Archive for July, 2011


vis

Iar am visat Roman-ul. Eram in camera bunicii, in pat si dormeam. Insa nu dormeam cu bunica, ci cu bunicul. Prin geam intra lumina lunii si un flutur mare de noapte se izbea necontenit de perdea, incercand sa intre in camera. M-am ridicat si m-am dat jos din pat, apoi am tras patura la o parte. In locul unde statusera picioarele mele era o masa mare de gandaci negri care colcaiau, alergand bezmetici. Apoi i-am simtit pe picioare, alergau pe genunchi sub pantalonii mei. Am inceput sa ma scutur de ei si asa m-am trezit singura.

Advertisements

back to Cyprus

If I was young, I’d flee this town
I’d bury my dreams underground
As did I, we drink to die, we drink tonight

Far from home, elephant gun
Let’s take them down one by one
We’ll lay it down, it’s not been found, it’s not around

Let the seasons begin – it rolls right on
Let the seasons begin – take the big king down

Let the seasons begin – it rolls right on
Let the seasons begin – take the big king down

And it rips through the silence of our camp at night
And it rips through the night

And it rips through the silence of our camp at night
And it rips through the silence, all that is left is all that i hide

Un balcon deshis cum imi plac mie, din care se vedea o parte a orasului care pare, la ore tarzii, imesa. Stele pe alocuri, avioane care trag inspre si dinspre Baneasa. E perfect liniste, sunt complet singura, intr-un fel.

Primul gand care imi trece prin cap e ca nu prea merita sa zici nimic pe lumea asta. Exceptie fac frazele eminamente necesare, de genul “nu mai clicai pixul ca ma enervezi!”, “da, am platit eu factura de gaz” sau “fa dreapta pe strada asta, te rog”. Nu prea vad de ce as zice orice altceva decat fraze strict functionale, poate doar ca sa polemizez, insa cum reusita polemicilor depinde f mult de interlocutori (ii vom numi A si B, sau X si Y pentru nostalgicii matematicii de liceu), nici la asta nu ma mai prea aventurez. In fapt, nici macar ce zic acuma nu merita zis, merita doar facut, adica sa tac, numai ca in clipa asta trebuie sa scriu post-ul.

Ce isi doresc oamenii, ce astepta ei? Sunt ceilalti intr-adevar sursa nefericirii noastre? Mi se pare bullshit asta, e un gand fricos, auto-panicant si ipohondru. Realitatea ramane ca pot fi foarte fericita atat singura pe lume, cat si cu alte suflete in preajma mea, nici una la infinit insa. O variatie sanatoasa si periodica intre cele doua is the way to go, asi zice. O varianta ideala e cea in care ai pe cineva alaturi, insa doar cu jumatate de corp in preajma ta, nu total scufundat in tine si tu in el. Ceva care sa te lase sa respiri si sa te ajute sa adormi noaptea. Nu un pet, un om, insa liber si macinat de propriile-i chestii.

Ei si m-am deprimat nitel dupa gandul asta, desi simt ca ma reprezinta in clipa asta. Daca sufletul ar fi material, ei bine al meu se intarea aseara, devenea nu gelatina sau roca, ci un soi de lemn de esenta dura, gata pentru rindea. Am mai aprins o tigara, m-am lasat si mai jos pe sezlong si din pozitia aia am fost multumita sa remarc ca orasul nu mai este vizibil si vad doar cerul si cateva cabluri care coboara, naiba stie de ce, de pe blocul de alaturi. Am zacut asa pana cand a cazut o stea in dreapta, clipa in care m-am inveselit subit si mi-am indeplinit singura dorinta, ducandu-ma sa ma culc.