Category: flow


Sa fi fost vreo luna – luna jumate in urma. Dormeam la Luca, sau mai bine zis incercam sa adorm la Luca. Stateam in intuneric, pufaiam din tigara, auzeam cele doua mate si catelul cum mosmondesc in jurul meu si ma gandeam la oamenii din viata mea si la daca ii cunosc cu adevarat, si cat de bine. Ca de obicei in viata mea pacatoasa, se intamplasera destul de multe chestii recent, multe si intr-o perioada scurta de timp, asa ca incercam sa-mi pun ordine in ganduri.

Si-am ajuns cu gandul la Stefan si la Tudor. Cand am vorbit ultima data cu ei, adica o conversatie pe bune?… Cum se faca stiu atatea chestii despre anumiti prieteni de-ai mei, insa tocmai despre ei doi, nu? Asa ca am facut un set de intrebari pentru fiecare, cu minuscule curiozitati pe care n-apuc sa le aflu despe ei, pentru ca deh traim separat fiecare cu viata lui. Oricat de optimista asi fi eu legat de subiectul ‘legaturi spirituale fratesti’, tot cred ca trebuie sa existe un punct de plecare. Asta imi doresc sa fie, un punct de plecare.

Primul episod e compus din raspunsurile lui Stefan la intrebarile mele. El a fost cel mai harnic, asa ca pe el il publicam primul (daaa, i-am cerut acordul sa o fac). Sper sincer sa reusesc sa avem 6 episoade, cu toate permutarile posibile intre noi.

* * *    * * *    * * *

* Ti-e dor de cineva? Cand v-ati vazult ultima oara?
mi-e mai mult dor de locuri decat de oameni – ambele se schimba. Nu simt nevoia sa “ma vad” cu cineva ca sa imi treaca dorul. Sa zicem ca mi-e dor de colegul meu de banca Hozoi.

* Ce ai fi vrut sa imi spui dar nu ai putut niciodata?
Nu mi-am infranat dorinta de a-ti spune ceva vreodata. Pentru  ceea ce doresc sa-ti spun nu trebuie neaparat cuvinte, sper doar ca am putut macar ce simt pentru tine fara cuvinte.

* Ce-ti place cel mai mult la viata?
Nu pot fi fericit fara sa stiu care este scopul vietii, asa ca nu-mi ramane decat sa consider viata o mica bucurie,  micile bucurii reprezinta totul.

* La ce ti-ar parea rau sa renunti?
la umor

* Care e primul lucru pe care-l desenezi cand ai in fata o coala alba?
Habar n-am, incep cu o linie

* Ce te fascineaza la oameni?
sinceritatea

* Pana la cat numeri pana sa te plictisesti?
Nu ma plictisesc. Adorm!

* Cate zile ai putea sa taci?
Pana la restul zilelor

* La cine te raportezi/ pe cine admiri?
Ma raportez la un critic din mine care in general imi taie aripile. Admir oamenii altruisti.

* Ce ar insemna o zi perfecta cu fratii tai?
Sa putem discuta tustrei despre fiecare dintre noi fara sa izbucneasca o cearta.

* O scena de film care te-a impresionat
am fost foarte tulburat de donald sutherland in finalul din “ziua lacustei”

* Dintre vaz, auz si vorbit, la care ai renunta?
As putea gasi avantaje la fiecare – fara vaz m-as concentra poate mult mai bine asupra muzicii, fara auz m-as concentra asupra ganditului J dar cel mai usor mi-ar fi, pe departe, mut. Oricum n-am fost un orator bun niciodata.

* Cum a fost ultima noapte pierduta?
Dupa repetitii am cautat cu un prieten nou un bar in tot orasul sa bem si noi pentru peima oara o bere. Am ajuns in “piano” unde m-am trezit inco njurat de betivi vorbareti si mi-am iesit greu din carapace, odata cu primele guri de bautura.

* La ce te gandesti inainte sa adormi?
Ce bineee eee!

* De ce nu porti fusta pe strada?
mi-e lene sa asist la aceeasi perplexitate a oamenilor

* Pe cine ti s-a pus pata recent? (de bine, nu de rau)
jucam jocul kill/marry/fuck si cand a fost randul meu sa raspund am sacrificat doua gagici ca sa ma castoresc cu cristian neagoe

* Care e ritualul tau de trezire dimineata?
Pun un ou la fiert si intru pe facebook

* Cand ai fost cel mai curajos?
Oi fi fost eu vreodata curajos, dar ma amuza numai cand ma imaginez pe mine insufletit de “curaj”. Sunt mai mult curajos pe facebook si wordpress, in viata reala rar iau atitudine. Si mi-e frica de fiecare data cand vad caini.

* Care e cel mai inutil sentiment pe care l-ai trait vreodata?
gelozia

* De ce fumezi Camel?
Am rarit-o binisor cu fumatul in ultimul an iar camel n-am mai cumparat cam de 2-3 ani (desi tot scot editii speciale cu un design care imi atrage atentia dar imi spun in sinea mea ‘hehehe nu mai pun eu botu”

* Ce ai fi vrut sa te intreb, dar nu te-am intrebat niciodata?
Ma bucur ca ultimele dati am avut timp sa avem niste discutii mai profunde si am descoperit ca rezonam asemanator la multe lucruri, pentru ca tot timpul aveam impresia ca ne intelegem foarte bine dar nu mi-am dat seama ca de fapt au trecut multi ani (cam 10) de cand am fost cu adevarat apropiati. Ar fi o mie de lucruri pe care as vrea sa le vorbim. Una dintre intrebari ar fi: Stefan, ce alegi: inghetata, clatite sau amandoua? J

getting closer to death

anger <-> denial <-> bargaining <-> depression <-> acceptance

* nu esti perfect si o sa faci greseli din cand in cand. o sa fie momente cand o sa te gandesti ‘bai ce naiba a fost in capul meu?’ si o sa fie momente cand cei din jurul tau o sa te cam ia la 11 metri. poate chiar oameni la care tii. e ok sa fii prost din cand in cand, cu conditia sa-ti treaca.

* nici prietenii tai nu sunt perfecti. dar daca te iubesc, cred in tine, incearca sa te inteleaga (poate nu reusesc mereu dar se straduiesc) si-ti sunt alaturi, atunci pe bune ca asta e mai important decat orice si merita sa le ierti slabiciunile.

* nu toata lumea o sa te placa. ba din contra, s-ar putea ca unii sa nu te placa deloc – nici la prima vedere, nici mai tarziu. nu toti suntem compatibili, ceea ce e firesc si perfect normal.

* oricat ti-ai da interesul si silinta, n-o sa poti vreodata controla totul. e important sa te impaci cu faptul ca cei din jurul tau sunt la randul lor stapanii propriilor destine si ca vor avea momente in care vor lua decizii care tie ti se vor parea cretine. accepta asta, protejeaza-i intr-un fel discret si lasa-i sa traiasca ce au de trait.

* nimeni in afara de tine nu este direct responsabil pentru destinul tau. sincer, asta mi se pare o chestie geniala, nicidecum rea. suntem stapanii absoluti ai vietilor noastre si nimeni nu ne poate obliga sa facem, simtim, iubim sau muncim nimic fara acordul nostru, oricat ne-ar placea noua sa bodoganim poverile vietii. responsabilitatea fata de sine mi se pare cea mai importanta parte a existentei.

* unele chestii nu se vor intampla fara efort. ‘efort’ se traduce prin perioade lungi de somaj/ suferinte in dragoste/ certuri cu prietenii/ refuzuri diverse/ multe altele. le privesti pe toate-n ochi si le invingi, inveti lectia si data viitoare actionezi mai strategic si preventiv. dar nu abandonezi. toate mi se par provocari incitante si ma simt excelent de fiecare data cand cuceresc vreouna din ele.

* e ok sa rupi relatii. fara ca asta sa insemne ca esti un nenorocit fara inima, dar uneori anumite legaturi devin urate. e mai bine si sanatos sa incerci sa inlaturi tot ceea ce e toxic din viata ta, iar uneori asta se va referi la oameni. e ok atata timp cat stii sa lasi in urma o incizie curata.

* n-o sa arati perfect mereu. s-ar putea sa te ingrasi, sa chelesti, sa-ti creasca par pe unde nu trebuie sau din contra sa-ti cada parul de pe unde nu trebuie, sa-ti apara noi alunite pe corp, sa ti se lase tenul. ei, si? ingrijeste-te si radiaza lumina, restul e destul de simplu.

* cartile, muzica si filmele n-o sa te faca neaparat nici mai destept, nici mai calm, nici mai curajos. mai cultivat da, mai informat, mai sprinten la minte. dar n-o sa plaseze niciodata in tine ceva care nu era deja acolo.

* confruntarile sunt bune. sunt verii ceva mai neciopliti al dialogului, dar fac parte din familie si-i important sa-i ai in vizita din cand in cand. spune ce ai pe suflet, nu te teme sa contrazici. e entuziasmant ca exista atatea pareri in lume, argumenteaza si nuanteaza pe cele care te atrag si intereseaza. mai ales nu ceda in fata autoritatii.

* solitudinea e si ea buna. nu e nimic ciudat in a folosi un anumit timp dupa cum poftesti: plimbandu-te, citind, mergand la film sau band o bere in liniste la o terasa. important e sa nu te sperie sa faci din cand in cand anumite chestii fara cineva in jur.

* cu unii oameni o s-o dai in bara, iar cu altii o s-o dea ei in bara cu tine. dar nu merita sa pastrezi ura fata de nimeni. de la un punct incolo, e mai bine sa te impaci cu anumite realitati si cam atat.

* parerile, impresiile, sentimentele si amintirile tale nu vor coincide mereu cu ale vecinilor tai de viata – chiar daca traiti aceleasi experiente. uneori tu vei simti lucurile mai intens, alteori ei. e in regula sa existe un soi de fluctuatie intre voi. n-o lua personal si nu te impacienta, in astfel de chestiuni nu e nevoie de validarea nimanui.

dupa ce vei citi lista aceasta poti sa fi sigur ca intr-un moment oarecare vei incalca cel putin unul din punctele de mai sus. dupa cum ziceam, nu esti perfect si chiar o sa faci greseli din cand in cand. si e ok sa fii ocazional si prost, cu ocazia sa-ti treaca.

PS stiu ca internetul abunda de astfel de pseudo-sfaturi obosite despre cum e bine si minunat sa fi exhilibrat si zen si toate alea, dar stiam ca in ciuda a orice, daca nu-mi transcriu din creier cele de mai sus n-o sa pot adormi neam. o mica satisfactie tot recunosc ca am, puteam sa le copiez lejer de oriunde dar chiar n-a fost nevoie pentru ca le sintetizasem eu. gata, ma duc sa vad ce mi se mai intampla si-n noaptea asta, de o saptamana visez foarte intens si plin.

vreau o fonoteca publica

A asculta muzica e o ocupatie in sine. Nu pot repeta asta suficient de des. Nu trebuie sa faci mai nimic altceva cand asculti muzica. Fac greseala de a avea aproape mereu castile pe urechi in timp ce lucrez, ceea ce inseamna ca nici nu ma pot concentra suficient la ce scriu, nici nu ascult atenta piesa la care am dat play. Fie scriu si ignor ceea-ce-devine-un-zgomot-in-urechea-mea, fie ma zbantui potolit pe piesa, cat sa nu para ca nu imi merit salariul. Dar asta e un scenariu nefericit, micul meu compromis in tentativa de a nu irosi cele 4 ore de munca cu care sunt datoare zilnic.

Un scenariu mult mai bun este cand nu exista niciun fel de distractii: seara inainte de a adormi, sau in parc pe o banca. E adevarat ca ma las furata de cate un gand sau detaliu din peisaj, insa de cele mai multe ori asta nu ma tine mult si fara sa-mi dau seama, devin o mare ureche ciulita. Astazi de exemplu am bravat frigul timp de o ora in Ioanid. In afara de paznici eram singura in parc, si nici nu mi-am dat seama cand a intrat “Destroy Rock’n’Roll” a lui Mylo, piesa pe care credeam ca o stiu bine si pe care o consideram o “bucata buna”. Turns out ca piesa chiar are o idee, ba mai mult e o piesa cu simtul umorului, si pe masura ce avansam in ea m-am surprins zambind si ridicandu-ma in picioare de la agitatie, de parca descoperisem America. Ma intereseaza obiceiurile de ascultat ale pasionatilor, pentru ca uite eu am un anumit cadru specific pentru receptionat sunete, pe care daca nu-l ating nu garantez ca ma atasez neaparat de o piesa anume, oricat de geniala li s-ar parea celor din jurul meu. Deci investiti intr-o pereche buna de casti si investiti in timpul necesar parcurgerii sistematice a albumelor si pieselor care va plac.

In acelasi spirit, imi plac mult playerele care sunt doar playere. E misto ca ultimul iPod navigheaza pe net, stocheaza filme si suporta jocuri, dar astea sunt pentru mine functii secundare, pe care nu le astept de la un player. Astept sa se auda bine, sa fie usor de folosit/ navigat, sa tina bateria, din astea. A compromite functia lui primara cu multe alte functii auxiliare imi pare un moft si un ocol greu de justificat. In final, am tot ce vreau pe laptop si net, asa ca macar cand ascult muzica vreau sa pot face asta fara X sau Y chestii in ochi. Practic, toate functiile astea ajung sa se suprapuna cu toate celelalte functii pe care le indeplinesc deja celelalte gadgeturi pe care le detinem, asa ca ajungi sa detii un latop, un telefon mobil, un reader electronic, un empetreier si inca cine stie ce alte chestii care fac toate aceleasi lucruri, rezultat pe care sincer il consider destul de redundant si inzorzonat, plus ca dai banii de 4 ori pe aceleasi utilitati. Citisem undeva (din pacate nu mai gasesc articolul ca sa va dau si referinta) ca oamenii folosesc tehnologia disponibila la doar 10% din capacitatea sa. Asa ca da, e misto ca avem telefoane mobile si playere cu paispe mii de aplicatii, dar in final tot cateva dintre ele le vom folosi vreodata, marea majoritate fiind utilizate doar ocazional. Restul ramane hardcoristilor care vor sa fie conectati non-stop, un alt subiect pe care il va trata altcineva in alt articol.

Mi-ar placea super mult o fonoteca publica unde sa pot asculta viniluri sau CD-uri. Ca o cafenea, insa pentru loners pasionati de muzica, unde sa poti servi o ciocolata calda si sa beneficiezi de o statie calumea, care sa puna in valoare ce asculti. Cu perne pe jos, un ultimate chillout zone, in care sa se vorbeasca in soapta sau deloc exact ca la sala de lectura.

Pana investeste cineva in asta, lasati-va deoparte calculatoarele, aparatele foto si alergatul si adoptati banalul hobby de a asculta muzica.

thou shall not become a mouse

the Good

1. thou shall look everybody in the eye
2. thou shall walk tall and proud
3. 
thou shall be curious
4.
thou shall chill

the Bad

5. thou shall not live in fear
6. thou shall not lie to thyself or thy neighbor
7. 
thou shall not deceit

the Ugly

8. thou shall not take revenge upon thyself or thy neighbor
9.
 thou shall not abjure the soul of others
10. thou shall not take thy neighbor for granted

there’s a limit to your love

Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre evenimente cotidiene, pentru ca de multe ori se dovedesc a fi efemere. Plus ca ajung invariabil sa le discut cu prietenii, asa ca pana sa ma pun in fata calculatorului ca si scriu ceva despre ele, toate frazele inteligente si observatiile pertinente de care eram capabila pe marginea subiectului au fost deja utilizate (si deci uitate). Am incercat sa evit sa ma mai risipesc astfel, caracteristica dealtfel neindicata pentru un om de comunicare insa specifica pentru firea mea. Tendinta din mine este insa sa vorbesc despre un subiect dupa ce deja s-a inchieat, nu numai pentru ca simt ca altminteri ar indica ca il capitalizez pentru a atrage vizualizari pe acest blog dealtfel mai mult decat obscur, dar si pentru ca racirea subiectelor da un cadrul ceva mai rational pentru discutii. Totodata, asta inseamna ca zarurile au fost deja aruncate si ca trancaneala mea pe marginea a X sau Y nu mai foloseste nimanui. Imi asum si partea asta.

Vreau sa va zic ca am auzit si eu de proteste. N-am avut cum sa nu aud, mi-au fost bagate pe gat oriunde m-am indreptat: la stiri s-a vorbit aproape non stop despre ele cu transmisii live, dezbateri, invitati si tot tacamul. Facebookul deja cantareste cu 4 tone in plus de la toate postarile, pozele si filmele din pietele Bucurestiului. N-a existat intalnire recenta cu vreun amic in care sa nu se discute si asta. Bine, e firesc, se intampla ditamai chestia sub ochii nostri si e dificil de ignorat, in final ar fi si stupid s-o ignori (cum am incercat eu initial) si sa-ti continui lifestyle-ul de animal urban.

Dar dupa 11 zile de proteste ma simt descumpanita si obosita de subiect. Toata tarasenia imi pare tinuta in viata la aparate de respirat, in asteptarea zilei de 24 ianuarie cand am inteles ca se anunta lansarea unei bombe atomice peste Piata Universitatii sau poate vor ateriza extraterestrii cine stie. Nu sunt un sustinator al mitingurilor din Romania insa oamenii sunt furiosi si satui de dificultati si asta pot intelege mult prea bine. Multimea vibreaza a draci si simti ca emana un val de scarba. Imaginati-va o clipa ce inseamna ca aceasta energie se va risipi in sute de apartamente din oras cand oamenii vor merge o ultima data acasa si se va incheia subiectul (vorba vine, subiectul va ramane deschis, poate doar protestele se vor incheia). Un lucru e bun insa: tot ce se intampla ma face sa ma gandesc.

Un prim lucru la care m-am gandit a fost ca uite ce chestie, inteleg frustarile si inteleg mecanismele care au declansat situatia, dar ma gasesc in pozitia in care nu pot adera cu nimic la treaba asta fara sa calc cumva tot eu peste mine. Nu-s sclifosita insa nu ma reprezinta nimic din ce s-a intamplat in ultimele 10 zile. Multimea e o masinarie care te absoarbe si anihileaza, nu ma atrage nimic la asta. E o pozitie destul de ingrata in final, sa nu te regasesti in nimic si sa stai alaturi de oameni a caror probleme le intelegi oarecum in abstract pentru ca de fapt tu nu le ai.

Ceea ce ma conduce la o a doua chestie. Ieri la Universitate multimea era impartita. La TNB era o masa de oameni care vibra energie, scanda, tipa, dansa cu pancarte in fata camerei, o multime de oameni puternic conectata la propria furie. Se scanda in unison si zgandariti suficient, iesea poate cu bataie. Geci si paltoane vechi, unele curatele altele murdarele, caciuli din blana de miel. Varsta medie trebuie sa fi fost peste 40 de ani, desi am zarit si unii mai tineri. Pe partea cealalta la Arhitectura erau grupulete de simpatizanti, suparati din principiu, cu hobbiuri, pasiuni si joburi in diverse sectoare (ba nu, cariere in diverse sectoare) care fumau tigari, glumeau intre ei si se uitau cu fascinatie si un pic de intimidare la partea opusa a strazii. Oameni tineri, intre 20 si 30 de ani care au reusit sa-si astearna un drum in fata, cu miza si confortul economic si social pe care le implica un nivel de trai daca nu bunicel macar placut. Se simtea asadar o diferenta enorma intre cele doua grupuri, nici macar aerul nu era acelasi. Aceste doua multimii n-o sa conclucreze niciodata. Mai mult, primii pot sa ne bata mar. La nivelul multimii, TNB-ul era barbatul iar Arhitectura era femeia, prinsi intr-o relatie de dominare. Nu sunt peiorativa cu termenul de femeie, doar ca simteam ca nu e the real thing. Am sperat ca odata ajunsa la nivelul strazii toate criticile mele se vor dilua, va creste ceva in mine care va ajuta lucrurile sa mearga inainte. N-a fost asa. Am fost pusa fata in fata cu propria mea neputinta, neputinta de ma infuria cum trebuie si de a sprijini o grupa de oameni infinit mai defavorizata decat mine. Oamenii aia din fata la TNB n-au baza in noi, pentru ca nu stim sa ne pese, sa ne apropiem de ei. Noi le parazitam lor nefericirea cu interese proprii cum ar fi legalizarea marijuanei, promovarea partidelor, ONGurilor sau a ‘site-urilor de cultura’.

Deci ce ne facem in situatia asta, cand fiecare incearca sa prinda cu-o mana de coca de cozonac si-o trage in directia lui? Iar oameni ca mine care folosesc descumpanirea ca pretext pentru frica si intimidare stau pe margine si scriu texte. Nu putem iubi multimea de la TNB in abstract, cum nici un copil nu-l poti iubi in abstract. Simte imediat. Trebuie sa iubim concret. Iar daca nu suntem capabili de asta, mai bine stam deoparte si lasam protestele sa fie sustinute de cei care pot.

Ce-ar fi daca ai trai imaginandu-ti ca sufletul tau e o sfera? Stratul exterior e compus din micile tale caracteristici – esti punctual, glumet, istet, spontan si alte asemenea. Sub acest strat mai e unul, din care deriva lucrurile care se observa ceva mai greu si in timp – esti rabdator, intelegator cu altii, sufletist si adunat. Mai adanc, in al treilea strat locuiesc increderea ta in tine, dorinta de a fi acceptat, de a fi tinut in brate si de a oferi dragoste. Ne mai apropiem de centrul sferei cu un strat si gasim lucruri impamantenite pe care deja nu le mai poti controla prea bine – poate traume, poate o copilarie fericita, poate resentimente fata de o persoana anume. N-o sa ma dau desteapta spunand ca stiu ce e mai adanc de atat – habar n-am. Dar cred ca mai sunt multe, multe straturi. Iar in centrul sferei… e un miez pe care crezi ca-l cunosti, sau pe care nici nu te intereseaza sa-l cunosti, sau poate ti-e teama, sau poate l-ai vazut si traiesti in soc si neacceptare. In Povestea fara sfarsit e “simplu”, pentru ca exista o oglinda care iti arata strafundul sufletului tau. Atreyu il vede pe Bastian citind intr-un pod, il vede in fiecare detaliu de la patura cu care se invelise pana la animalele impaiate de pe rafturile din jurul sau. Si daca vrea sa isi continue calatoria, trebuie doar sa foloseasca oglinda ca pe o usa si sa paseasca prin sine. Inca cred ca Povestea fara Starsit e printre cele mai bune carti pe care le-am citit vreodata, tocmai pentru ca intrevede foarte frumos modul in care se intrepatrund toate lucrurile din viata si subconstientul nostru. E o carte angajanta, placuta si aventuroasa, usor de citit si usor de retinut, la care revin mereu cu placere.

Si e totusi posibil sa ai cate un soc major cateodata. Sa crezi ca animalul din strafunduri e o diformitate, un caracatitocrocobaur scarbos, fara ochi, cu mutatii radioactive la degetele mainilor si picioare uscate. Si-l urasti din toata inima, il dispretuiesti, te sperie ca e acolo si te gandeti cum naiba pacalesti tu atatia oameni zilnic facandu-i sa creada ca esti altceva decat o astfel de creatura? Sufletul devine mic, devii hiperemotiv dar incapabil de a produce lacrimi, astepti sa treaca zilele si te omori cu munca sau tigari sau chefuri sau ce ti-e mai la indemana. E naspa sa fii hopeless si e naspa sa-ti placa de tine doar la suprafata. Intr-o seara la un fum esti insa fata in fata cu camera aia intunecata unde saladuieste caracatitocrocobaurul si te simti parca mai mic decat de obicei. Intorci capul, pentru ca nu vrei sa privesti intr-acolo, aia e zona interzisa a mintii, pericol mare. Nivel de meltdown. Dai sa pleci, nu e nimic nou de vazut acolo, nu e frumos ce se intampla, pleaca repede! Dar nu. Esti luat frumos de umeri si intors cu fata spre intuneric. Nu te forteaza nimeni, dar esti tinut ferm pe pozitie. Inchizi ochii strans in timp ce esti impins de umeri. Bratele de pe umerii tai iti dau forta si inaintezi, nu vezi nimic si nici nu vrei sa vezi, apoi dintr-o data iti dai seama ca ai trecut pragul si ca pasesti in cea mai pasnica zona a inimii tale si-ti dai seama ca auzi valurile marii. Deschizi ochii si in locul creaturii vezi o plaja insorita si marea albastra. Un vant usor creaza valuri si-ti racoreste narile, aproape simti mirosul sarii si a nisipului. Iar la picioarele tale te vezi pe tine, mica, preocupata sa te joci cu lopatica in nisip. Construiesti o movilita care in capul tau mic e castel cu fanioane si creneluri si turete si tot ce are un castel, si esti atat de mica si atat de increzatoare ca nici nu-ti pasa ca e doar o movilita pentru ca pentru tine e castel. Nu te deranjeaza nimeni, pentru ca nu e nimeni in jur, tu esti o forma incolora, inodora si insipida iar singurele lucruri care exista sunt fetita, plaja, soarele, valurile si movilita de castel care continua sa creasca si din clipa aia tu si fetita sunteti un singur tot, ganditi la fel, asa ca vezi castelul perfect cu turete si creneluri si fanioane si tot. Te suprapui perfect cu tine. E atat de calm si bine si in siguranta aici incat nici nu te mai obosesti sa razi de tine ce prost ai fost, cum ai putut vreodata sa crezi altceva, ce-i aia caracatitocrocobaur?!… Nu ezista asa ceva mai, da-i nostim cumva ca ti-ai imaginat asta. Esti nostim si prostuc, cine ti-a bagat asa ceva in cap copil mic? Revii in camera ta pentru a deveni cine trebuie sa fii, un vehicul pentru fetita de pe plaja si un soldat al iubirii.

START joc

Urmeaza un an mare, marcat de dorinte si vise in constructie. Casuta 1 e renuntarea la anumite carje de care am fost mult prea dependenta, dintre care cele mai la indemana exemple ar fi Facebook-ul si tigarile. Mi s-a luat de ambele, asa ca adio!

Din cand in cand, din preaplinul paharului sare cate o picatura. Eu consider piesa asta una de dragoste, chiar daca de fapt mai mult ma face sa ma simt ca si cum se aprinde o stea undeva in adancul de sub pielea mea. In general insa Ian Brown are efectul asta asupra mea. De urmarit cand si unde vor tine baietii turneul de reuniune anul asta. Nici cu Ten Storey Love Song nu mi-e rusine oricum.

speculatii

– Tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?

– Libera!

De aici pornim, din punctul asta al discutiei.

Intrebarea e, ce inseamna sa fiu libera? Si cum o sa stiu ca am ajuns acolo? Libera inseamna sa nu ma simt legata de nimic, o frunzulita in bataia vantului? Cersetorul care sta in tramvai pe scaunul de vis a vis de mine si a carui avut incape intr-o sacosa, ala e liber? N-are casa, obligatii de serviciu, nimeni nu se asteapta de la el sa respecte conventii sociale si nici nu e obligat sa intretina conversatii, mai ales pentru ca lumea se fereste de oamenii ca el. Sunt convinsa insa ca si el are griji si ca presiunile stomacului, frigului si a unei tigari scapate de cineva nu-l ajuta sa fie un mare filosof. Bun, atunci poate un calugar care s-a retras in chiliuta? Da, unii par sereni. Dar asta nu echivaleaza in totalitate cu libertate, mai degraba cu dedicare. Fara intentia de a jigni pe nimeni, dar eu nu cred in izolare. Raman cei care sunt intr-atat de neastamparati incat isi iau rucsacul in spate si se-apuca de calatorit prin lume. Hm, tentanta varianta… Mergi, vezi, gusti, te joci, te iubesti, ramai cu gura cascata, uiti, te-mprietenesti, te-nchini la lume cu ochii si talpile. Sau altfel, daca vrei sa schimbi peisajul insa nu-ti place sa fii mereu in miscare poti sa lasi balta orasul si sa te muti undeva la tara. Faci o gradina cu legume, dupa cativa ani pui si-o vie, speli rufe la soare si citesti la umbra nucului sub care ti-ai ingropat laptopul. Asta e asa, o varianta dulce si casnica a libertatii, inca digerabila. Da’ stii ce? Poate ca nici nu e nevoie sa parasesti orasul, poti sa te scufunzi in viata ta si aici, hranindu-te cu micile impresii urbane. The double life. Ziua pontezi cartela la vreun sediu undeva, noaptea macini la moara singur cu tigari si ceai de melissa si-ti indopi capul cu muzica si filme si carti si bloguri si stiri. Pacat ca nu ti-ai descoperit si tu o vocatie ca tot omul, poate daca aveai talent si ambitie invatai si tu fizica sau chimie calumea. Phiii, ce fericit ai fi fost in vreun laborator undeva, imprejurat de notite si idei, incercand sa dezlegi vreun nod stiintific. Asa, intr-o stare de plutire din martie pana in februarie si-napoi. Sau pompier maaaa, ca aia-s curajosi, sau explorator sau mayas sau spion sau pictor sau cosmonaut sau unul din pilonii de lemn pietrificat care sustin Venetia deasupra apei. Moama, cate chestii ai putea fi! Toti astia au cate o bucatica din cuvantul liber. Sa ma gandesc ca libertetea inseamna asadar pur si simplu a alege una din infinitele variante, sau ca libertea e a o alege pe cea care ti se potriveste perfect, sau ca e a le incerca pe toate pana ajungi la ce-ti place? Ultima nu cred, arata un anumit frenetism care suna prea mult a dezorientare. Deci, ce faci Martha, ce alegi? Vrei sa stai in Bucuresti toata viata? Vrei sa faci cariera? Sa calatoresti nu vrei? Aaaa, ba da, da’ nu in concedii ca nu-ti place. Atunci cand? Tot timpull? Te-ai tampit? Pai si cu ce traiesti? Fata da’ tu copii nu vrei sa faci, familie?… Pai daca da, atunci cum ii faci pe drumuri? A, habar n-ai? Da’ tu ce stii? Bine, improvizeaza daca asa-ti place.

Nu, nu-s corecta fata de mine. Ma las furata de text si scriu tampenii. Din cand in cand trebuie sa ma ciupesc singura in timp ce scriu, pentru ca fara sa-mi dau seama construiesc un personaj care nu corespunde total cu mine.

Asadar, iata: top 5 dream jobs

5. paleontolog
4. etnolog (basmolog, ca sa fim mai precisi)
3. DJ
2. gazda pensiune
1. olar

LOVE

debinederaun-ammaiscrisdemultavremeaicisi-mierador. amvisattotfeluldenebuniiinultimavreme. azinoaptedeexempluamvisatcasuntpevaleadelangabloculmeudiniasi, asacumerainaintesaaprobeprimariamizeriaaiadepalas.

e prea obositor sa scriu asa!

Ei, nu se intampla nimic mare lucru, ningea putinel si valea era acoperita de un strat subtire de zapada iar eu am intrat intr-o librarie cu rechizite. the end.

Ce vroiam de fapt sa povestesc interesant e ca am vazut “LOVE”, o poveste de dragoste reusita intre Cirque du Soleil si piesele Beatles. Scopul era sa faca un documentar cu making of-ul spectacolului – efortul din spate, stress, deadline-uri, presiuni samd. Si stiti ce-a iesit? Apai iesii un film despre cum in jurul Beatlesilor si ideii de Beatles exista un anturaj intreg de oameni care au senzatia ca ce au inspirat cei patru, au expirat ei. Mai iesii un film despre excesul de zel al unora care apara niste lucruri care nu le apartin cu adevarat (folosesc ocazia ca sa remarc ca Yoko Ono s-a transformat din prea multe puncte de vedere intr-o insecta. Da, insecta am zis.), despre Paul McCartney care e taaaaare incantat cand se trezeste dimineata ca dintre toti oamenii de pe planeta, numai el si Ringo Starr pot sa zica ca au facut parte din Beatles, despre baiatul lui George Martin care s-a lasat cucerit de un job pe care pare sa-l fi preluat din plictiseala dar de care s-a indragostit (taica-su l-a trainuit pentru ca a avut incredere in el si pentru ca simtea ca el isi pierde auzul). Deci sa n-aveti impresii false, “LOVE” e despre industria creata in jurul legendei, despre mici povesti ale artistilor din spectacol, alese cu grija pe baza unui grafic media aprobat de generatii intregi de telespectatori, despre cum unii muncesc un an intreg repetand la un spectacol ca in ziua premierei sa vina McCartney si Starr si sa fure aplauzele (si-i iubesc pe oamenii astia, dar mi-a fost ciuda ca au fost acolo, pentru ca isi luasera partea de ovatii si era cazul sa give the struggling people a break. Deci mai dati-l incolo de endorsement al produselor media, fie el facut de Beatles sau de Jesus, c’mon!) Nu pot fi insa decat fericita ca au ales sa ignore tot acest aer cald care clocoteste sub capac (sau poate asta era si scopul filmului si nu m-am prins eu, sa ne arate toata viermuiala asta de suflete – clipa in care filmul devine desigur genial!, eu o vaca, regizorul un sfant cu simt acid si toti oamenii in regula). Aberez, is obosita. Vreau sa mai zic un lucru la final insa, pentru ca l-am realizat la finalul filmului si merita scos din capul meu. Cred ca lui Yoko Ono si Oliviei le e tare, tare greu singure si ca sufera mult. Cred ca nu e simplu sa fi vaduvele unor oameni atat de cunoscuti cum au fost ei si ca lumea nu te lasa o clipa sa uiti – an de an trebuie sa mergi la sute de comemorari, concerte aniversare si lansari de albume remasterizate si nimeni nu le da pace. Mai cred ca excesul asta de zel de care dau dovada in a apara muzica lui John si George deriva foarte mult din faptul ca ei bine i-au iubit foarte mult si le e pur si simplu dor de ei.

Poate-s naiva si stupida nu stiu.

De Ringo Starr mi-a placut cel mai mult. Si Giles Martin, si el e in regula.