Archive for July, 2009


P. D. Harmmils

There’s a house with no door and no roof.

It doesn’t have any walls at all, so people only formally called it a house.

No sound is heard near it, because it doesn’t even have a bell. Neither a window.

It lacks a porch, a garden or a lawn. So does a light inside it or any sourt of visitor. In fact nobody comes near it.

We’re not really sure what it actually is. So its better not to talk about it at all…

Advertisements

Nascuta in Iasi, oras pe care nu a incetat niciodata sa il indrageasca in ciuda neincetatelor ei peregrinari exotice, Botezatu Martha s-a afirmat in domeniul literaturii prin intermediul celui de-al doilea ei volum, Hei, uite-l pe Manfred Mann! Puternic inspirat din viata personala, acesta intruneste dialecte indiene cu ramuri pierdute ale limbii scotiene, pe care autoarea le cunostea indeaproape. Primit ca un roman-manifest impotriva conditiilor nefaste de munca ale crocodililor si flamingilor in circurile pariziene, acesta a fost interzis in mai toate tarile lumii civilizate la scurta vreme dupa publicarea sa in 2015 (cunoscuta fiind ciudata pasiune a autoarei pentru cifrele divizibile cu 5). Cartea a continuat insa sa circule clandestin din mana in mana pana cand a ajuns in mana sahului Mat, care a savurat-o intens. Cucerit de umorul si sensibilitatea volumului, acesta a comandat o copie xeroxata in litere de aur, pe hartie din cei mai alesi copaci ai regatului. Aflata din acel moment sub protectia Sahului Mat, autoarea nu si-a mai gresit tinta. Urmatoarele ei volume Umbra cainelui la Barlad si Eu am dat ultima! s-au transformat instantaneu in bestsellere. Ignorind nepotrivirile de sens din aceasta biografie, ea si-a trait viata in liniste, asistind frecvent la concerte rock alaturi de fratii ei, faimosi la randul lor (biografiile lor sunt disponibile pe copertile propriilor carti, daca sunteti interesati).

Blogomotiva

blogomotiva este un joculet la care vom participa cu totii, dragi prieteni 🙂 e simplu. eu scriu inceputul unei povestiri, primul comment va fi continuarea, al doilea continuarea continuarii si tot asa mai departe pana lesinam. eu personal voi incepe in versuri insa voi puteti posta proza, desene, onomatopee sau ce v-o mai trece prin cap. Asa: pe locuri, fiti gata, ssssstart!

Pe-un picior paros
Slab, doar os
Se urca de zor
Un gandac cu motor

familia mea

Daca mama se duce la cumparaturi, o sa ia cel mai adesea chestii sanatoase pentru mancare gatita: supa, tocanite de alea alea si eventual cate ceva bun pentru unul dintre puiutii ei (eu, baietii sau pisicul).

Daca tata se duce la cumparaturi ia paine, multa carne si produse fara zahar, ca n-are voie altceva.

Daca Stefan se duce la cumparaturi, o sa ia dulciuri multe si chestii ciudate gen ciocolata cu halva si rahat sau icre cu aroma de cascaval pane.

Daca Tudor se duce la cumparaturi, cumpara produsele cele mai scumpe sau delicatese. Plus suc de portocale, Pepito Roll sau cwoissant cu cioco. Plus capsuni, niciodata cirese. Ciresele sunt pentru cei care n-au bani sa-si cumpere capsuni.

Daca eu ma duc la cumparaturi, cumpar legume pentru salata, ton, compot de piersici si eventual pufuleeeeeeeti.

Cand maica-mea citeste o carte, cauta in ea o poveste care sa o emotioneze cat mai profund. Mamei ii plac istoriile reale, care sa o miste si impresioneze, care sa le poata povesti mai departe si din care sa poata invata ceva despre oameni.

Tata in schimb priveste lucrurile ceva mai “tehnic”. E real emotionat de ceea ce intalneste in carti insa plaseaza mereu subiectul pe ultimul loc, fiind mai degraba impresionat de aspectul care tine de constructie. Un real arhitect taica-meu. Chiar si cand imi explica ceva care tine de partea emotionala a unei carti, o face in aceeasi maniera in care mi-ar descrie structura de rezistenta a unei cladiri. De fapt, tatal meu e un om care simte multe insa habar n-are sa se exprime.

Stefan citeste cumva… cautind ineditul. Ii plac cartile care ii starnesc emotii reale si curate gen ras, plans si altele. In acelasi timp vrea sa fie impresionat. Practic, cauta carti care sa il scota din amorteala.

Tudor e cel mai greu de multumit. Asta pentru ca el claseaza foarte repede si nitel brutal. Adica fie il cuceresti total, fie te trimite prin locuri de unde ai plecat cu multi ani inainte sa te apuci sa scrii. Totul sau nimic, pe principiul

“- Sunt scriitor!

– Ba dupa parerea mea, esti un cacat!”

La e, Ideea este totul. Cu I mare.

Eu…. eu caut cartea perfecta. Vreau sa imi placa subiectul, mi-as dori sa ma si emotioneze, sa admir si sa ma surprinda maniera in care a fost scrisa, eventual sa ma si amuze nitel (dar la partea asta nu tin neaparat). Am si gasit-o de fapt, insa nu va spun care e titlul.

PS Luca merge la cumparaturi si ia cafea 3 in 1 mild, un litru de cola, festile, mancare pentru alea micile si saleuri din alea la 20 de mii iuhuuuuu. La carti nu o cunosc inca.

Love

Because of you, in gardens of blossoming flowers I ache from the perfumes of spring.
I have forgotten your face, I no longer remember your hands;
how did your lips feel on mine? Because of you, I love the white statues drowsing in the parks, the white statues that have neither voice nor sight.
I have forgotten your voice, your happy voice; I have forgotten your eyes.
Like a flower to its perfume, I am bound to my vague memory of you. I live with pain that is like a wound; if you touch me, you will do me irreparable harm.
Your caresses enfold me, like climbing vines on melancholy walls.
I have forgotten your love, yet I seem to glimpse you in every window.
Because of you, the heady perfumes of summer pain me; because of you, I again seek out the signs that precipitate desires: shooting stars, falling objects.

Pablo Neruda

Fain vis, insa ciudat. Eram in Sibiu, chiar la intersectia de langa blocul Ralucai. E o intersectie in stea, din care pleaca trei strazi. Eram cu Tea si cu Cata. Ele au ramas in urma, eu am luat-o pe acea straduta care duce inspre zona cu case.  Drumul pornea drept, apoi devenea panta.

Cand m-am uitat in urma, am vazut un puhoi de oameni care venea inspre mine. Erau doar tineri in acea multime, 16-25 ani, nu mai mult. Mi-am dat seama ca Tea ar trebui sa fie printre ei, cred ca i-am si zarit varful capului la un moment dat, insa nu era chip sa fixezi pe cineva, pentru ca era o forfoteala de nedescris in multime. Multimea nu era agresiva in nici un fel, insa era absolut determinata sa mearga tot inainte si nu era nici un chip sa i te impotrivesti. Ma uitam mereu in urma dupa Tea, insa din cauza multimii tot nu o puteam repera.

Am ajuns la niste schele si vazand ca tinerii din spatele meu nu au de gand sa se opreasca, nu am avut de ales decat sa incep sa urc pe ele. Structura de metal se clatina usor sub greutatea noastra. Barele orizontale erau la distante maricele intre ele, asa ca trebuia sa intind serios piciorul ca sa urc cate o treapta. Imi simteam muschii bratelor incordati, palmele mele prindeau metalul cu putere ca sa nu cad. Ajunsa pe platforma de lemn de sus, am descoperit ca in jurul nostru era plin de oameni cu caini care ne pazeau, genul security guard. Nu erau mascati, in schimb aveau mutrele alea stereotipe de namile a caror singura bucurie ar fi ca unul din noi sa faca un pas gresit, ca sa-l pocneasca. Langa mine a aparut apoi Tea, care urcase si ea, si nu-mi venea sa cred ca suntem aici si nu intelegeam ce se intampla.

Apoi tonul visului s-a schimbat un pic, in sensul ca am intrat impreuna cu Tea intr-o sala de teatru extrem de opulenta, ca pentru un rege, toata imbracata in catifea rosie si cu decoratii inflorate aurii. Uimite de frumusetea locului, ne plimbam printre culoarele de scaune. In mod absurd insa, am obsevat ca sirurile de scaune (nu mai late de 1m jumate) erau separate intre ele de pereti imbracati in aceeasi catifea rosie, inalti de 2 m. Practic, de pe scaune nu era vizibila scena, vedeai doar peretele respectiv. Si intreaga sala era asa, in afara de primul rand de scaune, din dreptul scenei.

Plimbandu-ne printre scaune, am observat la un moment dat doua cu spatarele ceva mai inalte, inramate de borduri aurii f frumoase si elaborate. Erau scaunele Regelui si Reginei, mi-am zis in gand, si am pornit direct inspre ele. Eu m-am asezat pe scaunul lui, Tea pe scaunul ei, si stateam asa impreuna, extrem de incantate, privind amandoua peretele de catifea din fata noastra. Apoi a aparut eterna cucoana supraveghetoare, care ne-a spus ca  nu e voie sa ne asezam acolo. Dezamagite, ne-a ridicat si am pornit inapoi pe cular, bodoganind.

End of dream.

Razvan zice multimea reprezinta circumstantele care ma imping sa devin “lider”, desi nu ma simt pregatita. Faptul ca urc pe platforma are legatura cu cresterea mea din ultimele luni. Faptul ca ma asez pe scaunele cele mai importante din sala reprezinta aspiratiile mele f inalte, insa cum nu am voie sa ma asez, asta arata ca nu sunt inca pregatita sa ajung “acolo”.

End of speculation.