– Tu ce vrei sa te faci cand o sa fii mare?

– Libera!

De aici pornim, din punctul asta al discutiei.

Intrebarea e, ce inseamna sa fiu libera? Si cum o sa stiu ca am ajuns acolo? Libera inseamna sa nu ma simt legata de nimic, o frunzulita in bataia vantului? Cersetorul care sta in tramvai pe scaunul de vis a vis de mine si a carui avut incape intr-o sacosa, ala e liber? N-are casa, obligatii de serviciu, nimeni nu se asteapta de la el sa respecte conventii sociale si nici nu e obligat sa intretina conversatii, mai ales pentru ca lumea se fereste de oamenii ca el. Sunt convinsa insa ca si el are griji si ca presiunile stomacului, frigului si a unei tigari scapate de cineva nu-l ajuta sa fie un mare filosof. Bun, atunci poate un calugar care s-a retras in chiliuta? Da, unii par sereni. Dar asta nu echivaleaza in totalitate cu libertate, mai degraba cu dedicare. Fara intentia de a jigni pe nimeni, dar eu nu cred in izolare. Raman cei care sunt intr-atat de neastamparati incat isi iau rucsacul in spate si se-apuca de calatorit prin lume. Hm, tentanta varianta… Mergi, vezi, gusti, te joci, te iubesti, ramai cu gura cascata, uiti, te-mprietenesti, te-nchini la lume cu ochii si talpile. Sau altfel, daca vrei sa schimbi peisajul insa nu-ti place sa fii mereu in miscare poti sa lasi balta orasul si sa te muti undeva la tara. Faci o gradina cu legume, dupa cativa ani pui si-o vie, speli rufe la soare si citesti la umbra nucului sub care ti-ai ingropat laptopul. Asta e asa, o varianta dulce si casnica a libertatii, inca digerabila. Da’ stii ce? Poate ca nici nu e nevoie sa parasesti orasul, poti sa te scufunzi in viata ta si aici, hranindu-te cu micile impresii urbane. The double life. Ziua pontezi cartela la vreun sediu undeva, noaptea macini la moara singur cu tigari si ceai de melissa si-ti indopi capul cu muzica si filme si carti si bloguri si stiri. Pacat ca nu ti-ai descoperit si tu o vocatie ca tot omul, poate daca aveai talent si ambitie invatai si tu fizica sau chimie calumea. Phiii, ce fericit ai fi fost in vreun laborator undeva, imprejurat de notite si idei, incercand sa dezlegi vreun nod stiintific. Asa, intr-o stare de plutire din martie pana in februarie si-napoi. Sau pompier maaaa, ca aia-s curajosi, sau explorator sau mayas sau spion sau pictor sau cosmonaut sau unul din pilonii de lemn pietrificat care sustin Venetia deasupra apei. Moama, cate chestii ai putea fi! Toti astia au cate o bucatica din cuvantul liber. Sa ma gandesc ca libertetea inseamna asadar pur si simplu a alege una din infinitele variante, sau ca libertea e a o alege pe cea care ti se potriveste perfect, sau ca e a le incerca pe toate pana ajungi la ce-ti place? Ultima nu cred, arata un anumit frenetism care suna prea mult a dezorientare. Deci, ce faci Martha, ce alegi? Vrei sa stai in Bucuresti toata viata? Vrei sa faci cariera? Sa calatoresti nu vrei? Aaaa, ba da, da’ nu in concedii ca nu-ti place. Atunci cand? Tot timpull? Te-ai tampit? Pai si cu ce traiesti? Fata da’ tu copii nu vrei sa faci, familie?… Pai daca da, atunci cum ii faci pe drumuri? A, habar n-ai? Da’ tu ce stii? Bine, improvizeaza daca asa-ti place.

Nu, nu-s corecta fata de mine. Ma las furata de text si scriu tampenii. Din cand in cand trebuie sa ma ciupesc singura in timp ce scriu, pentru ca fara sa-mi dau seama construiesc un personaj care nu corespunde total cu mine.

Asadar, iata: top 5 dream jobs

5. paleontolog
4. etnolog (basmolog, ca sa fim mai precisi)
3. DJ
2. gazda pensiune
1. olar

Advertisements