Fain vis, insa ciudat. Eram in Sibiu, chiar la intersectia de langa blocul Ralucai. E o intersectie in stea, din care pleaca trei strazi. Eram cu Tea si cu Cata. Ele au ramas in urma, eu am luat-o pe acea straduta care duce inspre zona cu case.  Drumul pornea drept, apoi devenea panta.

Cand m-am uitat in urma, am vazut un puhoi de oameni care venea inspre mine. Erau doar tineri in acea multime, 16-25 ani, nu mai mult. Mi-am dat seama ca Tea ar trebui sa fie printre ei, cred ca i-am si zarit varful capului la un moment dat, insa nu era chip sa fixezi pe cineva, pentru ca era o forfoteala de nedescris in multime. Multimea nu era agresiva in nici un fel, insa era absolut determinata sa mearga tot inainte si nu era nici un chip sa i te impotrivesti. Ma uitam mereu in urma dupa Tea, insa din cauza multimii tot nu o puteam repera.

Am ajuns la niste schele si vazand ca tinerii din spatele meu nu au de gand sa se opreasca, nu am avut de ales decat sa incep sa urc pe ele. Structura de metal se clatina usor sub greutatea noastra. Barele orizontale erau la distante maricele intre ele, asa ca trebuia sa intind serios piciorul ca sa urc cate o treapta. Imi simteam muschii bratelor incordati, palmele mele prindeau metalul cu putere ca sa nu cad. Ajunsa pe platforma de lemn de sus, am descoperit ca in jurul nostru era plin de oameni cu caini care ne pazeau, genul security guard. Nu erau mascati, in schimb aveau mutrele alea stereotipe de namile a caror singura bucurie ar fi ca unul din noi sa faca un pas gresit, ca sa-l pocneasca. Langa mine a aparut apoi Tea, care urcase si ea, si nu-mi venea sa cred ca suntem aici si nu intelegeam ce se intampla.

Apoi tonul visului s-a schimbat un pic, in sensul ca am intrat impreuna cu Tea intr-o sala de teatru extrem de opulenta, ca pentru un rege, toata imbracata in catifea rosie si cu decoratii inflorate aurii. Uimite de frumusetea locului, ne plimbam printre culoarele de scaune. In mod absurd insa, am obsevat ca sirurile de scaune (nu mai late de 1m jumate) erau separate intre ele de pereti imbracati in aceeasi catifea rosie, inalti de 2 m. Practic, de pe scaune nu era vizibila scena, vedeai doar peretele respectiv. Si intreaga sala era asa, in afara de primul rand de scaune, din dreptul scenei.

Plimbandu-ne printre scaune, am observat la un moment dat doua cu spatarele ceva mai inalte, inramate de borduri aurii f frumoase si elaborate. Erau scaunele Regelui si Reginei, mi-am zis in gand, si am pornit direct inspre ele. Eu m-am asezat pe scaunul lui, Tea pe scaunul ei, si stateam asa impreuna, extrem de incantate, privind amandoua peretele de catifea din fata noastra. Apoi a aparut eterna cucoana supraveghetoare, care ne-a spus ca  nu e voie sa ne asezam acolo. Dezamagite, ne-a ridicat si am pornit inapoi pe cular, bodoganind.

End of dream.

Razvan zice multimea reprezinta circumstantele care ma imping sa devin “lider”, desi nu ma simt pregatita. Faptul ca urc pe platforma are legatura cu cresterea mea din ultimele luni. Faptul ca ma asez pe scaunele cele mai importante din sala reprezinta aspiratiile mele f inalte, insa cum nu am voie sa ma asez, asta arata ca nu sunt inca pregatita sa ajung “acolo”.

End of speculation.

Advertisements