“Odata, Habarnam se intalni cu Tintisoara pe malul raului. Se asezara pe un castravete mare si verde, unul din aceia care cresteau cu duiumul in jur. Soarele se ridicase sus si incalzea cum trebuie pamantul, dar lui Habarnam si Tinsioarei nu le era cald deloc, intrucat castravetele, pe care stateau intocmai ca pe o bancuta, era destul de rece, iar de sus ii aparau frunzele lui late, acoperindu-i ca niste umbrele verzi, uriase. Un vanticel usor facea sa fremete iarba si apa sa se increteasca in valurele mici care straluceau in soare. Mii de raze, ca niste iepurasi zburdalnici, rasfrante de oglinda apei, dansau pe frunzele castravetelui, luminandu-le pe dedesubt cu un fel de lumina misterioasa. Parea ca pana si aerul de sub frunzele de unde stateau Habarnam si Tintisoara freamata si se infioara, ca bate din nenumarate aripioare nevazute, si totul arata cumva straniu, ca o vraja. Dar Habarnam si Tintisoara nu simteau ca ii inconjoara vreo vraja, pentru ca erau destul de obisnuiti cu tabloul acesta, si pe deasupra, fiecare era preocupat cu gandurile sale. Tintisoara vroia tare mult sa discute cu el despre basme, dar Habarnam, nu se stie de ce, tacea cu incapatanare si avea o fata atat de acra si de suparata, incat ea nu indraznea sa intre in vorba cu el.”

“Drumul pe care gonea automobilul se intersecta cu lunia ferata, iar Habarnam, tot certandu-se cu Pestritul isi dadu seama cam tarziu ca, traversand sinele, poate sa nimereasca sub locomotiva. Se hotara sa mearga mai repede ca sa treaca peste linia ferata, inainte sa ajunga locomotiva. Dar, cu cat se apropia de linia ferata cu atat ii era mai clar ca va traversa odata cu ea. Vazand ca locomotiva este atat de aproape si ca in goana lor ajung direct sub rotile ei, Habarnam apuca tremurand volanul si spuse:
– Ei da, v-am spus eu ca o sa facem accident!
Vazand ca locomotiva zboara direct spre ei, Tintisoara se ghemui ingrozita si isi acoperi ochii cu mana. Pestritu sari in picioare si, nestiind ce sa faca, ii dadu un pumn lui Habarnam in crestetul capului si striga:
– Stai, natafletule! Incotro vreo s-o apuci?
Dandu-si seama ca e prea tarziu sa franeze si ca nu va reusi sa treaca prin fata locomotivei, Habarnam incepu sa traga de volan. Cand ciocnirea paru ca nu mai poate fi evitata, rasuci volanul spre dreapta si sari cu masina cu tot pe terasamentul caii ferate, chiar in fata locomotivei. Automobilul sari pe traverse, iar in urma lui locomotiva gonea gafaind greu, ca un monstru fioros. Stand in spate, Pestritu simti cum il invaluie caldura venita de la locomotiva. Zgaltaita, lada cu inghetata sari aproape pe locul lui. Se temu ca nu cumva inghetata sa zboare din masina, asa ca tinu lada cu o mana, iar cu cealalta se prinse de spatarul banchetei.
– Habarnamuska, dragutule, da-i bice! Il implora el pe Habarnam, cu glasul tremurand de spaima. Niciodata n-am sa ma mai cert cu tine, pe cuvantul meu!”

“- Cearta-ma, jigneste-ma!
– De ce?
– Ma mustra constiinta, pricepi? Poate ca o sa-mi fie mai usor.
– Cum sa te jignesc?
– Nascoceste ceva!
– Nu stiu ce sa nascocesc… Nu ma pricep!
– Zi-mi “nataraule”!
– Nataraule, repeta Pestritu.
– Zi-mi “vita incaltata”!
– Vita incaltata!
– Mutra de dobitoc.
– Mutra de dobitoc!
– Si mai cum…
– Magar, prost ca noaptea!
– Bravo!
– Ti-e mai usor acum?
– Nu, deloc. Chiar ca habar n-ai sa injuri. Stii ceva, mai bine… da-mi un pumn.”

“Pe Tintisoara, care era o fire simtitoare, o impresiona atat de mult toata istoria asta, incat ii dadura lacrimile.
– Tii minte, Habarnam, ca si noi ne-am imprietenit la fel cum au facut Foita si Buchia, ne-am citit povesti unul altuia, iti amintesti
Habarnam? spuse ea. Ce s-ar intampla daca te-as pierde si eu pe tine?
– I se rupe inima de mila, proasta! Spuse Pestritu. Uite-l aici pe Habarnam, inca n-a disparut!”

“- Ei, tipa Habarnam. De ce ma uzi?
Baltatul se facu ca nu aude, indprepta jetul in alta parte, pe urma, ca din greseala, il uda leoarca pe Habarnam. Acesta aproape ca sari in sus de furie si era cat pe ce sa alerge sa-l pedepseasca pe cel care l-a jignit, dar Tintisoara il apuca de mana si-i spuse:
– Haidem de aici! Numai asta ne mai lipseste, sa sari la bataie!
Se intoarsera cu spatele toti trei, dar intre timp Baltatul indrepta jetul de apa spre ceafa Tintisoarei.
– Vai! tipa Tintisoara simtind cum apa rece ca gheata ii intra pe sub guler si i se prelinge pe tot spatele.
– Din asta-mi esti! O uzi pe Tintisoara! incepu sa tipe intaratat Habarnam. Ti-arat eu tie!”

Advertisements