“Abia la ivirea zorilor, cand strada pe care locuia incepu sa se anime, reusi sa motaie putin, fiind cuprins pentru cateva clipe de o placuta amorteala, de o unda de somn. In momentele acelea avu un vis:

Kamala tinea intr-o colivie de aur o pasare cantatoare mica si foarte rara. Despre aceasta pasare visa el. Si iata ce anume: pasarea aceasta, care de obicei canta in orele diminetii, amutise si acest lucru atragandu-i atentia, se apropie de colivie si privi inauntru, iar acolo vazu ca micuta pasare zacea moarta, teapana, pe jos. O scoase afara, cantarind-o o clipa in palma, apoi o arunca afara, in strada, si in acelasi moment se sperie ingrozitor, incepu sa-l doara inima, de parca, o data cu aceasta pasare moarta, aruncase si tot  ceea ce avusese mai pretios si mai bun in el.

Trezindu-se brusc din acest vis, se simti cuprins de o tristete adanca. […] Bantuit de ganduri negre, Siddhartha se duse intr-una din gradinile sale, incuie toate portile, se aseza sub un mango, simtind cum in inima i se cuibarea moartea si in piept, groaza, si astfel sezu acolo, simtind cum moare, cum se ofileste, cum i se apropie sfarsitul.”

Herman Hesse, Siddhartha

Advertisements