Nu credeam ca o sa ajung vreodata la sentimentul asta, chiar nu credeam. But here it is: incep sa ma simt mandra ca sunt romanca. Mereu mi-am zis ca putea sa fie altfel. Puteam sa ma fi nascut in Franta, sau in Bora-Bora, sau in Antananarivo, si tot una ar fi fost. Sau in alta familie. Sau baiat. Sau roscata cu pistrui. Deci ce ar fi contat?
Dar conteaza enorm. Aici, in tara asta necivilizata careia nu-i pasa de nimic decat de cum sa faca bani si cum sa ii cheltuiasca, uite ca ma simt impacata cu mediul din care vin. Intr-un loc unde a fi roman echivaleaza cu a fi pe treapta nr. 1 a scarii – nu ca ar sti cineva ceva despre noi, sau macar o boaba de istorie in general, sau macar ca le-ar pasa.
Nu pot sa zic ca pana acum mi-a fost vreodata rusine. Nu, deloc – dar nici nu-mi pasa.
Ma amuz asadar cu situatia data. Ma amuz cand un cipriot vine in magazin si crede ca va da peste un analfabet umil, ma amuz de felul cum ne vorbeste fiul sefului (chipurile director de marketing, eeeeeee!) de parca stie exact ce zice si noi handicapatii nu intelegem, ma amuz de mine ce comedie de prost gust pot sa joc in locul asta.
N-ai ce sa-i faci. Nice feeling though.

Advertisements