Archive for January, 2009


doi doi, zece zece

fata mosului. Nu, nu e vorba de prostioare, cum s-au gandit unii. Vine din basme dragii mei, unde fata babei trandavea prin casa numarind flori si farfurii iar fata mosului o ardea asuprit maturind si spalaind cartofii cu propriile lacrimi. Nu ma identific neaparat cu the asuprited part insa cum fata babei si-o ia dupa ceafa la final iar cea  a mosului e rasplatita pentru toate cele bune facute, am simtit incotro bate vantul si am optat pentru o viata mai buna. Bun, sa lasam prostiile.

Intamplator, simt ca se potriveste numele si la un alt nivel. Ma face sa ma gandesc la bunicul meu. Eram Tucuta lui si asta nu o sa se schimbe prea curind. O sa fiu eu multe lucruri de-a lungul vietii, insa in final tot fata mosului raman. Vaaaaai, ce frumos si sensibiiiiil, ati facut diabet inca?

Advertisements

have a cigar, you’re gonna’ go far

Acum cateva luni Sava mi-a facut cadou o carte care nu m-a impresionat prin mai nimic la prima vedere. Nu auzisem nici de ea nici de autor iar coperta imi parea intr-atat de ingrijit facuta incat ma facea suspicioasa ca de fapt ascunde un mare Bla-bla. Cu B mare. Am luat-o la puricat dupa o vreme, in paralel cu alte cateva lecturi. Initial nu am fost nici impresionata, nici dezamagita. Norocul a facut ca citind zilnic cate un capitol sau doua, nu mai mult (ritm incet pentru mine), sa inteleg incet incet unde zace savoarea acestui roman foarte misto scris si de-a dreptul captivant in lipsa sa de actiune propriu zisa. Generatia X de Douglas Coupland m-a furat cu totul si mi-a facut o deosebita placere sa continui sa o citesc in acelasi ritm lipsit de graba cu care o incepusem. Ca in copilarie, cand iei gurite cat mai mici din prajitura preferata, pe care le plimbi indelung in gura ca sa profiti de fiecare atom de aroma. Nu e intamplator ca va povestesc de cartea asta. In fond, daca vroiam pur si simplu sa ii fac reclama, va selectam un citat din ea, cum am facut pana acum cu alte carti care mi-au placut. Motivul pt care mi-am amintit azi de ea este pt ca la un moment dat, personajele principale isi povestesc unii altora despre acel moment unic si personal pe care ar dori sa il ia cu ei de pe Pamant, dupa ce dau coltul. Fie ca e vorba despre parintii tai care dansau in curtea din spate a casei cand erai mic, prima data cand ai vazut zapada sau ce vrei tu. Evident, citind, incepi sa te gandesti si tu ca un cititor silitor, care e momentul TAU. Avind in vedere ca absolut nimic nu mi-a venit in cap in primele 3 minute, am considerat ca nu are rost sa ma mai gandesc la asta. Daca era ceva Autentic, mi-as fi aminit in acel interval. Orice altceva ar fi fost o amintire starnita de dragul de a  avea ce raspunde la intrebare. Asa ca I let it go. Acum cateva zile insa ascultam “Have a cigar” pentru a milioana oara si mi-am amintit ca un fulger de o zi fantastic de frumoasa in Iasi, acum doua veri. Coboram singura Copoul, pe o vreme perfecta, nici cald nici rece, si fiind spre seara lumina nu era orbitoare ci numai buna, batind usurel inspre rosu. Tocmai trecusem de Universitate, singurica cu gandurile mele cand mi-am dat seama ca nu am castile pe urechi si totusi aud foarte limpede muzica. Si inca ceva cunoscut, extrem de cunoscut. Melodia se integra atat de bine in atmosfera zilei incat nici macar nu o recunoscusem initial. Era “Have a cigar” a lui Floyd si se auzea incredibil de limpede dinspre centrul orasului, unde probabil testau sonorizarea pe scena de la Palat. Cred ca mai multumita de viata nici nu ma puteam simti in acel moment, orice altceva ar fi fost in plus.

Intr-un mod asemanator, duminica trecuta am fost cu Teica in parcul Floreasca sa inauguram noua ei bicicleta incredibil de comoda. Dupa ce am dat zece mii de ture prin parc, Tea a descoperit o panta langa sosea de unde ne-am dat drumul. Ca o adevarata ce sunt, am dat play la “If There Is Something” a lui Roxy Music si la pasajul de final m-am indreptat spre panta pedalind ca un hamster pe rotita lui cea noua de ziua lui de nastere. Picioarele jos de pe pedale, gravitatia functiona, check. Ce mama, ce tata, ce facultate, cariera, carti citite, cacao! In clipe din astea tot un bolobot de suflet esti, si te bucuri ca animala de o piesa buna, o panta lina si o zi that money can’t buy, vorba lui McCartney, ca el stie bine ce zice. Inutil de amintit ca mi-am scos sufletul urcind panta inapoi, insa tot am tinut sa o mai cobor de cateva ori. Chiiiiiiiiiiiitz!

Asa. Iar azi, m-am dus in parcul Ioanid sa ma plimb nitel. Castile in urechi, infofolita bine, cu apica in geanta in caz de sete. Si m-am uitat la copii cum se joaca, la catei cum alearga, la frunze cu frunzesc. In timpul asta m-am gandit, spre suprinderea mea (am invatat sa nu ma mai impotrivesc acestor ganduri dispersate si aparent fara legatura intre ele) la Ostap Bender si Odessa. Si, tot pe fundal muzical, ca asa am eu revelatii, mi-am dat seama ca ar trebui sa pleci din Bucuresti, just like that. Sa strangi niste bani si intr-o zi cand te sun sa imi spui ca esti in drum spre localitatea X din tara Y si ca iti pare rau ca nu ti-ai luat ramas bun insa a trebuit sa pleci. Si ca o sa-ti fie dor de mine insa asta a trebuit sa faci. Si nici nu stii cat m-as bucura pentru tine ca in sfarsit cauti sa fii fericit.

Pentru ca Teica m-a provocat zilele astea la un joc pe leapsa pe Charitygift.ro (site pe care va recomand cu caldura sa dati iama), ma supun dragalas. Regulile erau simple: alege 5 produse apoi desemneaza 5 persoane care sa-si aleaga si ei 5 produse samd pana explodeaza Soarele, atat in lumea asta cat si in cea a viselor. M-am foit eu cat m-am foit pe acolo pe site, dupa care am ales urmatoarele produse (am incercat sa fiu democratica si sa aleg cate unul de la fiecare sectiune):

1. cartea alba ca zapada

2. oricare din gelurile de dus Manufaktura, miiii-am!

3. sutienul tip F, desi nu ma supar nici la cel tip E

4. brosa verde

5. Fabrica de absolut a lui Karel Capek

Eu zic in continuare sa imi duca munca titanica mai departe… Anuta, Sigridutu, Ioana Anghel, Diana Guta si… Mihaiul, pe blogul lui. Spor, copii. Si incercati chiar sa comandati, ca e pentru o cauza buna  🙂

n-am titlul pentru asa ceva

Stiu acum de ce eram nervoasa: pentru ca nu formulasem inca in cap urmatoarea fraza:

Daca este cineva pe lumea asta cu care sa vreau sa imi petrec timpul in clipa de fata, atunci cu siguranta tu esti acea persoana. Nici macar nu am ceva sa-ti zic in mod deosebit. Vreau doar sa stam si sa fim, unul langa altul, fiecare cu el insusi.

Din clipa in care am formulat-o ma simt obosita, insa cu capul limpede.

Inainte nu ma uitam cand imi luau sange asistentele la clinica sau spital, pentru ca eram, domnisoara crescuta in puf, hipersensibila. Acuma ma uit, si inca bine. Intorc capul doar la inceput cand baga acul, pentru ca daca stau sa pazesc cum arata ma stresez singura. In fine. Ideea e ca acum 2 ani, cand am decis sa ma uit bine, am ramas ultra socata de faptul ca sangele meu e… cum sa va zic… rosu! Ma asteptam la orice, insa sa am sange rosu, nu. Adica… chiar si eeeeeeu, tot sange rosu am? Adica eu chiar AM sange inauntrul meu? Adica… Martha Botezatu Intaia are sange banal, organe banale, ficat, rinichi, plamani si toate alea, FIX ca toata lumea? Evident, ce va povestesc eu acuma este o variatie pe tema “mie nu mi se va intampla niciodata” – dusa in directia “nu are cum sa mi se intample (boala) pentru ca sangele meu are culoarea cerului si in loc de globule albe si rosii eu am margarete si petale din dulceata de trandafiri”. Si numai ca era rosu, insa nesatula aia de asistenta mi-a luat 4 fiole. Le-a etichetat apoi a coborat niste scari cu ele in mana, probabil in drum spre laborator. Efectiv primul impuls a fost sa ma apar, mai precis sa apar sangele meu, ca si el este eu pana la urma, si a fost cat pe aci sa strig dupa ea sa nu coboare acolo ca mie mi-e frica de intuneric si nu vreau in laborator. Insa am tacut din gura, ca o tradatoare mica. Sangele meu a coborat acele trepte, a fost dus la analize si prin sacrificiul sau, restul de eu ne-am facut bine. Insa consider oricum ca I do have a point, sangele are si el inima si suflet, sperante si aspiratii, vise si deceptii. If you prick it, does it not bleed?…