Unele drumuri la Iasi au fost monotone si linistite. De fapt, multe dintre ele au fost asa. Asta de acuma nu. A fost, poate, printre cele mai frumoase de cand am plecat de acasa. Si nu numai pentru ca lumea s-a bucurat sa ma vada si m-am simtit f. bine si iubita. Asta a fost diferit. N-am vrut sa ies mult, din contra, m-am simtit asa, cumintica si linstita. Am iesit deci de doar 2 ori. Ce pot zice insa e ca ambele dati cand am iesit, seara a inceput cam aiurea si s-a incheiat incredibil de frumos. Iar in seara asta am avut parte de 2 suprize super misto si faine. Si asa faine cum au fost, nici nu se compara cu supriza mare, mare de tot pe care am avut-o spre final. Nu fac pe secretoasa, ca nici mie nu mi se pare interesant sa citesc o descriere vaga despre ceva care s-a intamplat altcuiva. Dar nu vreau sa scriu aici despre ce e vorba, pentru ca chiar e personal si ar trebui sa spun o istorie pe care nu vreau sa o povestesc. Atat pot sa zic, ca s-a intamplat ceea ce in capul meu devenise inimaginabil si ca mi-a confirmat ca sunt pe un drum izbavitor. Si ca in ciuda faptului ca uneori am luat niste decizii dificile de dus, au fost deciziile corecte.
Si I don’t wanna’ jinx it, dar anul asta a decurs f. ok pana acuma. Ma simt bine in pielea mea si cred ca ceva mai fain nici nu puteam sa imi doresc.
Sunt rupta de oboseala si maine am un drum lung pana inapoi in Bucuresti, asa ca va las in bratele piesei care m-a urmarit toata seara, The Small Faces.

Advertisements