Datorita mie, in fiecare zi lumea e in expansiune, explodeaza intr-un milion de fragmente, apoi se reindragosteste de sine si se recompune la loc. In centrul acestei miscari se afla curiozitatea mea, amintirile mele, secretele mele si tot ceea ce n-am descoperit inca, dar urmeaza. A te gandi doar la un lucru restrange universul, e te gandi la cat mai multe il ajuta sa se extinda. Alternarea celor doua miscari – de restrangere si extindere – este insa fireasca si buna, ca a unui plaman care respira. A incerca sa te comunici pe tine devine o sarcina imposibila si titanica – cum ai putea vreodata transpune cele 276.455 de senzatii traite intr-o zi, sau cele 89.678 de ganduri legate sau dezlegate intre ele? Cum sa explici ca in timp ce toata lumea din mall mananca si whatever, lives sa spunem, tu ai ridicat ochii din carte, ai privit pe geam si, complet independent si fara legatura cu ceea ce tocmai citeai, ai inteles ca faci parte dintr-un maret si minunat sistem, insa nu in sensul de rotita, ci de entitate creata din energie si dragoste si ca contribui in fiecare secunda la deplasarea unui mecanism care tine in viata totul. La fel cum bataia din aripi a unui fluture brazilian creaza o tornada in Texas, daca tu, Martha, ai pleca, mecanismul ar slabi pur si simplu, iar peste 1.000 de ani poate ca s-ar prabusi cu totul. N-ai cum sa transpui asa ceva in nimic, si nici n-are rost, ar insemna sa restrangi sentimentul la ceva definibil, care e cam acelasi lucru cu a-i pune o data de expirare.
Devine asadar din ce in ce mai important pe masura ce inaintezi in tine sa te poti imbratisa singur, iar daca nu poti macar asta, barem sa te placi. Pentru ca daca nu intelegi ca meriti mai mult si continui sa-ti faci rau, lumea o sa planga dupa tine, dupa care o sa te ingroape si o sa plece mai departe. E si normal si e si sanatos, e ca un proces de selectie naturala insa la nivel spiritual – genele emotionale puternice sunt rasplatite cu o fertilizare a mintii si cu un Pulitzer sufletesc. Eu, dupa ceva vreme in labirint, am descoperit ca ma pot baza pe mine insami la nevoie, si ca sunt o tovarasa de drum cu care pot trai. Descopar ca in fizica mentala, cantarul e masluit astfel incat sa te faca sa crezi ca un kilogram de frica si esecuri trage mai greu decat unul de iubire si amintiri frumoase, insa e doar o mare pacaleala, trag exact la fel iar tu singura trebuie sa fii atenta ca sa nu iei teapa.
Daca tai un arbore, n-o sa mai poti afla niciodata cat de inalt ar fi crescut.
So choose life.

Advertisements