Archive for August, 2009


Adio!

Draga clanta de la usa, post-it de pe birou, draga mouse, dragele mele carti de vizita business, dragi coli de hartie reciclata, dragi scaun portocaliu, ecran de televizor, lant la bicicleta, buton de “Share” de pe Facebook, capac de pluta de la sticla de vin deschisa alaltaieri, furculita de plastic de la PHD, dragul meu pixel… aceasta este o scrisoare de adio. Am decis sa plec, va parasesc, ma duc sa traiesc pe Luna. Eu, ungurii si cartitele spatiale. Nu, va rog, nu suspinati dupa mine, nici sa nu incercati sa ma contactati prin vederi mazgalite cu cuvinte desarte. Eu vreau in lumea mea, gasibila numai pe Luna. Tocmai imi fac bagajul, iata, imi iau cu mine doar costumul spatial si aceasta bucata de svaiter. Vreau sa o fac bucatele si sa hranesc astronautii cu ele, cum fac copii in parc cu porumbeii. Si cand se plictisesc, o sa zboare si ei spre casa. Acolo o sa povesteasca ca pe Luna e o Martha cu iPodul in urechi, fredonand si maruntind svaiter. Ce-o sa ne mai distram!

Adriana Czernin

Bulgaroiaca, dar locuieste in Viena. Am dat peste ea la Palatul Belvedere, in cadrul unei expozitii pe tema “The Power of Ornament”. Nu stiu cat e ornament si cat e design si cat e pur si simplu frumos, insa pe mine m-a convins fatuca. Love the pink!

2685_1

Aceasta este noua mea brosa, fresh din cuptoarele incinse ale ChG-ului. Imi place de mor, mai ales ca am fost pasionata de basme de cand ma stiu. In liceu mi-am dorit f mult sa studiez aprofundat estetica si structura lor, insa drumurile avide de bani si faima mondiala m-au dus in alta directie… Nonetheless, au ramas o pasiune stabila a mea, pe care o alimentez din cand in cand cu carti din anticariate sau cu… brose de pe ChG. Va invit sa aruncati un ochi, de mult n-am mai avut un furnizor atat de misto! Check out her website, are cele mai duioase semne de carte posibile (da, sunt fana si semne de carte, sunt chiar colectionara actually).

Si uite-asa, incalecam pe-o sa…

Cred ca ceea ce ne face sa traim, pe Tv. si pe mine si pe toata lumea, este lipsa noastra de imaginatie. Daca am comunica realmente si adanc unul cu altul, daca am cunoaste calvarul omului langa care mergem, caruia ii strangem mana si care ne este prieten, viata noastra ar deveni, din impudoare, imposibila.

Dar ne izbim de cuvinte si nestiind ce se ascunde dincolo de ele, continuam sa umblam mai departe alegrii si inconstienti.

Citesc in jurnal ca undeva, in California, au murit intr-un incendiu 82 de oameni. Asta nu modifica nimic din programul zilei mele, nici o vizita, nici un gand, nici o lectura. Suntem din fericire impenetrabili si asta e singurul lucru care ne scuza.

Mihail Sebastian, Fragmente dintr-un carnet gasit

asear-faceam shopping

Ma mai intreaba cate unul, cate altul, cati ani am. “22”, raspund eu senina. O scadere simpla (2009 – 1985 = 24) releva insa faptul ca eu nu mai am 22, de 2 ani. Nu-mi trece prin cap sa-mi ascund varsta, insa ma simt atat de mult de 22, incat pana si eu ma mir (de fiecare data) cand la scadere imi da mai mult. Cam penal, stiu.

Ei, si totusi, 24 sunt. Azi, 11 august 2009, la varsta de 22 de ani spirituali si 24 de ani materiali (daca se poate spune ca anii sunt materiali… nu se prea poate… insa in fine), mi-am cumparat primul, PRIMUL, P-R-I-M-U-L cd din viata mea. Prinsa in Carturesti cateva minute, am zis sa arunc o privire pe la muzica, doar-doar l-oi gasi. Mi-as dori sa va povestesc ce muzica penala sau geniala era la raft, insa adevarul este ca eram atat de plictisita, incat mai mult m-am uitat PRIN ele, cautam zombifiata coperta colorata a celor de la Snails. Cand in sfarsit am gasit-o, nici un muschi nu mi s-a miscat pe fata, desi caut albumul de ceva vreme. Intind mana, ca sa descopar ca pe langa Nu-mi pasa (24.9 lei) mai exista si un exemplar din Undeva (doar 9 lei, in ce tara traim?….). Ezit o clipa, pentru ca ingerasul de pe umarul drept imi aminteste ca 40 lei este chiar suma pe cardul meu, pana naiba-stie-cand. Decizia de cumparare a fost facuta insa acum aproximativ un an, cand i-am auzit pe Snails cantand prima data in botexmobilul lui frate-meu. Dupa socul initial de “cine il pisca de cur pe asta in timp ce canta de are vocea asta?”, mi-am dat seama ca-s limitata, si ca de fapt imi plac grozav. Voi flamazi deci fara regrete saptamana aceasta. Boxele lui Alistarless fac cinste albumelor, sunetul curge in bucataria unde baby face paste iar eu ma tzopai pe scaun. Cu siguranta, suna mult mai bine cand ai albumul audio in mana, da-le-n mama lor de empetreiuri, sunt fericita cu carcasa si cu plasticul si cu carticica mea de lyrics in mana, cu folie protectoare cu tot.

Postul asta nu este insa despre cat de mult imi plac Snails, nici despre daca sunt buni sau nu, nici despre ce coperti oribile au. E despre faptul ca azi am cumparat primul original din viata mea, despre faptul ca n-a fost un album de Beatles si despre faptul ca intentionez sa-l ascult in nestire pana cand hologramele audio sau ce-dreaqu-mai-urmeaza vor inlocui cd-urile.

Maine fac foc de tabara cu cei 60 de giga de muzica de pe laptop.

Charity Pins

Pfai, de-abia astept sa intre pe site! Vreau sa imi iau 3, ca sa le port impreuna: inimioara pe fundal alb, the green heart bulls-eye si dungile verticale dolofane (numerele 1, 3 si 6). Astept sugestii pt alte combinatii.

In rest, un mic update la proiectel: ne-am croit rochita noua : ) Pentru cei dintre voi care nu au spirit poetic si nu pricep o metafora simpla, asta inseamna ca ne-am refacut interfata site-ului, care este acum complet alba and just lovely. Are cativa gandacei, true, insa ma bazez pe voi sa ii detectati si raportati pana in septembrie, cand vrem sa incepem procesul auto-pupinfundistic. Oricum, astept feed-back, fie aici, fie direct pe site (m-am cam obisnuit sa dau ordine, does it show?…)

Pup cu drag, zgarciobilor : )