A fost odata o fetita care stia sa fie intr-un singur fel. Asa stia ea sa fie, in felul ala. Si totul era bine, pentru ca nimeni nu-i cerea sa fie vreodata altfel. Ba din contra, toata lumea o incuraja sa fie cat mai mult ea insasi, adica in felul respectiv, si nu care cumva sa se abata de la felul ei adorabil de-a fi. Toata lumea o iubea pe fetita. Ce frumos zambeste, ziceau. Ce frumos topaie pe aleiuta. Ce scump se supara.

Dar iata ca intr-o zi albastra cu fundite fetita a gasit vaza ei cu flori crapata. Cra pa ta. Fisurata peeeeste tot. Si nu se mai vedeau floricelele pictate de pe ea, si apa picura incet pe covorul din sufragerie si facea o balta seaca si complet dezechilibranta. Si fetita turna in fiecare zi apa in vaza, ca sa o umple la loc, ca atata a dus-o mintea sa faca. Insa apa noua picura si ea pe covor, de facuse chiar si mucegai. Iar floricelele din vaza nu numai ca nu mai cresteau, dar refuzau pana sa mai si infloreasca. S-au strans cu tot, s-au retras pana au devenit iar mugurasi, apoi seminte.

Dupa confuzie si carpeli, a urmat o perioada grea pentru fetita. De ce, de ce, de ceeee se tot intreba ea. Zi si noapte incerca sa patrunda in de ce-ul asta nenorocit, pentru ca acuma fetita incepuse sa vorbeasca tare urat, suparata fiind. Si daca-i venea sa zica “fir-ar tu sa fii de fluturas si vai de mama ta de curcubeu”, spunea. A dat din ea ce-a avut mai rau si mai greu, dar cu de ce tot n-a reusit sa stea de vorba.

Usurel de tot, s-a potolit. Furia ei micuta se consuma apoi de la sine. A inceput sa mai si taca. Si daca tot se facuse liniste in jur, a inceput sa mai si auda cu urechile, nu doar sa asculte. Uluita, descoperi intr-o dimineata ca pe langa par, rinichi, plamani, degete si ovare mai are si alte organe, incatalogabile, dar egal de importante. Isi pierdu aproape mintile de uimire cand descoperi ca usa de la balconul ei se deschide, si ca poate sa iasa afara sa-si bea ceiucul. Iar cand chiar deschise usa si vazu la lumina zilei ce tapet imbecil cu inorogi roz avea in camera, incepu sa rada c-o pofta atat de mare, incat o tinu trei zile si sapte nopti.

Ramase inmarmurita apoi de uimire cand se uita in oglinda, pentru ca era imbracata cu sutien, maieu, tricou, polovar, hanorac, fas, palton si suba, strampi, sosete, pantaloni si cizme, fular, manusi si fes. Se uita la ea cum i se zareau doar ochisorii sa vada si nasucul sa o tina in viata si primul gand ii fu “da’ de unde stiu eu ca sunt fetita, asa infofolita cum sunt? poate ca-s cal sau mineral pe dedesubt!” Si decise sa dea jos tot ce n-are nevoie si ca e mai bine si mai onest si mai sanatos fara nimic. Isi puse in ziua aia o floare rosie in par, contra deochiului. De fundite nu vroia sa mai auda.

Fetita asta e acum exact ca celelaltele, de n-o mai distingi. Rade, glumeste, se bucura cand castiga la sotron si cand aude o pasare cantand la rasarit. Stie sa si planga, si mai stie sa si respecte durerea altora, pentru ca si pe ea o doare uneori. Si pentru ca e o fetita buna si isteata, a decis sa se faca Primul Explorator al Lumilor, ceea ce-i era ei predestinat oricum de la inceput insa n-a stiut pentru ca era prea ocupata sa fie intr-un singur fel, in felul ala.

Am uitat sa zic ca fetita asta are un simt al umorului foarte dezvoltat, care a scos-o din multe si adanci gropi. Si ca e putin jenata de povestea asta scrisa la trei noaptea de o minte somnoroasa, pentru ca e povestea ei si nu prea vrea sa o fluture Martha pe toate drumurile. Asa ca ii voi respecta dorinta cuminte si simtita si inchei. Fetitei mele nu-i plac formulele de salut si de despartire, pentru ca sunt mereu aceleasi pentru toata lumea indiferent ce simti pentru ei, asa ca nu pupa pe nimeni si doar se duce la culcare.

Dimineata cand se va trezi, poate o sa aiba mugurasi la fereastra.

Advertisements