Craciunul, candva, era o sarbatoare a crestinilor. Numai a crestinilor. Pentru nasterea lui Hristos crestinii posteau 40 de zile, taiau porcul, mergeau la biserica, faceau pomeni pentru morti si colindau. Craciunul facea parte din ciclul celor 12 zile (intre Craciun si Boboteaza). Exista specialisti care considera ca aceste sarbatori plasate la cumpana dintre ani au rolul de a repara timpul care, dupa un an de “folosire”, este cam hodorogit si uzat.
Asadar, la inceput Craciunul a fost doar o sarbatoare. Mai mult decat sarbatoare nu poate fi nimic. Mai putin, da. Cand sarbatoarea a inceput sa slabeasca, a aparut bradul impodobit cu globulete si Mos Craciun cu sacul cu daruri. Apoi ne-am pomenit cu mosu’ cu paltonasul’ rosu, atat de ecomenic incat a devenit un fel de distruibuitor de cadouri pentru toti, indiferent de religie sau traditie culturala. Toata lumea iubeste un batranel voios si generos.
Repet, satul nu a cunoscut si nu cunoaste nici astazi aceste surogate. Nu are nevoie de ele. Satul s-a schimbat, dar nu de tot, mai este capabil de sarbatoare. Criza sarbatorii a inceput la oras.
Orasul este atat de divers… Spunem oras, dar cine reprezinta orasul: taranii veniti recent din sat, fostii mahalagii, functionarii, intelectualii, aristocratii? Nici unul nu este orasul. Orasul este suma acestor indivizi obligati sa traiasca impreuna, amestecati unii peste altii in blocuri, unii langa altii pe strada. Daca vrem sa stim ce se intampla de Craciun la oras este necesar sa ne gandim la fiecare categorie in parte. Evident, exceptiile de la modelele pe care le vom schita sunt numeroase. Omul este completx si mobil, nu poti sa-l bati in cuie. Anumite tendinte pot fi observate si cu ochiul liber. Despre aceste tendinte va fi vorba.
Taranii de la oras sunt de doua feluri. Cei care isi continua viata din sat si cei care incearca sa devina intr-o singura generatie oraseni. Cei dintai petrec Craciunul cu carne de porc crescut si taiat “acasa”. Fac mese de familie la care nu lipsesc nasii si finii. De cele mai multe ori totul se petrece fara brad si cu foarte putine cadouri. De colindat, colinda foarte putin, pentru ca ei mai stiu ce este o colinda. Colinda nu e joaca, nu ti-o canti singur, te colinda altii si la oras “nu exista conditii”. Taranii care vor sa devina peste noapte oraseni trag cu coada ochiului si imita ce vad. Nu le lipseste porcul, dar nici bradul. La masa cheama familia, vecini si colegi; vor sa intre in lume. Nu colinda. Asculta romante si alte casete. Se uita de Craciun la televizor.
Mahalagii adevarati nu mai exista de cand nu mai exista mahalale. Risipiti prin blocuri, fostii mahalagii continua, atat cat mai pot, modelul unui Craciun de altadata care consta in principal din mese copioase si dintr-o curatenie generala care intorcea toata casa pe dos. Masa da posibilitatea femeii sa arate ce poate. Sunt scoase paharele din vitrina. Peste fata de masa, o folie de plastic. Risipa de mancare si bautura: gustari din cascaval, salam, masline, zacusca, icre, muraturi, oua umplute, salata “bef”, sardele, jumari, sorici; sarmale, piftii, pilaf, friptura, ciorba; checuri, cornulete cu rahat, cozonac cu nuca, mac si cacao, placinte; tuici, sprit, visinata pentru doamne.
Functionarii dupa Revolutie, s-au diversificat. Avem acum pe functionarul de o stea, bugetar amarat, pe cel de doua stele, lucreaza la o firma, patronul il pune sa lucreze mult, dar il plateste mai bine si functionarul de trei stele care “functioneaza” in organisme internationale. Acesta din urma este un ins cosmopolit, mare consumator al formulelor culturale mondializate. Toti functionarii fac brad. Toti cumpara cadouri. Toti mananca mult. Calitatea mancarii si a cadourilor difera. Intensitatea cu care este traita sarbatoarea este frecvent invers proportionala cu banii cheltuiti. Functionarii nu prea colinda. Poti spune ca nu colinda deloc.
Intelectualii. Nici cu ei nu e simplu. Avem intelectuali adevarati si falsi intelectuali. Falsii intelectuali se poarta de Craciun la fel cu functionarii de doua stele si cu mahalagii. Baza este consumul – mancare, bautura, brad, cadouri, televizor. Intelectualii adevarati se disting si ei in functie de numarul generatiilor de intelectuali pe care le au in urma. Cei adevarati si vechi perpetueaza elemente din care isi faceau Craciunul generatiile anterioare: o reteta de turta dulce de la matusa Elisa, care era vieneza, baclavaua bunicii, care era grecoaica. Bradu-i brad, nu lipseste, dar este supus unor subtile jocuri estetice, anul acesta il impodobesc numai cu globuri albe, la anul numai cu globuri rosii. Nu pun niciodata in brad vata sau bomboane de poleiala. Cadourile se ambaleaza frumos inca de pe vremea cand ambalajul nu era o obsesie a comertului. La intelectuali se fac carti cadou si nimeni nu se supara. Copiii, uneori toata familia, colinda la pom. Cei mici (copii, nepoti, fini) merg la cei mari (bunici, parinti, nasi) sa-i colinde. Uneori cineva se imbraca in Mos Craciun. Daca nu exista Mos Craciun se organizeaza “miracolul” aparitiei cadourilor sub pom, intr-un moment cand copiii se afla intr-o alta incapere.
Aristocratii, din nefericire, sunt tot mai putini. Batranii se duc unul cate unul, iar urmasii lor, din nonconformism sau felurite mezaliante, abandoneaza Craciunul aristocratic. Iar in varianta lui de la sfarsitul acestui mileniu, dupa 45 de ani de saracie si puscarii, Craciunul aristocratilor este sarac, dar imbogatit de gesturi firesti. Cand mananci in fiecare zi cu tacamuri de argint – fie ele si desperecheate, si din farfurii ramase din servicii bune care s-au risipit, de Craciun nu mai ai ce sa scoti, eventual, cateva piese necesare: o anumita fata de masa, vasul pentru cruson, clesti si cutitase… Bradul poarta podoabe vechi, ciobite, stranse din mai multe case care nu mai sunt. Mancarea este relativ putina, dar servita si mancata cu distinctie. Imbracamintea corecta si adecvata. Se vede ca modelul lor de Craciun este altul, un Craciun imbelsugat pe care nu si-l pregateau singuri. Ce mai ramane este un mod de a intampina nasterea Mantuitorului in mod cuviincios.
La antipodul aristocratilor se afla parvenitii, proaspat imbogatitii. Ei provin din toate categoriile mentionate. Inca nu si-au conturat un stil. Au cateva reguli, de pilda big si beautiful, totul trebuie sa fie mare si scump. Daca se poate, sa straluceasca. Induiosator este faptul ca in sufletul unora dintre ei mai supravietuieste copilul care voia sa primeasca de Craciun o minge de ping-pong, vreau sa spun ca unii mai au gusturi simple, dar si le refuza. Tin mai mult la imaginea lor decat la ce le face placere.
Pentru toti, indiferent de categoria din care fac parte, exista un Craciun al strazii, anuntat inca din noiembrie de copiii-colindatori, de scenografia urbana, de muzica din magazine, de Mosi Craciuni care bantuie in tot felul de scopuri comericale. Si daca va da Dumnezeu sa iesim din criza economica actuala si sa ajungem in rand cu lumea, vor fi pe strada si mai multi Mosi Craciuni, si mai multe beculete colorate, delirul mediatic va fi urias, vom cumpara zile in sir cadouri ca sa umplem un gol din suflet, un gol mai mare decat sacul lui Mos Craciun. Daca ma gandesc la ce ne sta in fata, indraznesc sa spun ca stam bine pentru moment. Avem atatea feluri de-a petrece Craciunul, suntem o lume atat de amestecata in care se petrec o sumedenie de lucruri adevarate. Zau!

Irina Nicolau – Talmes balmes de etnologie si multe altele

Advertisements