Stau in gradina la munca, asezata frumos pe trepte. Am scrumat pe jos, langa lacramioarele care s-au cam trecut de-acuma. O pala de vant izbeste cu putere in antena parabolica de la etajul 2 de deasupra mea, si ma gandesc daca as avea prezenta de spirit si viteza necesare ca sa ma dau din calea-i, in cazul in care ar lua-o vantul. Chiar si in alerta fiind si constienta de pericol, imi cam dau seama ca pana si gandul imi face lene sa ma misc si ca nu sunt in starea potrivita de a-mi salva singura viata, chiar si fictiv. Mai bate vantul o data si se mai aude o trosnitura metalica. Si trosnitura aia m-a lovit parca si pe mine in cap, pentru ca mi-am amintit ca azi-noapte m-am trezit panicata ca e cineva catarat pe fereastra mea. Statea ridicat pe pervaz, sprijinit in maini si cu picioarele afara si ma privea cum dorm. N-avea nici urma de reactie pe fata si era foarte intunecat. Sau poate asta a fost doar impresia mea datorata contrastului cu perdeaua alba luminata de luna. Am incercat sa tip dar n-aveam glas, am incercat sa ma misc dar cumva eram legata de un snur invizibil. Stateam asadar si ma uitam la el, incordata, cu inima pompand la maximum, urmarind daca va intra in camera sau nu. Mi-amintesc ca incercam sa transmit cu ochii ce nu puteam grai cu gura. Mi-a zambit ca-s ridicola si ca ne mai vedem noi si-a sarit inapoi in gradina. Cand am deschis ochii, la geam erau doar bezna si perdeaua.

Advertisements