In intersectia de langa blocul meu din Iasi, chiar langa patiseria Timis. Afara sta sa ploua iar eu stau de voba cu cineva. In stanga mea trec masini. Vad un catel alb si foarte mic, ceva intre chihuahua si pechinez. Are urechile mari si un botic simpatic. Ma gandesc ca o sa-l agate o masina, si-mi intorc inconstient corpul in directia lui, cumva in alerta. Si chiar se intampla. Anvelopa unei masini ii agata labuta si incepe sa-l traga dupa ea. El schiauna usurel si incepe sa alerge in celelalte trei labute dupa masina, care inainteaza incet inspre iesirea din intersectie. Nu cred ca schiauna de durere cat de necajela ca nu isi poate elibera labuta. Ma simt incordata si enervata de boul de sofer care nu opreste si chinuieste animalul. Strig dupa el si ma avant in intersectie. Iau catelusul in brate, e atat de mic ca-mi incape in palma. Tremura. Il iau cu mine pe trotuar si incep sa-l mangai pe spate si-l simt cum se linisteste in timp ce-i soptesc ceva.

Apoi nu mai eram in Iasi, eram undeva intr-o sauna. De aici nu-mi mai amintesc acum mare lucru. Tin minte doar un coridor din ciment, fara ferestre dar luminat cumva, de undeva, care ducea inspre salile de baie.

Apoi m-am aflat in bucataria bunicii de la Roman. Intins pe pat in fata mea statea bunicul si isi avea picioarele. O suta de ganduri se succedau in capul meu. Mai intai m-am bucurat ca-l vad si am vrut sa il iau in brate. Apoi am avut o ezitare, ca si cum era ceva ce-mi scapa si nu stiam ce. M-am apropiat de pat si i-am pus mana pe frunte. Bunicul s-a uitat la mine, infinit de trist, si a inceput sa tremure. Tremura de parca avea o criza de epilepsie si m-am speriat ca o sa se inece. Ii tineam mana prosteste pe frunte, sperand ca o sa il linistesc astfel, dar nu mergea. Apoi mi-a fulgerat scurt prin cap ca bunicul a murit acum multi ani si ca de fapt nu el are spasmele, ci eu. Simteam ceva ca o conexiune venita prin palma si nu mai stiam cine e pe pat si cine in picioare, cine tremura si cine nu, el sau eu. Imi era insa frica ca o sa moara din nou, cu mine langa el, acum in clipa asta. Am reusit sa il intorc pe o parte ca sa nu se inece. Atunci, bunicul a inceput sa se stranga parca. Tot trupul i se subtia si devenea din ce in ce mai slab. Mi-era din ce in ce mai frica, si nu stiam cum sa il ajut sa se simta mai bine. In panica, imi miscam palmele pe bratele si gatul lui, incercand sa il frectionez sangele inapoi in miscare. Insa nu facea decat sa slabeasca si mai tare, pana i-am simtit si vazut oasele si pielea i s-a lipit de plamani. Apoi pielea a disparut si ea cu totul, a ramas doar scheletul ca un cadru si inauntru, plamanii si inima. De mine nu mai stiu, e greu sa transmit ce simteam. In final, priveam un cap cu un schelet ca de metal, cu un surub de plastic albastru la sold.

Am deschis ochii in intuneric. Respiram foarte greu, si am simtit-o pe Sigrid langa mine si palma mea intr-a ei. Mi-era cald si sete si frica. Am vrut sa iau telefonul in mana, insa m-am razgandit, nu-i o idee buna sa suni la orele astea. Apoi iar am vrut sa-l iau, insa iar m-am razgandit. As fi vrut sa povestesc cuiva tampenia asta. Mi-era frica sa adorm iar. Asa ca am stat asa cu ochii larg deschisi, privind pe geam la Zoe cum toarce pe balcon.

Advertisements