Archive for February, 2011


vis in timp ce visam

Asta de ieri a fost misto. Ciudatel tare insa.

Eram cu Luca, ne indreptam spre gradinita. Am intrat in cladire, o casa mare boiereasca, veche, galben palid. Acoperita de multe liane si frunze, cu un aer abandonat. Liftul era direct afara. Ne-a lasat chiar pe acoperis. Peste tot sfori atarnand, geamuri vechi si murdare proptite. Acoperisul avea pereti, ca o camera, dar n-avea tavan. Se vedea cerul. De unde am coborat noi pornea un culoar. Am pornit pe el, ferindu-ne de sfori si dand ocazional cate ceva la o parte ca sa avem loc sa trecem. Am iesit pe o terasa de pamant, de unde se vedeau imprejurimile. Pe marginea terasei exista un gard de metal alb, cu bare largi. Ne-am apropiat de margine si am inlemnit amandoua.
Jos in fata noastra era o piscina enorma, marginita de un sir des de copaci. Apa era verzuie, ca si cum ar fi fost fie statuta, fie adusa dintr-un ocean inghetat. In apa erau zeci si zeci de pesti enormi, absolut fabulosi. Nefiind clara apa, mai mult ii ghiceam. Am vazut un rechin-ciocan de vreo 3 metri, patat exact ca un crap chinezesc, insa cu alb si visiniu. Toti pestii erau enormi, si sincer n-am idee cum incapeau in piscina aia care in comparatie cu ei mi se parea acuma mica. Inotau foarte incet si maiestuos aproape, ca niste prizonieri care se plimba in celula. Ne-am lasat amandoua moale jos, uimite. Din piscina a sarit un jet inalt de apa, si ne-am dat seama ca sunt si balene inauntru. Apoi inca un jet. Am vazut o coama patata disparand inapoi in apa. Vremea se intuneca, ca inainte de o ploaie puternica. Apoi am auzit stropi si in stanga noastra. M-am ridicat in picioare de unde ne asezasem si am vazut ca mai exista un bazin, chiar pe terasa unde ne aflam noi, insa ceva mai mic. Probabil insa la fel de plin cu pesti. M-am pus iarasi jos, insa in fata mea si a Lucai aparusera inca doua fete, asezate turceste, care se uitau si ele la bazinul de jos. Una din ele statea fix in fata mea, si nu vedeam de ea. M-am mutat ca sa vad mai bine. Bazinul aproape clocotea de agitatie in clipa asta. Nu se mai vedea limpede inauntru, doar cate un jet inalt mai aparea din cand in cand. Aveam in mana un aparat foto negru, cu un ditamai obiectivul. L-am deschis ca sa incerc sa fac o poza, insa zgomotoul produs de declansator a agitat piscinele si mai tare. L-am inchis, clipa in care parca a inceput o furtuna, pestii se infuriasera. Ne-am ridicat toate patru sa plecam, si am pornit repede inapoi spre lift. Coridorul pe care mergeam acum arata la fel cu cel pe care venisem, insa era cumva mai lung. Una din fetele din fata mea s-a oprit si a dat sa se intoarca, uitase ceva pe terasa, insa i-am zis sa mearga mai departe,  nu este timp si e periculos. Am ajuns toate patru la lifturi, clipa in care am deschis ochii.
Am vazut un blat de masa foarte foarte prafuit, undeva in dreapta mea. Talpile mele se sprijineau de spatarul unui fotoliu, ca si cum as fi adormit cu ele sus. Corpul imi era pe o saltea jos. In fata mea l-am vazut pe Tudor. I-am zis ca trebuie sa stergem masa, si a inclinat din cap ca da. Apoi mi-a aratat o factura, si m-a intrebat ce e cu ea. Avea doua pete de sange in dreapta. I-am zis ca nu stiu de unde poate fi. Mi-era somn inca, asa ca am inchis ochii la loc.
Eram inapoi langa lifturi, coborasem. Vorba vine, doar intrasem in ele ca intr-un portal si eram deja jos. Ce e si mai incredibil e ca “jos” insemna ca ma aflam pe aceeasi terasa de unde plecasem cu cateva minute inainte. Nu intelegeam. Luca era langa mine. Mi-a zis ceva, si mi-a picat fata. Nu tin minte ce mi-a zis, tot incerc de dimineata sa imi amintesc. Tot ce tin minte e ca era ceva incredibil si ca ce am aflat a schimbat totul. Si ca am intrebat-o “Pai si noi de ce am fugit atuncea?…”

Advertisements

circuitul sufletului in natura2011/01/3
Uite cum vedeam eu sufletul omenesc, in seara asta la o tigara pe balcon – ca un sistem acvatic: avem rauri, oceane, izvoare, paraiase, torente, cascade, lacuri, mari, balti, mlastini, delte, ghetari, cazane si puncte-puncte. Exact ca-n natura, toate comunica intre ele, si sunt afectata de un soi de maree a starii tale de zi cu zi.

(fara titlu) 2011/02/01
Astazi pe la amiaza ma gandeam asa: cu cat te straduiesti mai mult sa protejezi ceva, cu atat de indepartezi mai mult de acel lucru. Asa ca fix incercand sa ne protejam libertatea vom ajunge s-o ratacim. O putem pastra doar daca scapam de obsesia pentru ea. Mai melodios spus, keep what you’ve got by giving it all away.
Ma linisteste gandul ca in final, nimeni n-are cum sa ne faca nimic cu adevarat. Ca sa-ti faca cineva ceva, trebuie sa ii permiti, pentru ca totusi nimic nu se intampla fara acordul sau participarea ta la propriu-ti destin. Asa ca iata prieteni, este foarte simplu: in aceeasi maniera in care suntem curiosi in legatura cu trupe, destinatii, pictori, biografii, istorie sau retete noi, la fel trebuie sa fim curiosi fata de scenariile vietii noastre. Si sa le traim si exploram pana la ultima litera. Viata nu se cauta cu lumanarea, ci se intampla. Asta daca vrei ceva real de la ea  – nu doar o facatura.

Cyprus 2011/02/02
N-am mai vazut asa ceva…
Dar e chiar pfuaaai!
Eu cred ca e din cauza ca sunt izolati pe insula asta si se inmultesc strict intre ei. Altfel nu-mi pot explica atatia tantalai la un loc! Imi imaginez ca-s veri cu totii sau ceva, pai cum altfel, genele trebuie si ele amestecate un pic! Deci e limpede, da? Imperecheatul intr-un cerc inchis da nastere la retardati genetic!
E nevoie de sange proaspat in Cipru.

google search it

identify the artist

search the song

then click on the youtube link

listen

download the album

research him

read some interviews

think

move on to the next

un post despre vreme. insomnie. despre curaj vs. tupeu. la atac! o pasare. o recenzie scurta. versuri. prostii. din prezent. adevar? la ‘sto. feelgood. despre ce am citit azi. ziua mea de sambata. crezi? pe categorii. inca un vis. un post legat de mersul cu trenul. unde inchiriem si ce. pointless. cum mi s-a furat bicicleta. cum dorm eu. mmmmdap. sfarsitul lumii. basme. despre ateismul optimist. cum sa sari cu parasuta fara antrenament. corzi de chitara. m-am inscris la tir cu arcul. piscina, apoi sandvis. cum arata lista mea de cumparaturi. despre multe altele. parerea mea este caaa… daca e frig pe Luna. catharsis. 3 pasi simpli pentru a sparge un salariu. de ce sa n-avem incredere in Posta Romana. muzical. shuffle la greu. ce am ascultat in ultima vreme. creion. 46. calare Pi alfabetul grecesc. priviti, doamnelor si domnilor! de ce vreau sa ajung pe aeroportul din Denver. trusa mea de rulat plus alte obiecte indispensabile. flori multe si un pled. ramshackle. cum l-am intalnit pe omul care face naveta intre o stea si pamant. viteza cu care ne indragostim. de ce nu-mi place sa fiu “curtata”. cum o ardem in engleza. ies in oras si nu cheltuiesc bani. ce-a insemnat un concert bun. conversam, deci ne jucam. cum s-o arzi, afara in general si inauntru in particular. cum sa tii minte drumul inapoi cand alegi un traseu nou. viata pe alte planete. mitul slujbasului. ce mai inseamna ‘ceva’-ul in zilele noastre. post la betie. abuzul de puncte-puncte si ghilimele intr-un text. joaca cea de toate zilele. da-mi! lumea vazuta printr-un ochian sufletesc. ella!

ups…!

 

 

 

hehe

tac…

…ere

tocmai in mai

The Tree Of Life
de-abia astept sa-l vad

Prietena ta este o femeie incredibil de frumoasa. E inteligenta, spirituala si jucausa. Te starneste si in fiecare seara va iubiti tandru. Atata tot ca de trei ori pe zi, in fiecare zi, iti serveste o zeama diluata pe care ea o numeste cu mandrie ciorba. Iar tu o mananci, de trei ori pe zi, in fiecare zi, lingura cu lingura, si-i spui cat de buna e – pentru ca o iubesti si esti delicat cu ea si speri sa invete sa gateasca intr-o buna zi.
Multiplica situatia asta cu 30 de ani de tinerete, apoi mai adauga 30 de batranete.
Uite-asa e traiul in Romania.

Hai sa iti zic un adevar simplu. Nici o cantitate de carti citite n-o sa te aduca vreodata mai aproape de ce iti doresti. Nici un film vazut n-o sa te faca sa fii mai plimbat. Nici o muzica ascultata, de la nici o trupa, n-o sa faca din tine o persoana mai calma. Nici un concert vazut n-o sa te faca mai spiritual. Sunt minunate cu toate, si trebuie facute cu placere, insa e o iluzie ca ne apropie de noi insine. Nu, ne fac doar ceva mai cultivati si mai deschisi. Insa nici una dintre ele nu reprezinta un drum. Sunt o cale, mai degraba, pentru cui ii plac nuantarile.
Uite eu in clipa de fata citesc The Rebel de Camus. E o carte extraordinara, care imi duce mintea spre zeci de idei si sensuri. Mi-am pus deja semne la peste 15 pagini, ca sa revin asupra lor. Deci imi place, ma stimuleaza. Dar asa buna cum e cartea, as prefera in clipa de fata sa fac dragoste. E buna, dar uite ca nu e tot. Cam asta e limita culturii, se pare. E doar pentru minte.
Sa ne imaginam ca suntem o sfera. Ne impartim in patru sectiuni, fluctuante ca proportie in functie de anotimp, stare de spirit si autocunoastere: inima, suflet, ratiune si experienta. Incerc in clipa de fata sa lucrez la toate si sa nu ratez nici una. Daca lucrez disproportionat si ignor vreuna, devin sfera ciobita.
Femeia si barbatul. Va povestesc maine restul gandului, imi moare bateria la laptop.

Tudorica Nene

Am visat o gagalice. Blonduta, carliontata, slaba ca un tar insa cu burtica. Chitaia si se juca cu o mingiuta rosie de cauciuc. Purta un tricouas dungat alb cu negru si pantalonsi scurti bleomarin. Apoi s-a julit la picior si a inceput sa planga. Si atunci l-am recunoscut, era fratele meu Tudor, cand avea 4 sau 5 ani. Nu stiu cum de pot sa tin minte asa ceva, n-aveam mai mult de un an pe vremea aia. Insa plansul era al lui, si imi rupea inima. Nu era alintat sau matait, plangea doar ca il doare. Apoi am auzit vocea mamei, cum il linisteste. Insa pe ea n-o vedeam. O simteam mai mult ca o prezenta care il inconjura, si care il tinea in brate chiar daca eu n-o vedeam. Ii spunea ca il iubeste, pui mic, si ca o sa fie bine, si ca nu trebuie sa se sperie din nimic. A plans el un pic si s-a linistit. Odata cu el, si eu. Avem acasa la Iasi o poza cu el in care arata exact ca-n visul meu.

www.romanica.cy

Post-ul asta il aveam in cap de multa vreme. Insa de-abia in dimineata asta, dupa ce am citit articolul Mirunei, m-am decis sa-l desfasor pe hartie. Eu vreau sa va povestesc despre viata aici din perspectiva unui om plecat pur si simplu ca sa scape, angajata pe un job modest si ducand o viata nefacuta pentru alcatuirea ei emotionala, sufleteasca, intelectuala, puncte puncte.

Hai sa va zic. Lucrez la Mall, in Massimo Dutti. In fiecare zi interactionez in medie cu 100 de persoane, exceptand echipa noastra alcatuita din 5 fete si 1 baiat. Cu toti 6 ma inteleg bine, suntem uniti si ne sprijinim. Restul de +/- 100 imi dau insa fiori. Femeile sunt fie foarte frumoase fie banale in draci. Majoritatea aranjate impecabil, cu outfit gandit de acasa si par ondulat, spumuit cu de toate. Plictisite pana la cer si-napoi. Casnice sau care-o mai fi echivalentul contemporan-elegant pt termenul asta. N-au chef sa cumpere, insa se plimba si se uita, pe riscul lor si nervii tai. N-aud sau n-asculta ce le spui, pt ca tu esti un sclav, o voce venita de departe care le rupe monotonia. Nici una nu stie ce marime poarta gagiul/amantul/tatal, iar cand le intrebi ce constitutie are, nici una nu vrea sa treaca de XL. In fine, astea sunt banalitati. Bani, bani multi, totdeauna de pe card. Barbatii sunt demni, grasi si flirteaza mult. Isi belesc ochii fara jena, doar de asta suntem acolo. Te intreaba un milion de chestii, invariabil de unde esti (Rusia? Bulgaria? Polonia?). Toti asteapta atentie si grija, indrumari si un ragaz din partea ta ca sa nu se mai simta singuri. Iar banalitati, care nici pe mine nu ma intereseaza si nici nu stiu exact de ce am ajuns sa le mai si scriu. Poate simteam pur si simplu nevoia sa le spun.

Va zic despre ei pt ca pe ei ii cunosc, cu ei interactionez din plin 9+ ore pe zi, 6 zile pe saptamana. Asta e cocalarul de Cipru – toate tarile il au, sunt convinsa. Sunt convinsa insa ca exista si ciprioti misto, toti pomii au roade bune si rele. Cea mai utila limba aici este rusa. Daca stii rusa esti ca si angajat, pe bani multi chiar. Daca cumva mai esti si alcatuit in asa fel incat sa nu ai nici un fel de individualitate sau personalitate sau de ce nu decenta, poti sa-ti deschizi contul in banca pt vila si masina de pe-acuma, esti aranjat. Daca mai stii si greaca, Cosmosul devine limita ta.

Revenind la firul gandului meu initial, adica ce-a scris Miruna si ce gandeam eu. Nu se merita sa pleci din tara daca nu stii foarte clar ce vrei. Unde pleci, cum e tara, care e pozitia lor fata de romani (au avut grija altii inaintea ta sa pregateasca terenul astfel incat sa dai cu capul de 10 praguri in plus decat da un britanic sa zicem). Daca sunt joburi, si unde si cum. Cum sunt chiriile. Ce optiuni ai pt timpul tau liber. Daca sunt parcuri. Daca oamenii sunt relaxati si corecti. Care e gradul lor de civilizare. Ce proiecte sociale au. Cine vine in concert acolo, si cat de des. Etcetera.

E o tampenie sa pleci undeva doar ca sa scapi de Romania. Pentru ca ajungi acolo, te pui pe treaba si ramai inmarmurit de ce vezi. Eu cel putin am fost obisnuita dintotdeauna sa ma implic in tot ce-mi place. Sa trag la ceva, daca ceva-ul ala mi se pare ca merita si ca duce la un altceva superior, mai bun. N-am facut de toate, insa am facut ce mi-a placut, chiar daca utilitatea imediata era invizibila. Am fost haotica, dar un fir rosu tot am avut dintotdeauna. Ei si ajunsa aici, ca si imigrant, am descoperit ca n-am in ce sa ma implic si n-am pentru ce sa lupt. Nimica nu m-a ros mai tare decat asta. In fiecare zi imi fac particica mea – nimeni nu traieste mai bine ca mi-o fac, nu ma apropie cu nici un milimetru de ceva mai bun, nu-mi da satisfactie si nu ma face sa ma simt utila. Castig niste bani si traiesc cu ei. Vreau tigari, imi iau tigari. Vreau o placinta intr-o zi ca mi-e pofta, o cumpar. Viata devine astfel absolut confortabila. Ce cuvant potrivit, confortabila. Deci depinde pe care treapta a piramidei vrei sa te situezi. Pe la varf, plecand asa pur si simplu ca sa pleci, n-ajungi prea usor.

Iar revin. In contextul asta, cred sincer ca e mai bine acasa. Nu doar pentru ca mi-e dor (stiu ca distanta m-a ajutat cu drag sa idealizez multe), ci pentru ca daca e de plecat, trebuie musai sa pleci pe ceva care sa fie fain. Care sa te ajute realmente. Fie ce-o fi – ca decizi sa lucrezi la Parlamentul European, ca sa fii marinar si sa calatoresti, ca lasi toata averea masa casa familie si pleci sa ajuti sinistratii din Africa, ca mergi in Egipt sa scrii despre ce-i acolo, in fine, ce vrei tu. Indiferent de ce faci, trebuie sa fie ceva care sa iti asigure integritatea. Sa nu simti ca te-ai aruncat singur acolo, si ca ai schimbat o captivitate pe alta. Dai foamea pe dezorientare, prost targ. Eu stiu ca acasa nu e de ramas. Pentru ca e greu, si tragi ca vaca si habar n-ai daca o sa te duca undeva, pentru ca progresele sunt intotdeauna palide si de ce nu, pentru ca vrei si tu o gradina langa casa si un parc fara caini ca sa bati o minge sambata. Ca sa poti iesi la bere din cand in cand fara sa spargi bugetul de chirie pe luna aia dupa care iar te uiti la stele o luna intreaga pana la urmatorul salariu de doi lei cincizeci. Insa e de stat un pic, pana construiesti ceva, si pana iti pregatesti terenul ca sa poti pleca pe ceva bun, pe ceva care sa te tina acolo, sau sa te trimita in alta parte si mai misto. Dar nu de dragul plecarii. E ca si cum ai fugi dintr-o casa care arde intr-una care se pregateste sa fie demolata. Nu bre, beleste ochii, nu vezi? Gandeste!

In Cipru am fumat mai mult decat am mancat, pentru ca nu stiam ce sa fac cu mainile mele. De-abia astept sa ating ceva care sa merite atins, sa strang o mana sau sa ofer ceva.

Nimic nu ma face insa mai fericita aici decat portocalii. Chiar si in cel mai mic dintre ei, gasesti 50 de fructe coapte, splendide si aprinse de soare. E pliculetul meu instant de pace si calm. Cand ii vad, nu simt decat impacare cu mine si cu lumea, pentru ca stiu ca exista undeva ceva atat de frumos. Apoi urmatorul meu gand e ca n-o sa-i mai vad, cand ma intorc acasa. Poate ma emotionez si eu prea usor, cine stie, n-o sa va zic ca o punga lasata in bataia vantului e cel mai frumos lucru din lume, insa portocalii chiar merita vazuti. Si maslinii prafuiti, si dealurile arse de soare, si muntii in departare, care te cheama.

Nu stiu cum o sa fie acasa, si eu ma tot intreb. Voi fi dezamagita? Da. Voi fi fericita? Da. Voi fi impacata? Da. Voi regreta? Nu. Conteaza spre ce te indrepti, altfel eziti si ezitarea te duce in gropi urate si noroioase. Ce stiu e insa ca de-abia astept sa vad Bucurestiul din zbor, ca e un oras plin cu oameni la care tin si la care ma gandesc cu drag, si ca o sa ma incarc instantaneu cu tot ce e bun si rau de-acolo de cum o sa pun piciorul jos din avion. Exact cum a zis Miruna.