Archive for May, 2011


panica

Stau in gradina la munca, asezata frumos pe trepte. Am scrumat pe jos, langa lacramioarele care s-au cam trecut de-acuma. O pala de vant izbeste cu putere in antena parabolica de la etajul 2 de deasupra mea, si ma gandesc daca as avea prezenta de spirit si viteza necesare ca sa ma dau din calea-i, in cazul in care ar lua-o vantul. Chiar si in alerta fiind si constienta de pericol, imi cam dau seama ca pana si gandul imi face lene sa ma misc si ca nu sunt in starea potrivita de a-mi salva singura viata, chiar si fictiv. Mai bate vantul o data si se mai aude o trosnitura metalica. Si trosnitura aia m-a lovit parca si pe mine in cap, pentru ca mi-am amintit ca azi-noapte m-am trezit panicata ca e cineva catarat pe fereastra mea. Statea ridicat pe pervaz, sprijinit in maini si cu picioarele afara si ma privea cum dorm. N-avea nici urma de reactie pe fata si era foarte intunecat. Sau poate asta a fost doar impresia mea datorata contrastului cu perdeaua alba luminata de luna. Am incercat sa tip dar n-aveam glas, am incercat sa ma misc dar cumva eram legata de un snur invizibil. Stateam asadar si ma uitam la el, incordata, cu inima pompand la maximum, urmarind daca va intra in camera sau nu. Mi-amintesc ca incercam sa transmit cu ochii ce nu puteam grai cu gura. Mi-a zambit ca-s ridicola si ca ne mai vedem noi si-a sarit inapoi in gradina. Cand am deschis ochii, la geam erau doar bezna si perdeaua.

Advertisements

stafii

In intersectia de langa blocul meu din Iasi, chiar langa patiseria Timis. Afara sta sa ploua iar eu stau de voba cu cineva. In stanga mea trec masini. Vad un catel alb si foarte mic, ceva intre chihuahua si pechinez. Are urechile mari si un botic simpatic. Ma gandesc ca o sa-l agate o masina, si-mi intorc inconstient corpul in directia lui, cumva in alerta. Si chiar se intampla. Anvelopa unei masini ii agata labuta si incepe sa-l traga dupa ea. El schiauna usurel si incepe sa alerge in celelalte trei labute dupa masina, care inainteaza incet inspre iesirea din intersectie. Nu cred ca schiauna de durere cat de necajela ca nu isi poate elibera labuta. Ma simt incordata si enervata de boul de sofer care nu opreste si chinuieste animalul. Strig dupa el si ma avant in intersectie. Iau catelusul in brate, e atat de mic ca-mi incape in palma. Tremura. Il iau cu mine pe trotuar si incep sa-l mangai pe spate si-l simt cum se linisteste in timp ce-i soptesc ceva.

Apoi nu mai eram in Iasi, eram undeva intr-o sauna. De aici nu-mi mai amintesc acum mare lucru. Tin minte doar un coridor din ciment, fara ferestre dar luminat cumva, de undeva, care ducea inspre salile de baie.

Apoi m-am aflat in bucataria bunicii de la Roman. Intins pe pat in fata mea statea bunicul si isi avea picioarele. O suta de ganduri se succedau in capul meu. Mai intai m-am bucurat ca-l vad si am vrut sa il iau in brate. Apoi am avut o ezitare, ca si cum era ceva ce-mi scapa si nu stiam ce. M-am apropiat de pat si i-am pus mana pe frunte. Bunicul s-a uitat la mine, infinit de trist, si a inceput sa tremure. Tremura de parca avea o criza de epilepsie si m-am speriat ca o sa se inece. Ii tineam mana prosteste pe frunte, sperand ca o sa il linistesc astfel, dar nu mergea. Apoi mi-a fulgerat scurt prin cap ca bunicul a murit acum multi ani si ca de fapt nu el are spasmele, ci eu. Simteam ceva ca o conexiune venita prin palma si nu mai stiam cine e pe pat si cine in picioare, cine tremura si cine nu, el sau eu. Imi era insa frica ca o sa moara din nou, cu mine langa el, acum in clipa asta. Am reusit sa il intorc pe o parte ca sa nu se inece. Atunci, bunicul a inceput sa se stranga parca. Tot trupul i se subtia si devenea din ce in ce mai slab. Mi-era din ce in ce mai frica, si nu stiam cum sa il ajut sa se simta mai bine. In panica, imi miscam palmele pe bratele si gatul lui, incercand sa il frectionez sangele inapoi in miscare. Insa nu facea decat sa slabeasca si mai tare, pana i-am simtit si vazut oasele si pielea i s-a lipit de plamani. Apoi pielea a disparut si ea cu totul, a ramas doar scheletul ca un cadru si inauntru, plamanii si inima. De mine nu mai stiu, e greu sa transmit ce simteam. In final, priveam un cap cu un schelet ca de metal, cu un surub de plastic albastru la sold.

Am deschis ochii in intuneric. Respiram foarte greu, si am simtit-o pe Sigrid langa mine si palma mea intr-a ei. Mi-era cald si sete si frica. Am vrut sa iau telefonul in mana, insa m-am razgandit, nu-i o idee buna sa suni la orele astea. Apoi iar am vrut sa-l iau, insa iar m-am razgandit. As fi vrut sa povestesc cuiva tampenia asta. Mi-era frica sa adorm iar. Asa ca am stat asa cu ochii larg deschisi, privind pe geam la Zoe cum toarce pe balcon.

din pacate, nu

Imaginatia mi-a luat-o razna. Duminica dimineata de exemplu, zacand in bataia razelor de soare filtrate prin mirobolanta mea perdea, simteam limpede cum imi curge sangele prin vene. Nu ca-mi simteam doar venele pulsand, nu-hu-huuuu! Eram constienta de fiecare mililitru care curge, de repeziciunea cu care traverseaza prin inima si de incetineala cu care trece prin solduri. Degetele palmelor si talpilor imi furnicau de la viteza. Pulsatiile inimii nu mai erau ale mele, ci direct ale sangelui meu. M-am bucurat de acest circuit cam 2-3 minute, pana sa se estompeze incet incet senzatia de constiinta de sine. Mi-a parut rau ca a disparut, dar mai bine mi-a parut ca l-am simtit. Sange in vene inseamna ca traiesc.

Inca ceva. Sunt frustrata. Ma frustreaza ca nu am libertatea sa ma-mbat azi,  maine si poimaine. Mi-as dori sa ma-mbat in aceeasi maniera in care o poate face frate-meu cand e suparat. Sa beau sistematic si in tacere, singura langa geam. Am gresit, am vrut sa zic singur langa geam. Da, fratilor, de saptamana asta am decis sa fiu baiat. N-o sa ma cheme Marthin sau ceva ca e un nume oribil, insa am de gand sa beau, sa injur cand mi se scoala si sa scuip pe strada. Deci nu numai ca o sa fiu baiat, dar o sa fiu baiat cocalar. O sa vrajesc fete si o sa le ademenesc la mine acasa, unde o sa mi se rupa de ele. Partea cu scuipatul pe strada ma incanta in mod special. Asta pentru ca e sanatos sa dai fierea din tine, insa cum tinerele domnisoare trebuie sa se detoxifieze cu un gommage sau cu o cura alimentara, prefer s-o fac mai the manly way, din topor si sa scuip cand mi-e sila de ceva. Scuip o luna, scuip doua, dupa care nu mai am de ce sau ce scuipa si imi vad de rochiile din dulap. Asta dupa ce am apucat sa devin si alcoolist intre timp. Un alcoolist curat ca lacrima, cu suflentu-n rai si.