Category: dream on


togetherness

Cred ca a fost din cauza caldurii, insa ultimele doua saptamani am visat in fiecare noapte. Si nu oricum, ci plin si intens, aproape real.
Saptamana trecuta de exemplu eram impreuna cu John Cusack (il stiti, tipul din High Fidelity) intr-un cabinet medical. Noi doi eram oameni de stiinta – n-am niciun fel de idee ce tip de cercetare faceam insa avea sigur de-a face cu un laborator – dar si prieteni, asa ca venisem impreuna cu el la medicul de familie pentru un control. Doctorita (care era Rose din Two and a Half Men, dar cu gura foarte mica si acra) avea o claie de par castaniu inchis, tapat si cu varfurile pieptanate spre exterior. Firele parului ei pareau lucioase, moi si matasoase, insa per total coafura ei dadea impresia unui ceva foarte rigid, intepenit cu pieptenul in loc. Stiu ca m-am uitat bine la parul  si gura ei, auzind cumva absent cum ne invita sa luam loc. Incepuse sa ii explice lui John Cusack ca el are diabet si trebuie sa se ingrijeasca, sa manance corect si multe alte sfaturi pe care eu le auzeam oarecum in soc. Nu-mi venea sa cred ca are diabet, nu puteam sa cred asa ceva, asa ca ascultam oarecum incredula si intens preocupata de ce faceam pe biroul ei. La unul din degetele mainii stangi aveam un inel, care in loc de piatra avea un cerc zimtat, ca o mini-mini-capcana pentru ursi, in pozitie deschisa. Ei, cercul respectiv si zimtii lui aratau identic cu gura unui viermisor grasun pe care-l tineam in mana dreapta. Ea vorbea in continuare, dandu-ne sfaturi legate de diabet, iar eu ma tot straduiam sa fac viermisorul (care nu era deloc scarbos, din contra era un viermisor foarte curat) sa muste de inel, pentru ca remarcasem ca gura lui are fix aceeasi dimensiune ca si cercul si stiam ca se vor potrivi perfect. Viermisorul era un pic incapatanat asa ca il strangeam din cand in cand de burtica ca sa deschida gura. Pana la urma am reusit, clipa in care cabinetul a disparut si eram undeva pe strada.
Mi-am dat seama ca pe langa oameni de stiinta mai suntem si vagabonzi. Era si Sigrid cu noi. Toti trei traiam pe strada, iar acum era spre seara si aveam nevoie de un adapost. Ce sa facem, ce sa facem? Sigrid, simplu si direct, s-a dus la scara unui bloc si a sunat la interfon. I-a deschis un baiat somnoros, intr-un tricou alb purtat si raspurtat, cu o pereche de pantaloni la fel de uzati. Mi-amintesc ca avea un maxilar dreptunghiular tipic romanesc, ten inchis la culoare si parul tuns periuta. Nu auzeam nimic din ce vorbeau, insa o vedeam pe Sigrid cum ii zice simplu ca are nevoie de un loc in care sa doarma. El i-a deschis usa si stiam ca a invitat-o sa doarma pe salteaua de pe hol. Odata cu ei am intrat si eu in bloc, cu gandul sa dorm in boxa. John Cusack ne-a vazut pe noi doua ca suntem bine si in siguranta si a plecat asadar spre port, ca sa-si gaseasca acolo un culcus.
In boxa insa am devenit foarte nelinistita. Ma gandeam mereu ca nu e bine, ca orice-ar fi nu trebuie sa stam despartiti si ca saracul John Cusack doarme singur cine stie pe unde. Am batut asadar la usa apartamentului in care intrase Sigrid si am luat-o cu mine sa-l cautam, pentru ca stiam ca orice-ar fi noi trei nu trebuie sa stam despartiti.
Pe tot parcursul visului niciunul din noi trei nu i-a adresat altuia vreun cuvant. Dar ne intelegeam din priviri cumva, ca si cum era suficient sa enuntam doar in gand ce avem de spus si celalalt intelege…
Majoritatea celorlalte vise le-am uitat, aveau mult prea multe detalii.

lut

Azi dimineata cand m-am trezit tineam minte mult mai multe detalii, din pacate acum le-am uitat. Prima frantura din vis pe care mi-o amintesc e ca eram in masina cu Teica si Roxana si mergeam langa un sir de munti inalti si complet acoperiti cu zapada. Pareau foarte abrupti si din loc in loc se putea zari cate o fasie de stanca neagra. Pareau mici si mari in acelasi timp, ca si cum i-as fi vazut concomitnt de la distanta si apropiere, ceea ce din pacate e greu de explicat. Conduceam pe serpentine ca intr-o trecatoare si cand am iesit din ea am vazut la orizont alti munti, de data aceasta arizi si stancosi. Erau ruginii, dungati din loc in loc cu benzi bej deschis si in loc sa fie tuguiati ca primii muntii astia erau cumva plati la varf, ca si cum i-ar fi nivelat cineva cu cutitul. Pentru o clipa m-am gandit ca mergem spre Marele Canion, dar ca si cum ar fi plouat  peste el multi ani si i-ar fi rotunjit toate stancile. Tea conducea incet si totusi nu cred ca ne-a luat mai mult de zece secunde sa ajungem intre ei, clipa in care cineva a zis ca dupa muntii astia e orasul Odessa si vom fi in siguranta acolo. Ma gandeam Odessa, daaaa… Odessa, tin minte ca vorbeam odata mai demult de Odessa, si imediat m-am gandit la Kyrenia, orasul de pe partea turceasca a Ciprului unde fusesem in primavara cu fetele, ca si cum ala ar fi fost Odessa.

Apoi dintr-o data firul s-a rupt, nu mai eram in masina ci in fata unei case pe malul marii, o casa veche si aproape paraginita, cu un singur etaj si fronton de coloane romane albe in fata. Chiar in fata casei era o piata micuta cat sufrageria cuiva, cu maslini si lamai pe laterale. In stanga, un sir de trepte de piatra ocolea casa, coborand inspre plaja. Toate trei purtam rochite albe de vara si eram cu bicicletele. Oameni se plimbau in jurul nostru, fiecare cu treaba lui, era o zi placuta cu soare si ma simteam impacata si gata de drum. Fetele isi lasasera bicicletele proptite de balustrada de piatra a scarilor si-si aranjau parul inainte sa plecam. Atunci, alte doua fete care semanau cu Teica si Roxana au venit discret inspre biciclete, s-au urcat pe ele si au plecat calme, ca si cum ar fi fost ale lor. Mi-amintesc ca m-am suparat foarte tare, cum adica iei asa bicicleta cuiva? M-am dus spre ele sa le spun vreo doua dar cat vorbeam fetele au disparut si a aparut in fata mea un politist foarte tanar. Purta o camasa bleu deschis si se vedea ca-i este foarte cald in ea. Incercam sa ii explic politistului ca uite ne-au luat bicicletele, trebuie sa faceti ceva, eram gata de plecare. Ei ca da, domnisoara sa vedeti, dureaza pana le gasim, ce putem sa le facem noi… Parea foarte emotionat, ca si cum ii placea de mine si nu-si putea gasi cuvintele. Dar pe mine nu ma interesa partea asta, pentru ca noi fuseseram gata sa plecam si acuma nu mai aveam cu ce. Mi-am apucat bicileta de bare si am ridicat-o deasupra capului, m-am uitat fix la el si i-am zis ca in semn de protest eu o sa-mi tin bicicleta asa pana cand el se decide sa faca ceva. A inlemnit si se uita la mine mirat, ca si cum n-o sa rezist mult, dar mie mi se parea usoara si simteam ca pot s-o tin asa mult si bine, atata timp cat am prins-o calumea de bare si gasesc o pozitie comoda.

Nu stiu cat am stat asa cu bicileta. Timpul trecea repede dar uneori aveam senzatia ca stau de-o saptamana asa, cu bratele ridicate si bicicleta deasupra capului. Apoi dintr-o data eram intinsa pe jos in piata, ca si cum intr-un final lesinasem si acum ma trezeam. In stanga mea era tata, in dreapta baiatul politist, imbracat in hainele lui. Ma dureau bratele, statusera mult timp ridicate si-mi doream sa mi le trezeasca cineva din amorteala. Dar ei n-au facut asta, ci s-au asezat langa mine si m-au luat fiecare de cate-o mana. Pe palme aveam un strat subtire de lut moale, iar baiatul a scos ceva ca un ac lung cu doua capete, foarte fin si subtire. Era in forma de V, facut din metal, si-a-nceput sa-mi deseneze ceva pe lutul din palma. Manevra acul intr-un asemenea fel incat desena foarte repede, si-am recunoscut imediat ce era: in stanga a facut un copac cu crengi lungi si alaturi in dreapta a facut un drum care se indeparteaza. N-avea frunze, n-avea flori si totusi n-arata sterp, ci pasnic si frumos. Cu fiecare linie pe care o tragea simteam cum ma ustura palmele din ce in ce mai tare, ca si cum nu desena pe lut ci ma tatua direct in palma, si cred ca pentru o clipa m-am trezit din somn si mi-am dat seama ca ma ustura cu adevarat palmele. Dar apoi am alunecat din nou in vis, pentru a privi ce facuse. Lutul din palma se uscase deja si ma gandeam oare n-o sa dispara cand inchid palma, oare n-o sa se crape si-o sa cada? Va fi… va fi vesnic in palma mea desenul asta, nu inteleg… Am privit mult si atenta desenul, pana cand am simtit subit si fara voia mea ca ma trezesc din somn.

porcarii

Azi noapte am cunoscut in vis un copil atat, dar atat de urat! Avea cei mai bolfosi obraji pe care i-am vazut, bolfosi de parca ar fi tinut in interiorul fiecaruia dintre ei cate o minge de volei dezumflata, si doi ochisori mici si albastri ca cerul. L-am urat imediat, nu-mi aduc aminte de ce eram langa el dar simteam cum il urasc, il urasc in primul rand ca e atat de bolfos si scarbos. L-am impins in obraz si era moale si elastic si mi s-a facut si mai sila de el. Si se uita la mine cu ochisorii aia rautaciosi si stiam ca e rau si nu intelegeam de ce e asa, de ce ma uraste si el. Si-atunci s-a agata de mine cumva si a inceput sa ma intepe cu acul din codita lui. Era mica, ascutita si roz si-i iesea din cot, arata exact ca si cum ar fi fost plina de venin. Orice miscare faceam, cumva reusea sa ma intepe cu ea si simteam ca il urasc si mai tare pentru ca ciupiturile lui ma dureau. Mai rau era ca nu vroiam deloc sa il ating si el era agatat de mine cu codita aia a lui, cum sa-l dau jos fara sa trebuiasca sa pun mana pe el? Oricat il impingeam de obrajii aia ai lui, tot ramanea prins de mine. Din fericire a telefonat Tudor sa ii descui usa de jos si m-am trezit.

Sa nu va ingrijorati, in rest totul e in regula.

vis

Iar am visat Roman-ul. Eram in camera bunicii, in pat si dormeam. Insa nu dormeam cu bunica, ci cu bunicul. Prin geam intra lumina lunii si un flutur mare de noapte se izbea necontenit de perdea, incercand sa intre in camera. M-am ridicat si m-am dat jos din pat, apoi am tras patura la o parte. In locul unde statusera picioarele mele era o masa mare de gandaci negri care colcaiau, alergand bezmetici. Apoi i-am simtit pe picioare, alergau pe genunchi sub pantalonii mei. Am inceput sa ma scutur de ei si asa m-am trezit singura.

panica

Stau in gradina la munca, asezata frumos pe trepte. Am scrumat pe jos, langa lacramioarele care s-au cam trecut de-acuma. O pala de vant izbeste cu putere in antena parabolica de la etajul 2 de deasupra mea, si ma gandesc daca as avea prezenta de spirit si viteza necesare ca sa ma dau din calea-i, in cazul in care ar lua-o vantul. Chiar si in alerta fiind si constienta de pericol, imi cam dau seama ca pana si gandul imi face lene sa ma misc si ca nu sunt in starea potrivita de a-mi salva singura viata, chiar si fictiv. Mai bate vantul o data si se mai aude o trosnitura metalica. Si trosnitura aia m-a lovit parca si pe mine in cap, pentru ca mi-am amintit ca azi-noapte m-am trezit panicata ca e cineva catarat pe fereastra mea. Statea ridicat pe pervaz, sprijinit in maini si cu picioarele afara si ma privea cum dorm. N-avea nici urma de reactie pe fata si era foarte intunecat. Sau poate asta a fost doar impresia mea datorata contrastului cu perdeaua alba luminata de luna. Am incercat sa tip dar n-aveam glas, am incercat sa ma misc dar cumva eram legata de un snur invizibil. Stateam asadar si ma uitam la el, incordata, cu inima pompand la maximum, urmarind daca va intra in camera sau nu. Mi-amintesc ca incercam sa transmit cu ochii ce nu puteam grai cu gura. Mi-a zambit ca-s ridicola si ca ne mai vedem noi si-a sarit inapoi in gradina. Cand am deschis ochii, la geam erau doar bezna si perdeaua.

stafii

In intersectia de langa blocul meu din Iasi, chiar langa patiseria Timis. Afara sta sa ploua iar eu stau de voba cu cineva. In stanga mea trec masini. Vad un catel alb si foarte mic, ceva intre chihuahua si pechinez. Are urechile mari si un botic simpatic. Ma gandesc ca o sa-l agate o masina, si-mi intorc inconstient corpul in directia lui, cumva in alerta. Si chiar se intampla. Anvelopa unei masini ii agata labuta si incepe sa-l traga dupa ea. El schiauna usurel si incepe sa alerge in celelalte trei labute dupa masina, care inainteaza incet inspre iesirea din intersectie. Nu cred ca schiauna de durere cat de necajela ca nu isi poate elibera labuta. Ma simt incordata si enervata de boul de sofer care nu opreste si chinuieste animalul. Strig dupa el si ma avant in intersectie. Iau catelusul in brate, e atat de mic ca-mi incape in palma. Tremura. Il iau cu mine pe trotuar si incep sa-l mangai pe spate si-l simt cum se linisteste in timp ce-i soptesc ceva.

Apoi nu mai eram in Iasi, eram undeva intr-o sauna. De aici nu-mi mai amintesc acum mare lucru. Tin minte doar un coridor din ciment, fara ferestre dar luminat cumva, de undeva, care ducea inspre salile de baie.

Apoi m-am aflat in bucataria bunicii de la Roman. Intins pe pat in fata mea statea bunicul si isi avea picioarele. O suta de ganduri se succedau in capul meu. Mai intai m-am bucurat ca-l vad si am vrut sa il iau in brate. Apoi am avut o ezitare, ca si cum era ceva ce-mi scapa si nu stiam ce. M-am apropiat de pat si i-am pus mana pe frunte. Bunicul s-a uitat la mine, infinit de trist, si a inceput sa tremure. Tremura de parca avea o criza de epilepsie si m-am speriat ca o sa se inece. Ii tineam mana prosteste pe frunte, sperand ca o sa il linistesc astfel, dar nu mergea. Apoi mi-a fulgerat scurt prin cap ca bunicul a murit acum multi ani si ca de fapt nu el are spasmele, ci eu. Simteam ceva ca o conexiune venita prin palma si nu mai stiam cine e pe pat si cine in picioare, cine tremura si cine nu, el sau eu. Imi era insa frica ca o sa moara din nou, cu mine langa el, acum in clipa asta. Am reusit sa il intorc pe o parte ca sa nu se inece. Atunci, bunicul a inceput sa se stranga parca. Tot trupul i se subtia si devenea din ce in ce mai slab. Mi-era din ce in ce mai frica, si nu stiam cum sa il ajut sa se simta mai bine. In panica, imi miscam palmele pe bratele si gatul lui, incercand sa il frectionez sangele inapoi in miscare. Insa nu facea decat sa slabeasca si mai tare, pana i-am simtit si vazut oasele si pielea i s-a lipit de plamani. Apoi pielea a disparut si ea cu totul, a ramas doar scheletul ca un cadru si inauntru, plamanii si inima. De mine nu mai stiu, e greu sa transmit ce simteam. In final, priveam un cap cu un schelet ca de metal, cu un surub de plastic albastru la sold.

Am deschis ochii in intuneric. Respiram foarte greu, si am simtit-o pe Sigrid langa mine si palma mea intr-a ei. Mi-era cald si sete si frica. Am vrut sa iau telefonul in mana, insa m-am razgandit, nu-i o idee buna sa suni la orele astea. Apoi iar am vrut sa-l iau, insa iar m-am razgandit. As fi vrut sa povestesc cuiva tampenia asta. Mi-era frica sa adorm iar. Asa ca am stat asa cu ochii larg deschisi, privind pe geam la Zoe cum toarce pe balcon.

how do you sleep lately?

Tun. Si visez. Ia sa va povestesc eu pe ultimul.

Eram cu Tudor si cu Stefan, tocmai ce coboraseram dintr-un avion. Eram intr-o curte interioara, intr-un oras mic, cu bagajele dupa noi. Le-am lasat intr-o bodeguta de pe-acolo si vorbeam intre noi. Si Tudor s-a certat cu patronii crasmelor, sau ceva de genul. Intrase sa-si ia tigari si a iesit bodoganind. A trecut pe langa mine, cu un grasanete care venea dupa el, injurand. M-am pus fix in calea grasanetelui si am avut doua ganduri – 1. trebuie sa-l apar pe Tudor si 2. trebuie sa am curaj. Curajul a venit el de undeva, pentru ca am privit bazdagania  fix in ochi, indreptandu-ma din spate. Am simtit cum ma ia un val si am grait: “Tu unde crezi ca te duci?…” la care grasanetele manelist a inceput sa dea inapoi (mda, stiu, insa era vis). Baietii au luat bagajele si au zis “gata, plecam” asa ca iata-ma taraindu-mi trollerul dupa mine. Aia veneau dupa noi. Au inceput sa se bata doi cate doi, Tudor cu unul si Stefan – care ne tinea partea – cu altul. Nu va imaginati cotonogeala. A decurs asa: Tudor avea in mana un indicator rutier (yes, cu stalp cu tot!), adversarul lui la fel. Stefan nu mai tin minte cu ce se batea. Ei, si isi incrucisau indicatoarele ca pe niste sabii o data-de doua ori, dupa care se opreau si frate-meu zicea ca la fotbal  “hai sa ne mutam mai la stanga, pe aici trec masini”. S-au mutat, dupa care aud “aaaau, m-ai lovit peste mana!” si s-au oprit cu totul.  (?!?!?!). Asa ca ne-am luat bagajele si am plecat. Ne-am urcat intr-un trenulet care ducea spre aeroport, insa era unul din ala mic, ca pentru copii in parcurile de distractii de pe vremuri. Mergeam noi ciuf-ciuf cu ala si am inceput sa traversam un lac, foarte frumos. Cand ne-am apropiat de mal, sina a intrat nitel sub apa (deci si trenuletul) si am putut pasi direct pe uscat. Ne-am coborat bagajele si ne-am grabit inapoi spre aeroport. And that was kinda’ it. Deci dorm bine.

vis in timp ce visam

Asta de ieri a fost misto. Ciudatel tare insa.

Eram cu Luca, ne indreptam spre gradinita. Am intrat in cladire, o casa mare boiereasca, veche, galben palid. Acoperita de multe liane si frunze, cu un aer abandonat. Liftul era direct afara. Ne-a lasat chiar pe acoperis. Peste tot sfori atarnand, geamuri vechi si murdare proptite. Acoperisul avea pereti, ca o camera, dar n-avea tavan. Se vedea cerul. De unde am coborat noi pornea un culoar. Am pornit pe el, ferindu-ne de sfori si dand ocazional cate ceva la o parte ca sa avem loc sa trecem. Am iesit pe o terasa de pamant, de unde se vedeau imprejurimile. Pe marginea terasei exista un gard de metal alb, cu bare largi. Ne-am apropiat de margine si am inlemnit amandoua.
Jos in fata noastra era o piscina enorma, marginita de un sir des de copaci. Apa era verzuie, ca si cum ar fi fost fie statuta, fie adusa dintr-un ocean inghetat. In apa erau zeci si zeci de pesti enormi, absolut fabulosi. Nefiind clara apa, mai mult ii ghiceam. Am vazut un rechin-ciocan de vreo 3 metri, patat exact ca un crap chinezesc, insa cu alb si visiniu. Toti pestii erau enormi, si sincer n-am idee cum incapeau in piscina aia care in comparatie cu ei mi se parea acuma mica. Inotau foarte incet si maiestuos aproape, ca niste prizonieri care se plimba in celula. Ne-am lasat amandoua moale jos, uimite. Din piscina a sarit un jet inalt de apa, si ne-am dat seama ca sunt si balene inauntru. Apoi inca un jet. Am vazut o coama patata disparand inapoi in apa. Vremea se intuneca, ca inainte de o ploaie puternica. Apoi am auzit stropi si in stanga noastra. M-am ridicat in picioare de unde ne asezasem si am vazut ca mai exista un bazin, chiar pe terasa unde ne aflam noi, insa ceva mai mic. Probabil insa la fel de plin cu pesti. M-am pus iarasi jos, insa in fata mea si a Lucai aparusera inca doua fete, asezate turceste, care se uitau si ele la bazinul de jos. Una din ele statea fix in fata mea, si nu vedeam de ea. M-am mutat ca sa vad mai bine. Bazinul aproape clocotea de agitatie in clipa asta. Nu se mai vedea limpede inauntru, doar cate un jet inalt mai aparea din cand in cand. Aveam in mana un aparat foto negru, cu un ditamai obiectivul. L-am deschis ca sa incerc sa fac o poza, insa zgomotoul produs de declansator a agitat piscinele si mai tare. L-am inchis, clipa in care parca a inceput o furtuna, pestii se infuriasera. Ne-am ridicat toate patru sa plecam, si am pornit repede inapoi spre lift. Coridorul pe care mergeam acum arata la fel cu cel pe care venisem, insa era cumva mai lung. Una din fetele din fata mea s-a oprit si a dat sa se intoarca, uitase ceva pe terasa, insa i-am zis sa mearga mai departe,  nu este timp si e periculos. Am ajuns toate patru la lifturi, clipa in care am deschis ochii.
Am vazut un blat de masa foarte foarte prafuit, undeva in dreapta mea. Talpile mele se sprijineau de spatarul unui fotoliu, ca si cum as fi adormit cu ele sus. Corpul imi era pe o saltea jos. In fata mea l-am vazut pe Tudor. I-am zis ca trebuie sa stergem masa, si a inclinat din cap ca da. Apoi mi-a aratat o factura, si m-a intrebat ce e cu ea. Avea doua pete de sange in dreapta. I-am zis ca nu stiu de unde poate fi. Mi-era somn inca, asa ca am inchis ochii la loc.
Eram inapoi langa lifturi, coborasem. Vorba vine, doar intrasem in ele ca intr-un portal si eram deja jos. Ce e si mai incredibil e ca “jos” insemna ca ma aflam pe aceeasi terasa de unde plecasem cu cateva minute inainte. Nu intelegeam. Luca era langa mine. Mi-a zis ceva, si mi-a picat fata. Nu tin minte ce mi-a zis, tot incerc de dimineata sa imi amintesc. Tot ce tin minte e ca era ceva incredibil si ca ce am aflat a schimbat totul. Si ca am intrebat-o “Pai si noi de ce am fugit atuncea?…”

Tudorica Nene

Am visat o gagalice. Blonduta, carliontata, slaba ca un tar insa cu burtica. Chitaia si se juca cu o mingiuta rosie de cauciuc. Purta un tricouas dungat alb cu negru si pantalonsi scurti bleomarin. Apoi s-a julit la picior si a inceput sa planga. Si atunci l-am recunoscut, era fratele meu Tudor, cand avea 4 sau 5 ani. Nu stiu cum de pot sa tin minte asa ceva, n-aveam mai mult de un an pe vremea aia. Insa plansul era al lui, si imi rupea inima. Nu era alintat sau matait, plangea doar ca il doare. Apoi am auzit vocea mamei, cum il linisteste. Insa pe ea n-o vedeam. O simteam mai mult ca o prezenta care il inconjura, si care il tinea in brate chiar daca eu n-o vedeam. Ii spunea ca il iubeste, pui mic, si ca o sa fie bine, si ca nu trebuie sa se sperie din nimic. A plans el un pic si s-a linistit. Odata cu el, si eu. Avem acasa la Iasi o poza cu el in care arata exact ca-n visul meu.

si inca unul

Cu trei nopti in urma am visat ca eram intr-o casa, din care incercam sa ies. Eram pe un hol intunecos, si bajbaiam cu mainile intinse in intuneric. Cautam intrerupatorul, sau poate o usa. Cu palmele intinse in fata, am simtit ca e cineva in fata mea. Era un barbat de vreo 40 de ani, inalt. In intuneric, l-am vazut, statea drept in fata mea si ma privea fix, stapanit si cu caldura. Pe obrazul drept avea o cicatrice mare, ca o taietura veche, cusuta urat la vremea ei. Aveam senzatia ca il cunosc. Am stat pe loc cat a venit spre mine si m-a luat in brate, apoi a incercat sa ma sarute. L-am indepartat usor si am iesit din casa.

Vazut Blue Valentine, misto. Porneste bine, curat si sincer, spre final isi pierde sensul si directia. Insa de urmarit, e un punct de plecare. Ma mai gandesc.