Acum cateva luni Sava mi-a facut cadou o carte care nu m-a impresionat prin mai nimic la prima vedere. Nu auzisem nici de ea nici de autor iar coperta imi parea intr-atat de ingrijit facuta incat ma facea suspicioasa ca de fapt ascunde un mare Bla-bla. Cu B mare. Am luat-o la puricat dupa o vreme, in paralel cu alte cateva lecturi. Initial nu am fost nici impresionata, nici dezamagita. Norocul a facut ca citind zilnic cate un capitol sau doua, nu mai mult (ritm incet pentru mine), sa inteleg incet incet unde zace savoarea acestui roman foarte misto scris si de-a dreptul captivant in lipsa sa de actiune propriu zisa. Generatia X de Douglas Coupland m-a furat cu totul si mi-a facut o deosebita placere sa continui sa o citesc in acelasi ritm lipsit de graba cu care o incepusem. Ca in copilarie, cand iei gurite cat mai mici din prajitura preferata, pe care le plimbi indelung in gura ca sa profiti de fiecare atom de aroma. Nu e intamplator ca va povestesc de cartea asta. In fond, daca vroiam pur si simplu sa ii fac reclama, va selectam un citat din ea, cum am facut pana acum cu alte carti care mi-au placut. Motivul pt care mi-am amintit azi de ea este pt ca la un moment dat, personajele principale isi povestesc unii altora despre acel moment unic si personal pe care ar dori sa il ia cu ei de pe Pamant, dupa ce dau coltul. Fie ca e vorba despre parintii tai care dansau in curtea din spate a casei cand erai mic, prima data cand ai vazut zapada sau ce vrei tu. Evident, citind, incepi sa te gandesti si tu ca un cititor silitor, care e momentul TAU. Avind in vedere ca absolut nimic nu mi-a venit in cap in primele 3 minute, am considerat ca nu are rost sa ma mai gandesc la asta. Daca era ceva Autentic, mi-as fi aminit in acel interval. Orice altceva ar fi fost o amintire starnita de dragul de a  avea ce raspunde la intrebare. Asa ca I let it go. Acum cateva zile insa ascultam “Have a cigar” pentru a milioana oara si mi-am amintit ca un fulger de o zi fantastic de frumoasa in Iasi, acum doua veri. Coboram singura Copoul, pe o vreme perfecta, nici cald nici rece, si fiind spre seara lumina nu era orbitoare ci numai buna, batind usurel inspre rosu. Tocmai trecusem de Universitate, singurica cu gandurile mele cand mi-am dat seama ca nu am castile pe urechi si totusi aud foarte limpede muzica. Si inca ceva cunoscut, extrem de cunoscut. Melodia se integra atat de bine in atmosfera zilei incat nici macar nu o recunoscusem initial. Era “Have a cigar” a lui Floyd si se auzea incredibil de limpede dinspre centrul orasului, unde probabil testau sonorizarea pe scena de la Palat. Cred ca mai multumita de viata nici nu ma puteam simti in acel moment, orice altceva ar fi fost in plus.

Intr-un mod asemanator, duminica trecuta am fost cu Teica in parcul Floreasca sa inauguram noua ei bicicleta incredibil de comoda. Dupa ce am dat zece mii de ture prin parc, Tea a descoperit o panta langa sosea de unde ne-am dat drumul. Ca o adevarata ce sunt, am dat play la “If There Is Something” a lui Roxy Music si la pasajul de final m-am indreptat spre panta pedalind ca un hamster pe rotita lui cea noua de ziua lui de nastere. Picioarele jos de pe pedale, gravitatia functiona, check. Ce mama, ce tata, ce facultate, cariera, carti citite, cacao! In clipe din astea tot un bolobot de suflet esti, si te bucuri ca animala de o piesa buna, o panta lina si o zi that money can’t buy, vorba lui McCartney, ca el stie bine ce zice. Inutil de amintit ca mi-am scos sufletul urcind panta inapoi, insa tot am tinut sa o mai cobor de cateva ori. Chiiiiiiiiiiiitz!

Asa. Iar azi, m-am dus in parcul Ioanid sa ma plimb nitel. Castile in urechi, infofolita bine, cu apica in geanta in caz de sete. Si m-am uitat la copii cum se joaca, la catei cum alearga, la frunze cu frunzesc. In timpul asta m-am gandit, spre suprinderea mea (am invatat sa nu ma mai impotrivesc acestor ganduri dispersate si aparent fara legatura intre ele) la Ostap Bender si Odessa. Si, tot pe fundal muzical, ca asa am eu revelatii, mi-am dat seama ca ar trebui sa pleci din Bucuresti, just like that. Sa strangi niste bani si intr-o zi cand te sun sa imi spui ca esti in drum spre localitatea X din tara Y si ca iti pare rau ca nu ti-ai luat ramas bun insa a trebuit sa pleci. Si ca o sa-ti fie dor de mine insa asta a trebuit sa faci. Si nici nu stii cat m-as bucura pentru tine ca in sfarsit cauti sa fii fericit.

Advertisements