Latest Entries »

* nu esti perfect si o sa faci greseli din cand in cand. o sa fie momente cand o sa te gandesti ‘bai ce naiba a fost in capul meu?’ si o sa fie momente cand cei din jurul tau o sa te cam ia la 11 metri. poate chiar oameni la care tii. e ok sa fii prost din cand in cand, cu conditia sa-ti treaca.

* nici prietenii tai nu sunt perfecti. dar daca te iubesc, cred in tine, incearca sa te inteleaga (poate nu reusesc mereu dar se straduiesc) si-ti sunt alaturi, atunci pe bune ca asta e mai important decat orice si merita sa le ierti slabiciunile.

* nu toata lumea o sa te placa. ba din contra, s-ar putea ca unii sa nu te placa deloc – nici la prima vedere, nici mai tarziu. nu toti suntem compatibili, ceea ce e firesc si perfect normal.

* oricat ti-ai da interesul si silinta, n-o sa poti vreodata controla totul. e important sa te impaci cu faptul ca cei din jurul tau sunt la randul lor stapanii propriilor destine si ca vor avea momente in care vor lua decizii care tie ti se vor parea cretine. accepta asta, protejeaza-i intr-un fel discret si lasa-i sa traiasca ce au de trait.

* nimeni in afara de tine nu este direct responsabil pentru destinul tau. sincer, asta mi se pare o chestie geniala, nicidecum rea. suntem stapanii absoluti ai vietilor noastre si nimeni nu ne poate obliga sa facem, simtim, iubim sau muncim nimic fara acordul nostru, oricat ne-ar placea noua sa bodoganim poverile vietii. responsabilitatea fata de sine mi se pare cea mai importanta parte a existentei.

* unele chestii nu se vor intampla fara efort. ‘efort’ se traduce prin perioade lungi de somaj/ suferinte in dragoste/ certuri cu prietenii/ refuzuri diverse/ multe altele. le privesti pe toate-n ochi si le invingi, inveti lectia si data viitoare actionezi mai strategic si preventiv. dar nu abandonezi. toate mi se par provocari incitante si ma simt excelent de fiecare data cand cuceresc vreouna din ele.

* e ok sa rupi relatii. fara ca asta sa insemne ca esti un nenorocit fara inima, dar uneori anumite legaturi devin urate. e mai bine si sanatos sa incerci sa inlaturi tot ceea ce e toxic din viata ta, iar uneori asta se va referi la oameni. e ok atata timp cat stii sa lasi in urma o incizie curata.

* n-o sa arati perfect mereu. s-ar putea sa te ingrasi, sa chelesti, sa-ti creasca par pe unde nu trebuie sau din contra sa-ti cada parul de pe unde nu trebuie, sa-ti apara noi alunite pe corp, sa ti se lase tenul. ei, si? ingrijeste-te si radiaza lumina, restul e destul de simplu.

* cartile, muzica si filmele n-o sa te faca neaparat nici mai destept, nici mai calm, nici mai curajos. mai cultivat da, mai informat, mai sprinten la minte. dar n-o sa plaseze niciodata in tine ceva care nu era deja acolo.

* confruntarile sunt bune. sunt verii ceva mai neciopliti al dialogului, dar fac parte din familie si-i important sa-i ai in vizita din cand in cand. spune ce ai pe suflet, nu te teme sa contrazici. e entuziasmant ca exista atatea pareri in lume, argumenteaza si nuanteaza pe cele care te atrag si intereseaza. mai ales nu ceda in fata autoritatii.

* solitudinea e si ea buna. nu e nimic ciudat in a folosi un anumit timp dupa cum poftesti: plimbandu-te, citind, mergand la film sau band o bere in liniste la o terasa. important e sa nu te sperie sa faci din cand in cand anumite chestii fara cineva in jur.

* cu unii oameni o s-o dai in bara, iar cu altii o s-o dea ei in bara cu tine. dar nu merita sa pastrezi ura fata de nimeni. de la un punct incolo, e mai bine sa te impaci cu anumite realitati si cam atat.

* parerile, impresiile, sentimentele si amintirile tale nu vor coincide mereu cu ale vecinilor tai de viata – chiar daca traiti aceleasi experiente. uneori tu vei simti lucurile mai intens, alteori ei. e in regula sa existe un soi de fluctuatie intre voi. n-o lua personal si nu te impacienta, in astfel de chestiuni nu e nevoie de validarea nimanui.

dupa ce vei citi lista aceasta poti sa fi sigur ca intr-un moment oarecare vei incalca cel putin unul din punctele de mai sus. dupa cum ziceam, nu esti perfect si chiar o sa faci greseli din cand in cand. si e ok sa fii ocazional si prost, cu ocazia sa-ti treaca.

PS stiu ca internetul abunda de astfel de pseudo-sfaturi obosite despre cum e bine si minunat sa fi exhilibrat si zen si toate alea, dar stiam ca in ciuda a orice, daca nu-mi transcriu din creier cele de mai sus n-o sa pot adormi neam. o mica satisfactie tot recunosc ca am, puteam sa le copiez lejer de oriunde dar chiar n-a fost nevoie pentru ca le sintetizasem eu. gata, ma duc sa vad ce mi se mai intampla si-n noaptea asta, de o saptamana visez foarte intens si plin.

Advertisements

We must get beyond passions, like a great work of art. In such miraculous harmony. We should love each other outside of time… detached.

In dimineata respectiva, a 9.892-a din viata ei (calculat cu tot cu anii bisecti din 1985 pana in prezent) Martha Bo se trezi in bataia razelor de soare perfect odihnita si perfect plictisita. ‘Ce zi frumoasa afara si eu n-am chef sa fac nimic si sa nu ma vad cu nimeni!’ gandi ea in timp ce scana podeaua ca sa-si gaseasca tigarile zvarlite cat colo in timpul noptii. ‘Zvarlite’ este un termen exagerat desigur, Martha Bo nu si-ar fi aruncat niciodata tigarile prea departe, nu numai pentru ca ii place mult sa fumeze dar si pentru ca dimineata este in mod deosebit de lenesa si nu-i place sa parcurga nici macar 5,6568542494238 m, distanta maxima permisa de camera ei cand traversata in diagonala. Din fericire tigarile erau aproape de pat asa ca Martha Bo nu trebui sa-si supuna corpul niciunei schimbari abrupte de temperatura (ce bine-ar fi daca principiul vaselor comunicante s-ar aplica si pe diferenta de caldura dintre “sub patura” si “in camera” – dar nu). Cei 1% de harnicie din Martha Bo apucara sa pronunte cuvintele ‘voi folosi ziua de astazi pentru a face prezentarea aia de cacat pe care trebuie s-o predau luni, plus tabelul ala de cacat cu contacte de cacat care imi trebuie tot luni’ dupa care tacura pentru tot restul zilei, sufocati de un rest de 87% lene si 12% obligatii zilnice din sfera spalat pe dinti, facut doar pipi (pentru ca fetele nu fac caca), mancat lapte cu biscuti etc.

Una peste alta, ziua incepea asadar bine. Martha Bo dadu drumul radioului online ca sa auda cu ce stiri ne mai binecuvanteaza redactiile in aceasta zi prea frumoasa pentru conflicte politice, armate sau ideologice, isi lua locul de onoare in dreptul geamului si incepu sa scrolluiasca in noianul de texte pe care le lasase decuseara grijuliu deschise in browser. Mai intai citi intreaga serie de texte din seria ‘N-a fost sa fie’ de pe site-ul DoR,  oarecum cea mai mica din sarcinile dimineatii si pe care-si propusese sa le parcurga pentru ca-i placuse textul lui Robin, dar restul se dovedira a fi dezamagitoare si oarecum fara savoare. Dupa care intra pe Facebook sa posteze o piesa care-o obsedeaza de vreo cativa ani de cand i-a intrat prima oara in casti, ca sa se cultive si parlitii astia de prieteni ai ei. In punctul asta Martha Bo trecu pe Youtube si concentrarea ei deja rarefiata mai pali nitel cat timp asculta vreo 10 piese care-i plac si care se asortau cu soarele de afara.

Ramanea acum un singur lucru de facut: sa intre pe blogul lui Dan-Alexandru Radu si sa-i citeasca mai departe postarile, dupa cum decisese inca de acum o saptamana. Planul este sa ii citeasca blogul cap-coada (data fiind natura cronologica a postarilor de blog, mai corect spus ar fi coada-cap), ca sa vada cum a evoluat bucatarulflegmatic in timp si de cand scrie. Citi postarea despre Oana Maria, citi postarea despre Karin Delia, citi postarea despre Adriana. Se duse pana la frigider ca sa-si aduca laptele mai aproape si-l plasa tandru pe calorifer, in speranta ca se va incalzi si nu va fi obligata sa bea lapte rece. Laptele rece o supara pe Martha Bo la fel cum minciuna il supara pe Adi de la Valcea. Concluziona ca lui Dan-Alexandru Radu ii plac fetele, ba mai mult ii plac fetele frumoase, ca sa vezi Dan-Alexandru Radu este si el om! La fiecare 8 randuri citite Martha Bo decise ca trebuie neaparat sa-l cunoasca pe baiatul asta, apoi isi imagina ce intalnire de cacat ar fi pentru ca el probabil ar tacea si n-ar sti ce-i cu nebuna asta iar ea ar tacea si ea de emotie, fiind in fata idolului ei bloggeristic pentru sezonul primavara – vara 2012. Intelept, Martha Bo decise ca destinul si scena sociala urbana vor decide soarta acestei prietenii bazata pe conexiune la Internet si continua sa citeasca, inecandu-se din cand in cand de la ras cu biscuiti si uitand sa se stearga de lapte la botul peste care-ar plezni-o Oana Maria daca-ar vedea-o. 4 texte mai tarziu decise ca nu se mai poate continua asa si ca trebuie sa scrie un text-omagiu, aproximativ a 12-a rezolutie a Marthei Bo pentru anul 2012 alaturi de intierea unui blog video pentru munca, excursia la Sziget singura de capul ei la concertul de reuniune Stone Roses si studierea limbii idiş.

Ca sa mai auda trupe si piese noi Martha Bo asculta ocazional RadioIO, unde auzi pentru a catralioana oara reclama la Progene Daily Complex. Dupa un catralion de ori Martha Bo invatase reclama aia pe de rost, insa ca de fiecare data din catralionul de ori gandi ca vocea lui Todd Karen suna ca vocea unui adolescent plin de cosuri si nicidecum ca a unui cercetator cu 3 doctorate terminate si decise sa-l googeluiasca. Evident, tipul nu exista insa exista American Academy of Anti-Aging Medicine, institutie cu statut de ONG insa neacreditata, informatie care ii confirma din nou Marthei Bo tristul gand ca nu tot ce zboara se si mananca.

In timp ce scria Martha Bo isi dadu seama ca nu e deloc greu sa scrii ca Dan-Alexandru Radu, ba chiar e foarte simplu, cu singura conditie sa fii inspirat in ziua aia si sa nu omiti nimic din tot ce-ti trece prin cap, chestie pe care Martha Bo poate s-o faca mult prea bine. Reciti insa textul si descoperi ca totusi postarile lui sunt chiar si asa mai bune decat ale ei, ceea ce o infurie pe Martha Bo si-o facu sa decida ca Dan-Alexandru Radu trebuie sa moara, daca se poate in chinuri si cu tastele latopului infipte in loc de dinti. Ajunsa in punctul asta intra pe Google si incepu sa caute firme de asasini profesionisti, dupa care isi dadu seama ca nu e bine sa se pripeasca si ca e mai ok sa isi planuiasca totul asa cum trebuie. Totusi, Dan-Alexandru Radu merita o moarte pe masura (pe masura a ce?) (pe masura lungimii textelor lui, sa zicem). Isi aminti ca are un amic din Constanta care e detectiv particular si-l suna imediat pentru a-l ruga o favoare mica-micuta, ca de exemplu sa se mute in Bucuresti urmatoarele cateva luni pentru a urmari pe cineva. Nefiind economicoasa din fire, Martha Bo nu avea niciun fel de bani pentru a-l plati pe amicul detectiv particular asa ca decise ca asta e, va trebui sa cedeze rezervele de laptele si biscuiti in speranta ca amicul detectiv particular nu va solicita nimic in plus, nimic din ce ar fi sfatuit-o mama ei la parasirea casei parintesti sa nu cedeze decat din iubire. Amicul detectiv particular facu o treaba pe cinste, petrecu noptile in ploaie, frig si zgomot de alarme de la masini nepazite in fata blocului unde salasuia garsoniera cu doua camere a lui Dan-Alexandru Radu si dupa 3 luni prezenta Marthei Bo un raport subtire cu datele esentiale ale vietii suspectului. Intial Martha Bo crezu ca dieta exclusiva din lapte si biscuiti ii damblagise amicul detectiv particular care poate mai uitase cuvinte din vocabularul sau initial, insa acesta ii explica ragusit si printre tusete ca nu-nu, asa mic cum e, asta e tot raportul. Ii mai comunica Marthei ca baiatul e destul de cuminte, se trezeste in fiecare dimineata ca sa sclavageasca in redactie (copii, acoperiti-va ochii si urechile!), bea din cand in cand o bere la bodeguta (pfuuuuuu!) iar in rest gateste retete cu apa de la chiuveta (Dumnezeule, ce barbar!) pe care le posteaza de pe un latop construit de el din bucatele de lemn si rasina intarita la soare, informatie care ii inmuie un pic inima Marthei Bo pana sa-si aminteasca ca un razboinic adevarat nu manifesta astfel de emotii. Ii mai dadu amicului detectiv particular un Paracetamol si un pachet de biscuiti din aia cu crema si-l expedie acasa la Constanta, cu sfatul sa isi manajeze plamanii ca e-inca-frig-afara-mama.

Cu informatiile adunate, Martha Bo decise sa duca lucrurile la nivelul urmator. O convoca pe Oana Maria de la Targu Jiu. Aceasta se dadu jos din pat si facu doar un pasoi mare pana in fata usii Marthei Bo. ‘Ce faci fa, mi-a fost dor de tine!’ zise Martha Bo vesela cand deschise usa, prin care Oana Maria pasi pusa pe treaba si zambind ca o zambilica. Martha Bo incepu sa isi expuna pasul catre ochii mari ai Oanei Maria care o asculta, o data-n viata, in tacere. Ajunsa in punctul cu laptopul din placute de lemn si rasina intarita la soare, Martha Bo simti cum se induioseaza din nou, insa repeta in gand mantra razboinicului si emotia se mai potoli. Oana Maria insa incepu sa planga, vai bietul baiat ce trist, suntem niste zgripturoaice ca gandim asa, rusine sa ne fie! Oana Maria incepu sa planga atat de tare incat se zguduiau nu numai peretii camerei Marthei Bo, dar si zidul de ura pe care ea si-l construise in jurul talentului lui Dan-Alexandru Radu. ‘Futu-i pizda ma-sii de treaba’ gandi ea, ‘sa vezi ca Oana Maria o sa se transforme aici si acum in Sailor Moon si-o sa ma purifice naibii cu iubire si adio plan de masacru!’. Oana Maria incepea sa se blonzeasca iar rochita ei tindea incet inspre alb, asa ca Martha Bo decise ca e cazul sa actioneze repede. Ii aminti Oanei Maria de toti litrii aia nevinovati de apa de la chiuveta care au pierit prin fierbere in oala cu varza sau cartofi, plus de gandacul ala care venise in garsoniera cu doua camere a lui Dan-Alexandru Radu special ca sa ii dezvaluie solutia conflictului din Siria si el ca un bou l-a ucis cu papucul ca pe cel mai obisnuit gandac. Oana Maria se mai potoli nitel, parul ii redeveni roscat asa ca amandoua se pusera pe dat telefoane la Karin Delia, Oana Titica, Adriana, Daniela Tunareanu, Lexa, Georgiana Em si toate celelalte fete din blogroll-ul pacatosului. Isi dadura cu toatele intalnire in statia de autobuz din fata Casei Presei Libere, unde urmau sa incolteasca pe Dan-Alexandru Radu direct in redactie la el. Ajunse acolo, Marthei Bo si Oanei Maria le picara fetele cand vazura cate femei se stransesera, din 935 + 1.924 de prieteni de pe Facebook venisera toate fetele, plus inca cateva pe care ele nu le cunosteau, dar cum stiau ca la orice eveniment din Bucuresti e musai sa fie o gasca de oameni care vin doar ca sa se afle-n treaba nu se suparara. Le dadura si lor bate, torte si furci ca tuturor si pornira inspre intrarea in Casa Presei Libere, unde luara liftul in aproximativ 379 de ture pana sa urce toate, treaba care le consuma aproximativ 3 zile si 5 ore jumatate. Noroc ca Martha Bo mai avea un pic de lapte si cativa biscuiti la ea, pe care ii multiplica precum Mesia inmultise pestii si painea multimii infometate. Initial unele dintre ele baura doar lapte de frica siluetei, insa undeva dupa a 256-a tura de lift chiar nu mai rezistara de foame si mancara biscuiti cu toatele.

Martha Bo, Oana Maria si restul de fete dadura asadar buzna in redactie. Dan-Alexandru Radu tocmai scria un articol si nu era prea atent in jur, asa ca ramase suprins cand auzi ca are vizitatori. Spuse insa secretarei sa ii cheme la biroul lui, apoi inmarmuri cu degetele pe tastatura cand ridica ochii si vazu puzderia de gagicareala din fata lui. Restul colegilor se gandira ca poate cine stie oamenii astia vor sa aiba un pic de intimitate si iesira tiptil din redactie. Nimeni nu vorbea nimic, in primul rand pentru ca toata lumea le astepta pe Martha Bo si Oana Maria sa zica ceva, ori ele taceau. Amandoua ramasesera cu ochii intepeniti pe laptopul din placute de lemn si rasina intarita la soare a lui Dan-Alexandru Radu, pus grijuliu la fereala de bataia razelor de soare ca sa nu se inmoaie la loc. Cu fata impietrita de ura, Martha Bo isi dadu seama ca nu stie de ce, o frig obrajii si plange. Simtea pe Oana Maria tremurand alaturi de ea si cand reusi sa isi mute privirea de pe degetele insangerate ale lui Dan-Alexandru Radu si de pe tastele pline de aschii vazu ca Oana Maria nu mai e alaturi de ea ci s-a transformat in Sailor Moon. ‘Futu-…..’ apuca sa gandeasca Martha Bo inainte ca valul de iubire sa o purifice.

Martha Bo era acum o particula roz de nisip, obligata vesnic sa zambeasca si sa-i placa tot ce intalneste in cale. Fetele si Sailor Moon/ Oana Maria disparusera. Dan-Alexandru Radu ridica din umeri semn ca femeile-s nebune si se intoarse spre birou pana sa nu-si uite ideea, si era atat de concentrat la scris incat nici nu remarca ca latopul lui din placute de lemn si rasina intarita la soare devenise un Sony Vaio de ultima generatie, din pacate alb cu inimioare roz pentru ca era de la Sailor Moon/ Oana Maria.

Martha Bo stie ca Stefan Bo ii citeste blogul si ca o sa dea like la postarea asta. Stefan Bo ii este aproape cel mai fidel cititor, stie asta pentru ca in medie cam 4 oameni ii intra zilnic pe blog si dintre toti astia Stefan Bo e singurul care ma da ocazional cate un like, gest care o induioseaza pe Martha Bo desi Stefan Bo ca si fratele ei ar putea sa dea like din iubire dar Martha Bo stie ca nu-i asa si ca lui Stefan Bo chiar ii plac textele ei de cacat. Stefan Bo este dealtfel iubitul Oanei Maria si prieten cu Dan-Alexandru Radu, care trebuia sa vina la betia aia crunta din strada Lunii daca ar fi tinut cineva minte sa-l si sune sa-l anunte. Martha Bo insa nu e descurajata de bicisniciile vietii, saluta pe Octav baiatul care isi baga pula si se duce sa traiasca clipa la maxim fumand ultima tigara din pachet.

vreau o fonoteca publica

A asculta muzica e o ocupatie in sine. Nu pot repeta asta suficient de des. Nu trebuie sa faci mai nimic altceva cand asculti muzica. Fac greseala de a avea aproape mereu castile pe urechi in timp ce lucrez, ceea ce inseamna ca nici nu ma pot concentra suficient la ce scriu, nici nu ascult atenta piesa la care am dat play. Fie scriu si ignor ceea-ce-devine-un-zgomot-in-urechea-mea, fie ma zbantui potolit pe piesa, cat sa nu para ca nu imi merit salariul. Dar asta e un scenariu nefericit, micul meu compromis in tentativa de a nu irosi cele 4 ore de munca cu care sunt datoare zilnic.

Un scenariu mult mai bun este cand nu exista niciun fel de distractii: seara inainte de a adormi, sau in parc pe o banca. E adevarat ca ma las furata de cate un gand sau detaliu din peisaj, insa de cele mai multe ori asta nu ma tine mult si fara sa-mi dau seama, devin o mare ureche ciulita. Astazi de exemplu am bravat frigul timp de o ora in Ioanid. In afara de paznici eram singura in parc, si nici nu mi-am dat seama cand a intrat “Destroy Rock’n’Roll” a lui Mylo, piesa pe care credeam ca o stiu bine si pe care o consideram o “bucata buna”. Turns out ca piesa chiar are o idee, ba mai mult e o piesa cu simtul umorului, si pe masura ce avansam in ea m-am surprins zambind si ridicandu-ma in picioare de la agitatie, de parca descoperisem America. Ma intereseaza obiceiurile de ascultat ale pasionatilor, pentru ca uite eu am un anumit cadru specific pentru receptionat sunete, pe care daca nu-l ating nu garantez ca ma atasez neaparat de o piesa anume, oricat de geniala li s-ar parea celor din jurul meu. Deci investiti intr-o pereche buna de casti si investiti in timpul necesar parcurgerii sistematice a albumelor si pieselor care va plac.

In acelasi spirit, imi plac mult playerele care sunt doar playere. E misto ca ultimul iPod navigheaza pe net, stocheaza filme si suporta jocuri, dar astea sunt pentru mine functii secundare, pe care nu le astept de la un player. Astept sa se auda bine, sa fie usor de folosit/ navigat, sa tina bateria, din astea. A compromite functia lui primara cu multe alte functii auxiliare imi pare un moft si un ocol greu de justificat. In final, am tot ce vreau pe laptop si net, asa ca macar cand ascult muzica vreau sa pot face asta fara X sau Y chestii in ochi. Practic, toate functiile astea ajung sa se suprapuna cu toate celelalte functii pe care le indeplinesc deja celelalte gadgeturi pe care le detinem, asa ca ajungi sa detii un latop, un telefon mobil, un reader electronic, un empetreier si inca cine stie ce alte chestii care fac toate aceleasi lucruri, rezultat pe care sincer il consider destul de redundant si inzorzonat, plus ca dai banii de 4 ori pe aceleasi utilitati. Citisem undeva (din pacate nu mai gasesc articolul ca sa va dau si referinta) ca oamenii folosesc tehnologia disponibila la doar 10% din capacitatea sa. Asa ca da, e misto ca avem telefoane mobile si playere cu paispe mii de aplicatii, dar in final tot cateva dintre ele le vom folosi vreodata, marea majoritate fiind utilizate doar ocazional. Restul ramane hardcoristilor care vor sa fie conectati non-stop, un alt subiect pe care il va trata altcineva in alt articol.

Mi-ar placea super mult o fonoteca publica unde sa pot asculta viniluri sau CD-uri. Ca o cafenea, insa pentru loners pasionati de muzica, unde sa poti servi o ciocolata calda si sa beneficiezi de o statie calumea, care sa puna in valoare ce asculti. Cu perne pe jos, un ultimate chillout zone, in care sa se vorbeasca in soapta sau deloc exact ca la sala de lectura.

Pana investeste cineva in asta, lasati-va deoparte calculatoarele, aparatele foto si alergatul si adoptati banalul hobby de a asculta muzica.

thou shall not become a mouse

the Good

1. thou shall look everybody in the eye
2. thou shall walk tall and proud
3. 
thou shall be curious
4.
thou shall chill

the Bad

5. thou shall not live in fear
6. thou shall not lie to thyself or thy neighbor
7. 
thou shall not deceit

the Ugly

8. thou shall not take revenge upon thyself or thy neighbor
9.
 thou shall not abjure the soul of others
10. thou shall not take thy neighbor for granted

coolness

Coolness is having courage
Courage to do what is right
I’ll try to remember always just to have a good time

gasita

“M-am gandit mult. Mult. Nu sunt un monstru si stiu ca ca nu te-am tradat in niciun punct. Sunt o fata foarte curajoasa si cred ca ar trebui sa te placi mai mult si sa ai mai multa incredere in tine. Esti un baiat misto si nu trece zi fara sa-ti trimit in gand lumina si iubire. De cand mi-am recunoscut toate astea zambesc mai des.”

no payoff

When Piedmont died, I had to pay him back for my life. I found out there’s another debt to pay – for the privilege of being alive. I thought Sophie was my reward for trying to live a good life. Uh uh. There is no payoff – not now.

Am I ever going to see you again?

Isabel, yooou just don’t get it. It – doesn’t – matter. It doesn’t matter.

Niciodata nu mi-a placut sa scriu despre evenimente cotidiene, pentru ca de multe ori se dovedesc a fi efemere. Plus ca ajung invariabil sa le discut cu prietenii, asa ca pana sa ma pun in fata calculatorului ca si scriu ceva despre ele, toate frazele inteligente si observatiile pertinente de care eram capabila pe marginea subiectului au fost deja utilizate (si deci uitate). Am incercat sa evit sa ma mai risipesc astfel, caracteristica dealtfel neindicata pentru un om de comunicare insa specifica pentru firea mea. Tendinta din mine este insa sa vorbesc despre un subiect dupa ce deja s-a inchieat, nu numai pentru ca simt ca altminteri ar indica ca il capitalizez pentru a atrage vizualizari pe acest blog dealtfel mai mult decat obscur, dar si pentru ca racirea subiectelor da un cadrul ceva mai rational pentru discutii. Totodata, asta inseamna ca zarurile au fost deja aruncate si ca trancaneala mea pe marginea a X sau Y nu mai foloseste nimanui. Imi asum si partea asta.

Vreau sa va zic ca am auzit si eu de proteste. N-am avut cum sa nu aud, mi-au fost bagate pe gat oriunde m-am indreptat: la stiri s-a vorbit aproape non stop despre ele cu transmisii live, dezbateri, invitati si tot tacamul. Facebookul deja cantareste cu 4 tone in plus de la toate postarile, pozele si filmele din pietele Bucurestiului. N-a existat intalnire recenta cu vreun amic in care sa nu se discute si asta. Bine, e firesc, se intampla ditamai chestia sub ochii nostri si e dificil de ignorat, in final ar fi si stupid s-o ignori (cum am incercat eu initial) si sa-ti continui lifestyle-ul de animal urban.

Dar dupa 11 zile de proteste ma simt descumpanita si obosita de subiect. Toata tarasenia imi pare tinuta in viata la aparate de respirat, in asteptarea zilei de 24 ianuarie cand am inteles ca se anunta lansarea unei bombe atomice peste Piata Universitatii sau poate vor ateriza extraterestrii cine stie. Nu sunt un sustinator al mitingurilor din Romania insa oamenii sunt furiosi si satui de dificultati si asta pot intelege mult prea bine. Multimea vibreaza a draci si simti ca emana un val de scarba. Imaginati-va o clipa ce inseamna ca aceasta energie se va risipi in sute de apartamente din oras cand oamenii vor merge o ultima data acasa si se va incheia subiectul (vorba vine, subiectul va ramane deschis, poate doar protestele se vor incheia). Un lucru e bun insa: tot ce se intampla ma face sa ma gandesc.

Un prim lucru la care m-am gandit a fost ca uite ce chestie, inteleg frustarile si inteleg mecanismele care au declansat situatia, dar ma gasesc in pozitia in care nu pot adera cu nimic la treaba asta fara sa calc cumva tot eu peste mine. Nu-s sclifosita insa nu ma reprezinta nimic din ce s-a intamplat in ultimele 10 zile. Multimea e o masinarie care te absoarbe si anihileaza, nu ma atrage nimic la asta. E o pozitie destul de ingrata in final, sa nu te regasesti in nimic si sa stai alaturi de oameni a caror probleme le intelegi oarecum in abstract pentru ca de fapt tu nu le ai.

Ceea ce ma conduce la o a doua chestie. Ieri la Universitate multimea era impartita. La TNB era o masa de oameni care vibra energie, scanda, tipa, dansa cu pancarte in fata camerei, o multime de oameni puternic conectata la propria furie. Se scanda in unison si zgandariti suficient, iesea poate cu bataie. Geci si paltoane vechi, unele curatele altele murdarele, caciuli din blana de miel. Varsta medie trebuie sa fi fost peste 40 de ani, desi am zarit si unii mai tineri. Pe partea cealalta la Arhitectura erau grupulete de simpatizanti, suparati din principiu, cu hobbiuri, pasiuni si joburi in diverse sectoare (ba nu, cariere in diverse sectoare) care fumau tigari, glumeau intre ei si se uitau cu fascinatie si un pic de intimidare la partea opusa a strazii. Oameni tineri, intre 20 si 30 de ani care au reusit sa-si astearna un drum in fata, cu miza si confortul economic si social pe care le implica un nivel de trai daca nu bunicel macar placut. Se simtea asadar o diferenta enorma intre cele doua grupuri, nici macar aerul nu era acelasi. Aceste doua multimii n-o sa conclucreze niciodata. Mai mult, primii pot sa ne bata mar. La nivelul multimii, TNB-ul era barbatul iar Arhitectura era femeia, prinsi intr-o relatie de dominare. Nu sunt peiorativa cu termenul de femeie, doar ca simteam ca nu e the real thing. Am sperat ca odata ajunsa la nivelul strazii toate criticile mele se vor dilua, va creste ceva in mine care va ajuta lucrurile sa mearga inainte. N-a fost asa. Am fost pusa fata in fata cu propria mea neputinta, neputinta de ma infuria cum trebuie si de a sprijini o grupa de oameni infinit mai defavorizata decat mine. Oamenii aia din fata la TNB n-au baza in noi, pentru ca nu stim sa ne pese, sa ne apropiem de ei. Noi le parazitam lor nefericirea cu interese proprii cum ar fi legalizarea marijuanei, promovarea partidelor, ONGurilor sau a ‘site-urilor de cultura’.

Deci ce ne facem in situatia asta, cand fiecare incearca sa prinda cu-o mana de coca de cozonac si-o trage in directia lui? Iar oameni ca mine care folosesc descumpanirea ca pretext pentru frica si intimidare stau pe margine si scriu texte. Nu putem iubi multimea de la TNB in abstract, cum nici un copil nu-l poti iubi in abstract. Simte imediat. Trebuie sa iubim concret. Iar daca nu suntem capabili de asta, mai bine stam deoparte si lasam protestele sa fie sustinute de cei care pot.