Cred ca a fost din cauza caldurii, insa ultimele doua saptamani am visat in fiecare noapte. Si nu oricum, ci plin si intens, aproape real.
Saptamana trecuta de exemplu eram impreuna cu John Cusack (il stiti, tipul din High Fidelity) intr-un cabinet medical. Noi doi eram oameni de stiinta – n-am niciun fel de idee ce tip de cercetare faceam insa avea sigur de-a face cu un laborator – dar si prieteni, asa ca venisem impreuna cu el la medicul de familie pentru un control. Doctorita (care era Rose din Two and a Half Men, dar cu gura foarte mica si acra) avea o claie de par castaniu inchis, tapat si cu varfurile pieptanate spre exterior. Firele parului ei pareau lucioase, moi si matasoase, insa per total coafura ei dadea impresia unui ceva foarte rigid, intepenit cu pieptenul in loc. Stiu ca m-am uitat bine la parul  si gura ei, auzind cumva absent cum ne invita sa luam loc. Incepuse sa ii explice lui John Cusack ca el are diabet si trebuie sa se ingrijeasca, sa manance corect si multe alte sfaturi pe care eu le auzeam oarecum in soc. Nu-mi venea sa cred ca are diabet, nu puteam sa cred asa ceva, asa ca ascultam oarecum incredula si intens preocupata de ce faceam pe biroul ei. La unul din degetele mainii stangi aveam un inel, care in loc de piatra avea un cerc zimtat, ca o mini-mini-capcana pentru ursi, in pozitie deschisa. Ei, cercul respectiv si zimtii lui aratau identic cu gura unui viermisor grasun pe care-l tineam in mana dreapta. Ea vorbea in continuare, dandu-ne sfaturi legate de diabet, iar eu ma tot straduiam sa fac viermisorul (care nu era deloc scarbos, din contra era un viermisor foarte curat) sa muste de inel, pentru ca remarcasem ca gura lui are fix aceeasi dimensiune ca si cercul si stiam ca se vor potrivi perfect. Viermisorul era un pic incapatanat asa ca il strangeam din cand in cand de burtica ca sa deschida gura. Pana la urma am reusit, clipa in care cabinetul a disparut si eram undeva pe strada.
Mi-am dat seama ca pe langa oameni de stiinta mai suntem si vagabonzi. Era si Sigrid cu noi. Toti trei traiam pe strada, iar acum era spre seara si aveam nevoie de un adapost. Ce sa facem, ce sa facem? Sigrid, simplu si direct, s-a dus la scara unui bloc si a sunat la interfon. I-a deschis un baiat somnoros, intr-un tricou alb purtat si raspurtat, cu o pereche de pantaloni la fel de uzati. Mi-amintesc ca avea un maxilar dreptunghiular tipic romanesc, ten inchis la culoare si parul tuns periuta. Nu auzeam nimic din ce vorbeau, insa o vedeam pe Sigrid cum ii zice simplu ca are nevoie de un loc in care sa doarma. El i-a deschis usa si stiam ca a invitat-o sa doarma pe salteaua de pe hol. Odata cu ei am intrat si eu in bloc, cu gandul sa dorm in boxa. John Cusack ne-a vazut pe noi doua ca suntem bine si in siguranta si a plecat asadar spre port, ca sa-si gaseasca acolo un culcus.
In boxa insa am devenit foarte nelinistita. Ma gandeam mereu ca nu e bine, ca orice-ar fi nu trebuie sa stam despartiti si ca saracul John Cusack doarme singur cine stie pe unde. Am batut asadar la usa apartamentului in care intrase Sigrid si am luat-o cu mine sa-l cautam, pentru ca stiam ca orice-ar fi noi trei nu trebuie sa stam despartiti.
Pe tot parcursul visului niciunul din noi trei nu i-a adresat altuia vreun cuvant. Dar ne intelegeam din priviri cumva, ca si cum era suficient sa enuntam doar in gand ce avem de spus si celalalt intelege…
Majoritatea celorlalte vise le-am uitat, aveau mult prea multe detalii.

Advertisements