Azi dimineata cand m-am trezit tineam minte mult mai multe detalii, din pacate acum le-am uitat. Prima frantura din vis pe care mi-o amintesc e ca eram in masina cu Teica si Roxana si mergeam langa un sir de munti inalti si complet acoperiti cu zapada. Pareau foarte abrupti si din loc in loc se putea zari cate o fasie de stanca neagra. Pareau mici si mari in acelasi timp, ca si cum i-as fi vazut concomitnt de la distanta si apropiere, ceea ce din pacate e greu de explicat. Conduceam pe serpentine ca intr-o trecatoare si cand am iesit din ea am vazut la orizont alti munti, de data aceasta arizi si stancosi. Erau ruginii, dungati din loc in loc cu benzi bej deschis si in loc sa fie tuguiati ca primii muntii astia erau cumva plati la varf, ca si cum i-ar fi nivelat cineva cu cutitul. Pentru o clipa m-am gandit ca mergem spre Marele Canion, dar ca si cum ar fi plouat  peste el multi ani si i-ar fi rotunjit toate stancile. Tea conducea incet si totusi nu cred ca ne-a luat mai mult de zece secunde sa ajungem intre ei, clipa in care cineva a zis ca dupa muntii astia e orasul Odessa si vom fi in siguranta acolo. Ma gandeam Odessa, daaaa… Odessa, tin minte ca vorbeam odata mai demult de Odessa, si imediat m-am gandit la Kyrenia, orasul de pe partea turceasca a Ciprului unde fusesem in primavara cu fetele, ca si cum ala ar fi fost Odessa.

Apoi dintr-o data firul s-a rupt, nu mai eram in masina ci in fata unei case pe malul marii, o casa veche si aproape paraginita, cu un singur etaj si fronton de coloane romane albe in fata. Chiar in fata casei era o piata micuta cat sufrageria cuiva, cu maslini si lamai pe laterale. In stanga, un sir de trepte de piatra ocolea casa, coborand inspre plaja. Toate trei purtam rochite albe de vara si eram cu bicicletele. Oameni se plimbau in jurul nostru, fiecare cu treaba lui, era o zi placuta cu soare si ma simteam impacata si gata de drum. Fetele isi lasasera bicicletele proptite de balustrada de piatra a scarilor si-si aranjau parul inainte sa plecam. Atunci, alte doua fete care semanau cu Teica si Roxana au venit discret inspre biciclete, s-au urcat pe ele si au plecat calme, ca si cum ar fi fost ale lor. Mi-amintesc ca m-am suparat foarte tare, cum adica iei asa bicicleta cuiva? M-am dus spre ele sa le spun vreo doua dar cat vorbeam fetele au disparut si a aparut in fata mea un politist foarte tanar. Purta o camasa bleu deschis si se vedea ca-i este foarte cald in ea. Incercam sa ii explic politistului ca uite ne-au luat bicicletele, trebuie sa faceti ceva, eram gata de plecare. Ei ca da, domnisoara sa vedeti, dureaza pana le gasim, ce putem sa le facem noi… Parea foarte emotionat, ca si cum ii placea de mine si nu-si putea gasi cuvintele. Dar pe mine nu ma interesa partea asta, pentru ca noi fuseseram gata sa plecam si acuma nu mai aveam cu ce. Mi-am apucat bicileta de bare si am ridicat-o deasupra capului, m-am uitat fix la el si i-am zis ca in semn de protest eu o sa-mi tin bicicleta asa pana cand el se decide sa faca ceva. A inlemnit si se uita la mine mirat, ca si cum n-o sa rezist mult, dar mie mi se parea usoara si simteam ca pot s-o tin asa mult si bine, atata timp cat am prins-o calumea de bare si gasesc o pozitie comoda.

Nu stiu cat am stat asa cu bicileta. Timpul trecea repede dar uneori aveam senzatia ca stau de-o saptamana asa, cu bratele ridicate si bicicleta deasupra capului. Apoi dintr-o data eram intinsa pe jos in piata, ca si cum intr-un final lesinasem si acum ma trezeam. In stanga mea era tata, in dreapta baiatul politist, imbracat in hainele lui. Ma dureau bratele, statusera mult timp ridicate si-mi doream sa mi le trezeasca cineva din amorteala. Dar ei n-au facut asta, ci s-au asezat langa mine si m-au luat fiecare de cate-o mana. Pe palme aveam un strat subtire de lut moale, iar baiatul a scos ceva ca un ac lung cu doua capete, foarte fin si subtire. Era in forma de V, facut din metal, si-a-nceput sa-mi deseneze ceva pe lutul din palma. Manevra acul intr-un asemenea fel incat desena foarte repede, si-am recunoscut imediat ce era: in stanga a facut un copac cu crengi lungi si alaturi in dreapta a facut un drum care se indeparteaza. N-avea frunze, n-avea flori si totusi n-arata sterp, ci pasnic si frumos. Cu fiecare linie pe care o tragea simteam cum ma ustura palmele din ce in ce mai tare, ca si cum nu desena pe lut ci ma tatua direct in palma, si cred ca pentru o clipa m-am trezit din somn si mi-am dat seama ca ma ustura cu adevarat palmele. Dar apoi am alunecat din nou in vis, pentru a privi ce facuse. Lutul din palma se uscase deja si ma gandeam oare n-o sa dispara cand inchid palma, oare n-o sa se crape si-o sa cada? Va fi… va fi vesnic in palma mea desenul asta, nu inteleg… Am privit mult si atenta desenul, pana cand am simtit subit si fara voia mea ca ma trezesc din somn.

Advertisements