer vacation?

A: Of course I did, because I got to sleep till late and go visit my grandparents. But I loved going to school, because it gave me something to do during the day, which seemed so long and empty. At school I had something to do and I was free, as at home my father paid very much attention to what I was doing and if I leave the house how long I will be gone. In his unique style, he was trying to not allow me run wild. Back then I didn’t understand this and just wanted to get away, so school was perfect for me.

Q: Did you have friends?

A: I had friends, but few friendships. I don’t remember anybody from my kindergarten, from primary school and high school I only still talk to two girls, and my friends from college and I manage to synchronize a outing after weeks of planning, so…

Wait a second, I gotta pee.

(gets up, goes to and comes back from the bathroom)

Q: OK, I wanna ask you some more about this. Do you feel alone or something?

A: No, I don’t feel alone. No, wait, there are two answers to your question, and it depends on that you are actually asking me. If you mean if I feel like there is no real friendship in the world and that you cannot find people to communicate with or if I feel like nobody understands me, then the answer is ‘no’ because this would be just panic-talk and the truth is I have a number of people who I can open various subjects with in such a way as to actually leave from the discussion more light-hearted and with at least the promise of a answer to some of my dilemmas. If your question refers to feeling alone in the face of life, ‘fundamentally’ alone let’s say, then the answer is ‘yes’, I feel like it is only me who will have to carry my burdens, and that’s exactly the ways things should be. Maybe this is why people look for lovers who share the same type of weights; they overlap so much that when you divide them by two the result is easier to carry than it would be if you were alone.

Q: What is your stand on love right now?

A: That it’s the most beautiful thing in the world and that everybody should do it. We’re all looking for it anyway. It’s so close to me that I don’t even want to open the subject.

Q: Last question then. Is there anybody you admire and who was influenced you over time?

A: I never had a mentor, though maybe it would have helped me to have one. I tend to look at everybody realistically, and have filtered from each what appeals to me. From my mother I got dedication, my brothers gave me validation that it’s ok to be different and stand by yourself, and to take situations and people with humor.

My late teacher Mr. Murariu took me out from my shell, showed me that I have more potential than I had originally hoped for then taught me to be curious and pursue all the things that attract me. He also gave me my first steps in debating, which I turned out to be disastrous at due to my shy nature, but nonetheless influenced me enormously. Also it was my first contact with people my age who shared my interests, who later on got to be my friends, hung out with and helped me stop feeling so marginal at school.

Genoveva, who is truly the warmest heart I know, managed to cool off my rushing mind and showed me that speeding from one idea to another cripples my ability to see shades. I would have liked to say that I managed to borrow her ability to make people trust and open their hearts, but I think I am still learning this lesson. Gentleness can be very challenging to get if it’s not already in you.

Also, with close help, during the last 3 years I was challenged to explore myself very much, and are still cartographing myself.

Bucuresti, 11th august 2011

un post despre vreme. insomnie. despre curaj vs. tupeu. la atac! o pasare. o recenzie scurta. versuri. prostii. din prezent. adevar? la ‘sto. feelgood. despre ce am citit azi. ziua mea de sambata. crezi? pe categorii. inca un vis. un post legat de mersul cu trenul. unde inchiriem si ce. pointless. cum mi s-a furat bicicleta. cum dorm eu. mmmmdap. sfarsitul lumii. basme. despre ateismul optimist. cum sa sari cu parasuta fara antrenament. corzi de chitara. m-am inscris la tir cu arcul. piscina, apoi sandvis. cum arata lista mea de cumparaturi. despre multe altele. parerea mea este caaa… daca e frig pe Luna. catharsis. 3 pasi simpli pentru a sparge un salariu. de ce sa n-avem incredere in Posta Romana. muzical. shuffle la greu. ce am ascultat in ultima vreme. creion. 46. calare Pi alfabetul grecesc. priviti, doamnelor si domnilor! de ce vreau sa ajung pe aeroportul din Denver. trusa mea de rulat plus alte obiecte indispensabile. flori multe si un pled. ramshackle. cum l-am intalnit pe omul care face naveta intre o stea si pamant. viteza cu care ne indragostim. de ce nu-mi place sa fiu “curtata”. cum o ardem in engleza. ies in oras si nu cheltuiesc bani. ce-a insemnat un concert bun. conversam, deci ne jucam. cum s-o arzi, afara in general si inauntru in particular. cum sa tii minte drumul inapoi cand alegi un traseu nou. viata pe alte planete. mitul slujbasului. ce mai inseamna ‘ceva’-ul in zilele noastre. post la betie. abuzul de puncte-puncte si ghilimele intr-un text. joaca cea de toate zilele. da-mi! lumea vazuta printr-un ochian sufletesc. ella!

ups…!

 

 

 

hehe

Curriculum Vitae

INFORMATII GENERALE
Nume: Asha
Adresa: str. Temisana, nr 40, sector 1, Bucuresti
Telefon: –
E-mail: –
Specie: Felis Silvestris Catus
Data nasterii: 9 septembrie 2009

EXPERIENTA PROFESIONALA
Angajatori: Martha Bo & Raz Ali
Perioada: 17 octombrie 2009 – prezent
Functie: alintata casei/mica raza de soare
Responsabilitati:
– stapana peste vastul apartament
– coordonarea angajatorilor in directia aprovizionarii cu crantanele si a stransului de cacalica
– conducerea angajatorilor la usa inspre munca si intampinarea lor in prag seara inapoi
– inspectarea holului blocului cu scopul cartografierii mentale si eliminarii potentialelor pericole
– ascutirea gherutelor in fiecare dimineata si seara
– neutralizarea inamicilor: hipopotam roz/ mingiuta/ bureti de bucatarie/ altele
– asistenta data angajatorilor la laptop in vederea redactarii de texte si alte materiale

APTITUDINI SI COMPETENTE PROFESIONALE
Limba materna: miauuuuneza
Limbi straine: frrrrrranceza
Aptitudini si competente sociale: iubitoare intre orele 05:30 – 08:30 AM, pupaceala insotita de balute
Aptitudini si competente artistice:  reorganizarea hainelor pe pat, talent actoricesc de mare calibru, aranjarea de efect a crantanelelor pe langa bol
Aptitudini si competente tehnice: precizie maxima in atacarea tintelor in miscare, fluturatul cozii cu scopul dezorientarii inamicului, trasul la tinta in litiera

INFORMATII SUPLIMENTARE
Permis de conducere: categoria B
Pasiuni: lectura, razele de soare, meditatul, chiuvetele, obiectele miscatoare

FOTO
Vezi atasament

032.21.00.74

Sa ne imaginam ca numarul nostru de telefon este 21.00.74. Sa ne imaginam ca ne cheama Martha Botezatu, avem 6-7 anisori, suntem singurica acasa, fara televizor, papusile roase de atata joaca si pupat intre ele, prieteni imaginari inexistenti. Pfff…. papam un biscuite, privim pe geam la masini, traversam casa dintr-un capat in altul, doar-doar om gasi ceva nou de explorat. Nimic nu se intampla. Intr-o dunga, ridicam receptorul. Mintea goala, evident ca n-am avea pe cine sa sunam. Apoi, scurt, formam: 21.00.74. Incredibil, dar suna!

Trrrrrrrr! Trrrrrr!
(o doamna) – Alo?
(eu) – Buna ziua, familia… Botezatu?
– Da, buna ziua.
(stupoare maxima! Daca noi suntem familia Botezatu, si noi avem numarul 21.00.74, inseamna ca vorbesc cu… mama? Pai nu e acasa! Si daca e acasa, cum a raspuns la telefon, ca EU vorbesc la telefon? Oare mama mai are o casa undeva? Si sta acolo cand nu e aici? Si are acelasi numar? Da’ nu seamana cu vocea ei. Si s-ar fi bucurat sa ma auda. Sau poate nu e mama, e o lume paralela, iar eu am ajuns la ea prin propriul meu nr de telefon. Ce simplu!)
– …
– Ce doriti?
– Pai… cu Martha va rog!…
– Cu cineee?
– Cu… Martha…
– Nu exista. Ati gresit numarul.
Clang! Tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii. Tonul.

Concluzie posibila:
Exista o alta familie Botezatu, cu o mama care are o voce diferita, insa care nu au Martha.

Ramificatii:
1. suntem in acelasi moment din timp, insa eu nu m-am nascut niciodata
2. suntem inapoi in timp, iar eu nu m-am nascut inca
Ambele oribile!

Partea buna: dintre toate lumile posibile (ar putea fi astea doua sau un catralion-bilion-miliardon de lumi), traiesc chiar in cea in care m-am nascut, si deci exist, si deci mama poate sa zica la telefon “E la joaca, o chem imediat”. Probabil oricum e cea mai buna dintre lumi. As dori sa ii multumesc lui Leibniz pentru sustinere.

P. D. Harmmils

There’s a house with no door and no roof.

It doesn’t have any walls at all, so people only formally called it a house.

No sound is heard near it, because it doesn’t even have a bell. Neither a window.

It lacks a porch, a garden or a lawn. So does a light inside it or any sourt of visitor. In fact nobody comes near it.

We’re not really sure what it actually is. So its better not to talk about it at all…

Nascuta in Iasi, oras pe care nu a incetat niciodata sa il indrageasca in ciuda neincetatelor ei peregrinari exotice, Botezatu Martha s-a afirmat in domeniul literaturii prin intermediul celui de-al doilea ei volum, Hei, uite-l pe Manfred Mann! Puternic inspirat din viata personala, acesta intruneste dialecte indiene cu ramuri pierdute ale limbii scotiene, pe care autoarea le cunostea indeaproape. Primit ca un roman-manifest impotriva conditiilor nefaste de munca ale crocodililor si flamingilor in circurile pariziene, acesta a fost interzis in mai toate tarile lumii civilizate la scurta vreme dupa publicarea sa in 2015 (cunoscuta fiind ciudata pasiune a autoarei pentru cifrele divizibile cu 5). Cartea a continuat insa sa circule clandestin din mana in mana pana cand a ajuns in mana sahului Mat, care a savurat-o intens. Cucerit de umorul si sensibilitatea volumului, acesta a comandat o copie xeroxata in litere de aur, pe hartie din cei mai alesi copaci ai regatului. Aflata din acel moment sub protectia Sahului Mat, autoarea nu si-a mai gresit tinta. Urmatoarele ei volume Umbra cainelui la Barlad si Eu am dat ultima! s-au transformat instantaneu in bestsellere. Ignorind nepotrivirile de sens din aceasta biografie, ea si-a trait viata in liniste, asistind frecvent la concerte rock alaturi de fratii ei, faimosi la randul lor (biografiile lor sunt disponibile pe copertile propriilor carti, daca sunteti interesati).

Blogomotiva

blogomotiva este un joculet la care vom participa cu totii, dragi prieteni 🙂 e simplu. eu scriu inceputul unei povestiri, primul comment va fi continuarea, al doilea continuarea continuarii si tot asa mai departe pana lesinam. eu personal voi incepe in versuri insa voi puteti posta proza, desene, onomatopee sau ce v-o mai trece prin cap. Asa: pe locuri, fiti gata, ssssstart!

Pe-un picior paros
Slab, doar os
Se urca de zor
Un gandac cu motor