Cu o luna inainte sa plec din Cipru (probabil candva vara asta, poate chiar inainte) am de gand sa imi inchiriez o casuta in Kakopetria. O sa imi dau demisia de la job, o sa iau ultimul salariu si putinii bani stransi (ha, ce gluma!) si o sa investesc tot in chiria pe o luna la o casuta de vis. Ceva cat mai modest, cu pat si fereastra. Cu usa joasa, ca sa trebuiasca sa ma aplec de fiecare data cand intru si cand ies, ca sa nu uit sa multumesc astfel casutei ca ma primeste. Nu vreau sa lucrez luna aia. Vreau asa: dorm pana la 9-9 jumate (nu ma lacomesc, e pacat sa dormi pana tarziu in asa un paradis), iau un mic dejun usor, apoi ma plimb prin orasel, sau citesc o carte sub un lamai, sau scriu un text la umbra. Vreau sa vad mate ciprioate batandu-se lenes si obez pentru cate un oscior de peste. Vreau sa aud cascada de langa Mill Hotel si sa mananc in fiecare zi souflaki. Si sa nu vad pe nimeni decat pe oamenii din sat si pe turisti. Seara, sa imi beau retrasa ceaiul la cafeneaua aia mica, inghiesuita intre 3 pereti de piatra si un al patrulea de cer. Sa ma integrez timp de o luna in cel mai marunt si fericit trai imaginabil, dupa care sa stiu ca macar o data in viata am trait ceva imaculat. Daca nu fac asta, degeaba am venit aici si degeaba imi tot flutur sensibilitatea ranita.

Advertisements