Archive for January, 2011


Datorita mie, in fiecare zi lumea e in expansiune, explodeaza intr-un milion de fragmente, apoi se reindragosteste de sine si se recompune la loc. In centrul acestei miscari se afla curiozitatea mea, amintirile mele, secretele mele si tot ceea ce n-am descoperit inca, dar urmeaza. A te gandi doar la un lucru restrange universul, e te gandi la cat mai multe il ajuta sa se extinda. Alternarea celor doua miscari – de restrangere si extindere – este insa fireasca si buna, ca a unui plaman care respira. A incerca sa te comunici pe tine devine o sarcina imposibila si titanica – cum ai putea vreodata transpune cele 276.455 de senzatii traite intr-o zi, sau cele 89.678 de ganduri legate sau dezlegate intre ele? Cum sa explici ca in timp ce toata lumea din mall mananca si whatever, lives sa spunem, tu ai ridicat ochii din carte, ai privit pe geam si, complet independent si fara legatura cu ceea ce tocmai citeai, ai inteles ca faci parte dintr-un maret si minunat sistem, insa nu in sensul de rotita, ci de entitate creata din energie si dragoste si ca contribui in fiecare secunda la deplasarea unui mecanism care tine in viata totul. La fel cum bataia din aripi a unui fluture brazilian creaza o tornada in Texas, daca tu, Martha, ai pleca, mecanismul ar slabi pur si simplu, iar peste 1.000 de ani poate ca s-ar prabusi cu totul. N-ai cum sa transpui asa ceva in nimic, si nici n-are rost, ar insemna sa restrangi sentimentul la ceva definibil, care e cam acelasi lucru cu a-i pune o data de expirare.
Devine asadar din ce in ce mai important pe masura ce inaintezi in tine sa te poti imbratisa singur, iar daca nu poti macar asta, barem sa te placi. Pentru ca daca nu intelegi ca meriti mai mult si continui sa-ti faci rau, lumea o sa planga dupa tine, dupa care o sa te ingroape si o sa plece mai departe. E si normal si e si sanatos, e ca un proces de selectie naturala insa la nivel spiritual – genele emotionale puternice sunt rasplatite cu o fertilizare a mintii si cu un Pulitzer sufletesc. Eu, dupa ceva vreme in labirint, am descoperit ca ma pot baza pe mine insami la nevoie, si ca sunt o tovarasa de drum cu care pot trai. Descopar ca in fizica mentala, cantarul e masluit astfel incat sa te faca sa crezi ca un kilogram de frica si esecuri trage mai greu decat unul de iubire si amintiri frumoase, insa e doar o mare pacaleala, trag exact la fel iar tu singura trebuie sa fii atenta ca sa nu iei teapa.
Daca tai un arbore, n-o sa mai poti afla niciodata cat de inalt ar fi crescut.
So choose life.

ups…

Am reparat linkul de la doua postari in urma, nu mergea. De obicei verific chestiile astea, sorry si enjoy

vis

M-am visat in Gara de Nord, venind dinspre coloane. Ma indreptam spre peron, incet. In dreapta mea, unde e agentia de turism, era acum un magazin enorm, cu articole la 1 leu fiecare. Multe multe prostioare colorate. Trec de el, in dreptul intrarii spre casa de bilete e acum un alt magazin, cu rechizite. N-are pereti. Vad caiete studentesti, din hartie proasta. Intru. Vanzatoarea vine spre mine cu un catalog Avon, si incepe sa-mi spuna cum are papusi pt fetite si ca sunt ieftine tare, daca nu vreau sa iau. Fac cale intoarsa imediat. Unde era peronul e acum o alee de parc, care urca spre calea ferata. Copaci  de-o parte si de alta, iar in stanga e un laculet. De pe malul laului se indreapta spre mine un sobolan. Intepenesc, si dau sa il evit, fac o miscare spre stanga insa el imi taie calea, ma misc in directia opusa insa el tot ma urmareste. Dau sa trec, pentru ca drumul meu e pe aleea din fata mea, iar sobolanul vine alergand spre mine. Sare si se loveste de piciorul meu stang, si sare ca o mingiuta de cauciuc caaaat colo. Simt impactul in picior, si ma uit sa vad daca mi-a gaurit pantalonii cu dintii, insa n-am absolut nimic. Ma uit in urma dupa el, si il vad cum se uita si el la mine, confuzat de ce s-a intamplat, poate un pic jenat. A fost asa, un pic penibil, mi-era atat de frica de el si cand colo nu era nici o amenintare de fapt, zici ca era jucarie. Nu-mi mai este frica de el, si il privesc un pic amuzata, ca m-a speriat cu nimic, in final. Pornesc pe panta, printre copaci. In varful dealului ma asteapta calea ferata. Trec de un podulet de metal si ajung pe peronul insorit, foarte ingust pentru ca e amplasat pe coasta dealului. Sunt oameni care asteapta urmatorul tren, si stiu ca si eu tot pentru asta am venit, insa decid subit sa plec mai departe, pentru ca imi amintesc ca am mai fost aici intr-un alt vis, si ca sunt foarte aproape de o zona de case foarte frumoase si ca dupa ce ma voi plimba putin, am autobuz care ma duce direct acasa in Panduri, pe langa malul raului. Atata timp cat stiu unde merg si de ce, nu vad de ce nu m-as bucura si de drumul intr-acolo. Nu?

..

E greu sa sintetizez asta in cateva fraze, dar o sa incerc.
Sunt deja la al patrulea draft, inaintez greu. A ma adresa mie insami este mai greu decat mi-am zis cand am dat initial sign-in pe wordpress, acum 40 de minute deja. Si rezist tentatiei de a posta un link catre o piesa sau altceva care ar insuma toata instalatia sufleteasca pe care ma pregatesc s-o bag in priza.

Totul e gata. Intalatia e gata. Eu sunt gata.

Lumea e un mare organ senzorial in clipa de fata. E un tentacul luminos, ultrasenibil, pentru inima mea. Se aprinde in auriu cand se apropie de mine. Vad deci doar auriu si albastrul cerului. Ma gandesc la Antartctica si la Vostok, la pinguini inebuniti si la rockstaruri bete in camere de hotel. Vad o cochilie pe fundul unui abis, o bacterie care mananca alta bacterie, o fraza subliniata intr-o carte. Ma vad pe mine pe o patura intr-un parc, alungand un

Ce porcarie, nu asta vreau sa scriu!

Vreau de fapt doar sa zic ca imi place de mine. Atat. Si ca sunt mandra de mine, pentru ca descopar in fiecare zi ca sunt facuta din ceva rezistent si elastic. Durabil.

Futere.

Na si link, fie – Meet Me Halfway

.

ce aveti impresia ca aflati daca intrati pe blogul meu? sper ca nu ca ma veti cunoaste mai bine. mai bine va uitati la mine cum mananc un mar, sau cum respir, aflati mai multe. we should ride together.

cand n-am tutun, rulez cozonaci

N-a avut deloc tutun. Fiti fara grija, am facut-o foarte finuta si subtire. Nu s-a intamplat nimic special sau cataclismic. Din contra, a fost absolut normal. Atata tot ca am dormit agitata, si pe la 5 dimineata m-am trezit panicata ca nu pot deschide ochii. Asta pentru ca dormeam cu ei deschisi.

sunt

Sunt o pasare alba, miraculoasa. Vin la patul bolnavilor si ii privesc in ochi, ca sa ii mantuiesc. N-am glas sa cant, mananc jaratec stins cu lapte dulce si fac pui doar o data in viata, cu doi ani inainte sa imi vina ceasul.

Sunt o picatura de ploaie. Ma amuz singura privind cum particulele mele de apa se misca cu o viteza ametitoare, schimbandu-si alaturarea, pentru ca sunt in cadere spre pamant. Peste o mie de ani, voi ateriza pe umarul cuiva.

Sunt un pixel necajit, uitat in priza. Imi cant singur un cantecel ca sa-mi tina de urat, cat astept.

I am a tall, proud thing.

Frica.
Frica te rupe. Te macina, te indoaie. Te tine treaz. Te face sa uiti ce mananci, ce-ai facut ieri, sau ce vroiai sa faci maine. Te intepeneste. Te prosteste si te chinuieste. Ajungi sa te exprimi greu. Sa eziti mult. Sa nu-ti pese. Te blazeaza si te face din priviri. Pentru fiecare lucru din jurul tau, iti plaseaza in creier cate douazeci de intrebari inutile. Frica face din tine fumator, workaholic, erou, chior, clickaddicted, trabant, bulangiu, prost sau pur si simplu sarac. Te culci cu nod in gat, te trezesti cu ochii lipiti. Te uiti in oglinda si vezi gol acolo unde ar trebui sa fii tu. Te indragosteste si te desparte, pentru ca se plictiseste, iar tu ii permiti. Frica iti trimite cosmaruri noaptea, ziua te face sa tresari cutremurat la cele mai neimpresionante evenimente. Te izoleaza de turma, apoi lucreaza la tine. Iti da toata atentia ei, pentru ca o meriti din plin, esti o prada valoroasa. Te face sa tanjesti dupa acel trai simplu de odinioara, cand oamenii erau legati doar de glie si de femeia lor, sau poate nici macar de alea nu. Iti petreci apoi dupa-amiaza visand ca esti cosmonaut care tocmai se fixeaza pe orbita, sau pescarus in picaj dupa un peste, si te vezi perfect acolo, in fiecare detaliu, si iti zici ca nu trebuie decat sa te ridici si sa pornesti pe jos inspre Vandenberg ca sa prinzi urmatorul zbor programat, sau sa dai din aripi ca sa prinzi avant. Clipesti, tragi un fum, auzi pe cineva care iti foloseste glasul spunand “Cat face?”, auzi “13 ron”, cineva iti foloseste mainile si plateste cursa, cobori si te gandesti ca ai gresit adresa, esti tot in fata casei tale. Te antreneaza sa astepti ultimul album The Streets, sa te gandesti la Arta, la ce inseamna azi, la cum o recunosti, ce-i aia libertate, daca-ti mai place de Jarmusch in ultimii ani, daca chiar iti place sake sau e doar un moft de-al tau, oare o sa-ti lasi copiii sa se uite la filme Disney, o sa le cumperi carucior care sa priveasca spre tine sau e mai bine spre exterior, seful tau oare fumeaza iarba, oare ce-a vrut sa zica femeia aia de ieri? Te duce la petreceri si te face sa trancanesti toata seara, sa rastorni paharul cu bere si sa tragi din joint. Primavara te trimite pe munte, vara la mare.  Frica iti da amintiri frumoase, pentru ca trebuie sa se protejeze cumva. Te-a tinut in liceu si-n facultate ca o mama, doar n-o sa te lase tocmai acum cand ai crescut. Tot frica te ajuta sa cari palme si sa apesi pe acceleratie dupa ce treci de semafor.
Toate astea pana in ziua in care o trimiti scurt si definitv in pizda ma-sii pe frica asta.
A trai inseamna a improviza.

M-am prefacut ca am visat o casa, o casa cu multe, multe, multe camere. Atat de multe, si atat de intortocheate, incat nici nu mai avea rost sa incerci sa tii minte pe unde ai venit cand ai pornit din sufragerie spre baie. Am vazut usi bleo, albe, rosii, maro; apoi usi inchise, sigilate cu lacat si prafuite, sau deschise larg, sau chiar intredeschise; de lemn, de metal, de blana, de cuie, de catifea. Si ma plimbam si exploram, si stiam ca e enorma si ca-mi va lua jumatate de viata s-o descopar pe toata, si cealalta jumatate ca s-o invat. Vorba vine. Pentru ca fiecare camera era mobila, fiecare culoare si textura se schimba mereu. Iar daca stii ca holul e usa bej de lemn cu fereastra, descoperi apoi ca de fapt usa aia duce in camara. Deci de fapt n-ai cum s-o inveti, poti cel mult ajunge sa ii anticipezi tiparul de schimbare. Desi nici pentru asta nu garantez, ar fi o prostie. De casa asta nu te saturi. E casa ta, tu esti stapana acolo, si poti planta flori la usa din fata sau poti privi cum ia foc cand arunci chibritul spre ea. Mi-am propus sa o explorez in voie, pentru ca ma fascineaza si atrage. Pentru ca mult prea des visez cocioabe cu 5 usi deschise. Pentru ca cerdacul trebuie revopsit, si pentru ca in sufragerie sunt 3 perdele la geam. Si eu trebuie sa aflu de ce e asa cum e, solida si fragila in acelasi timp, si daca e bine, si daca trebuie sa bat vreun cui undeva si ce perete trebuie sa daram si ce la care usi sa-mi fac cheie si la care trebuie sa aduc direct toporul. Pentru ca e o casa frumoasa, mandra si trainica, iar eu umblu de obicei cu ac si ata la mine.

trip

Never seek to tell thy love,
Love that never told can be;
For the gentle wind doth move
Silently, invisibly.
W. B.

A vast similitude interlocks all,
All spheres, grown, ungrown, small, large, suns, moons, planets,
All distances of place however wide,
All distances of time, all inanimate forms,
All souls, all living bodies though they be ever so different, or in different worlds,
All gaseous, watery, vegetable, mineral processes, the fishes, the brutes,
All nations, colors, barbarisms, civilizations, languages,
All identities that have existed or may exist on this globe, or any globe,
All lives and deaths, all of the past, present, future,
This vast similitude spans them, and always has spann’d,
And shall forever span them and compactly hold and enclose them.
W. W.

Where “I” does not exist, nor “you”,
So close that your hand on my chest is my hand,
So close that your eyes close as I fall asleep.
P. N.